Comori din Est pentru toată lumea

Dacă la ediția din 2025 a evenimentului Treasures of the East am participat mai degrabă fugitiv, anul acesta mi-am acordat mai mult timp și bine am făcut.

De menționat că și așa tot n-am apucat să ajung la atelierele tematice din timpului acestui festival gastronomic, însă am acumulat experiențe senzoriale (și culturale) pentru un an întreg (până la ediția din 2027).

Prima dintre incursiunile mele la Treasures of the East 2026 a avut loc în timpul expoziției generale de la Ramada Plaza Craiova, spațiu încăpător și adecvat pentru astfel de manifestări.

Intrat în marea sală m-am simțit din nou ca un Parpanghel pierdut în fericirea de a se vedea înconjurat de bucate care mai de care.

După ce am înghițit în sec, mi-am propus să nu pățesc precum măgarul lui Buridan și am procedat sistematic la degustări de de toate.

Dileme tot au fost.

Care zacuști au fost mai degrabă lunecătoare pe gâtlej.

Care tipuri de pâine făcută tradițional a evocat cel mai bine zilele de odinioară de la bunici.

Care vin le însoțit cel mai fălos?

Bineînțeles că nu i-am ocolit pe prietenii de la Eliada, cu măslinele lor care te trimit în epopeile lui Homer și cu uleiul care pare cântat de Odysseas Elytis.

De fapt, m-am surprins și pe mine când m-am încumetat să încerc niște produse din pește (care nu mi-e prieten gastronomic) și pomenindu-mă devorând cantități mari de crap afumat.

Iar dacă l-am văzut pe Charlie Ottley pe-acolo e semn că se întâmplă lucruri la Craiova care merită spuse în lumea largă.

Cea de-a doua sesiune de blagoslovire culinară a avut loc cu ocazia Zilei Naționale a Gastronomiei și a Vinului Românesc și s-a desfășurat la Restauratul Ellipse a aceluiași Ramada Plaza Craiova.

Tot ce este festin descris prin literatura românească și-a găsit materializare aici.

De regulă, mă ghidez după dictonul ”mănânc ca să trăiesc, nu trăiesc ca să mănânc”, dar acum am suspendat-o din motive de forță majoră.

Cum să nu iau din aperitivele care singure ar fi săturat un Pantagruel?

Sau din tochitură?

Sau din sarmale?

Sau din varza călită?

Sau chiar nițel păstrăv, că tot m-am reconciliat cu tagma ihtiologică?

Sau din alivenci?

Nota bene, toate udate de excelentele vinuri de la Sâmburești, în frunte cu deplin meritat premiatul Chateau Valvis Fetească Neagră, soiul acela care la loc de cinste în însăși panoplia de la Muzeul Vinului din Bordeaux.

N-a lipsit un moment de virtuozitate dansantă din partea unor membri ai ansamblului ”Maria Tănase”, iar eu, ghiftuit și fericit, am concluzionat:

E bine să iubești lumea toată.

Și cel mai bine e să începi cu ce te înconjoară.

P.S. Doamna Bogaciu mi-a reamintit în comentarii că am gustat si o sumedenie de brânzeturi, în special sâmbătă, campion fiind sortimentul de la standul dumneaei, unul asemănător brânzei de burduf, pe care am hăpăit-o masiv în dauna altor vizitatori.

Mea culpa pentru această impardonabilă omisiunea din articol.

Nu și pentru lăcomia de la fața locului.

În Est suntem, în Est ne ospătăm

Ediția de anul trecut a Festivalului Treasures of the East mi-a încântat diverse simțuri și facultăți cognitive.

Am gustat bunătăți de peste tot din România și nu numai.

Toate au culminat cu a încerca o sumedenie de soiuri de brânzeturi, asezonate de poveștile lui Marian Timofti, cu un accent și har de narator leit al lui Ion Creangă.

Mai presus de toate, am întâlnit oameni de ispravă, care își dau silință să ofere celorlalți produse de calitate.

Nu e de mirare că voi răspunde prezent fără să preget la această a doua ediție din 2026, care va avea loc tot la Ramada Plaza Craiova, între 2 și 4 octombrie 2026.

Pe lângă istoricul savuros de mai sus, ne așteaptă alte delicii gustative și educative.

Dar ce este Treasures of the East?

Festivalul este o întâlnire a profesioniștilor din domeniul vinului, gastronomiei, ospitalității și turismului cu publicul interesat să descopere vinuri, gusturi și oportunități de turism în regiunea Dunării de Jos.

Evenimentul urmărește să pună bazele unui festival regional de vinuri și să dezvolte colaborarea cu profesioniști din Ungaria, Serbia, Macedonia de Nord, Georgia, Bulgaria și Republica Moldova. Prin această inițiativă, organizatorii își propun să construiască o voce comună pentru promovarea vinurilor și produselor Europei de Est.

Ca și anul trecut, publicul va avea acces liber în cadrul expoziției (a se citi ospățul) general, mai precis sâmbătă, 3 octombrie, între orele 11:00 și 17:00, la parterul hotelului Ramada Plaza din Craiova.

Pentru cei care vor să se cufunde și mai cu nesaț în această lume delicioasă a gastronomiei, există și o suită de aeliere și evenimente care vă vor lăsa gura apă citindu-le (e și cazul meu, nu vă ascund asta).

Prima zi a festivalului este dedicată concursului de vinuri Wines of the East, la care pot fi înscrise vinuri din România și din alte țări ale Europei de Est. Vinurile sunt evaluate de un juriu de specialitate, iar rezultatele vor fi anunțate după încheierea festivalului. Concursul nu este deschis publicului larg.

Programul din Craiova include și o seară la Enoteca Social: vineri, 2 octombrie 2026, începând cu ora 18:30, este programat evenimentul Georgian Night by Brot & Wein. Locurile la acest eveniment sunt limitate, iar participarea presupune achiziționarea biletelor în avans.

Sâmbătă e o zi plină, pe lângă festinul general, au loc atelierele de mai jos, iar eu mă tem că o să pățesc precum măgarul lui Buridan, adică o să mor de foame și de sete, neștiind ce să aleg mai întâi.

De menționat că locurile la aceste evenimente sunt limitate, iar participarea presupune achițizionarea biletelor în avans, prin link-urile fiecărui eveniment.

Ultima zi a festivalului coincide cu Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului din România. Între orele 13:00 și 16:00, la Restaurantul Ellipse – Ramada Plaza Craiova, sărbătoarea aduce la aceeași masă publicul și oaspeții din străinătate prezenți la festival, în cadrul unui brunch dedicat gusturilor românești.

Nu vă arăt meniul de la acest ospăț care începe de cu dimineață și se va sfârși pe la chindii (așa preconizez, deși programul pare a fi altul), pentru că vă bag în boale.

Toate poveștile gastronomice cu care am crescut se vor materializa sub mâna pricepută a echipei de bucătari a Ramada Plaza Craiova, udate de vinuri de la Sâmburești și hidratate de AQUA Carpatica.

Pentru cei care vor să marcheze Ziua Gastronomiei la brunchul de închidere a festivalului, participarea se face în limita locurilor disponibile, pe baza biletelor achiziționate în avans.

Ce să mai, Săptămâna lui Procoavă din Brumărel începe cu răsfăț în Bănie!

Iar vine Wine Tonic, iar mă duc

Unul dintre evenimentele care s-au încetățenit în Craiova, precum și în mentalul meu este Wine Tonic.

În caz că v-au scăpat cele două ediție anteriore, fapt pentru care vă compătimesc nițel, este vorba despre un amplu festival de vin, organizat de aceeiași oameni inimoși și dedicați de la 24H care anul acesta se va desfășura tot în luna lui Brumar, mai precis în weekendul 15-16 noiembrie la Ramada Plaza Craiova, în sala ”Constantin Brâncuși”.

Acolo vizitatorii responsabili din punct de vedere al consumului vor găsi sute de vinuri și alte băuturi de calitate înaltă, de la crame din Oltenia, dar și din toată România și chiar peste hotare.

Aici este lista participanților și, examinând-o, încerc deja plăcerea veteranului de Wine Tonic, adică mă bucur să regăsesc crame și vinuri pe care le cunosc, prezentate de oameni care îmi sunt simpatici, dar și să descopăr unele noi, toate acestea fiind dovezi peremptorii ale faptului că lumea oenologică din țara noastră este vie (jocul de cuvinte este intenționat), este dinamică și chiar e un factor de mândrie patriotică sănătoasă.

Ca orice eveniment de acest gen, Wine Tonic este și o formă de educație. De la fiecare reprezentant al cramelor poți învăța ceva despre procesul de vinificare, despre modul de promovare și despre identitatea vizuală a fiecărei mărci de vin.

Vor exista, de asemenea, și ateliere dedicate degustării și artei vinului, dar pentru acelea trebuie să vă grăbiți, pentru că locurile sunt limitate.

Un domeniu pentru care mi-am dezvoltat o preocupare aparte este de a realiza o ierarhie personală a celor mai frumoase etichete pe care am ocazia să le admir la Wine Tonic.

Am făcut-o în 2023, am făcut-o în 2024 și cu siguranță o voi face și în 2025.

Biletele pentru Wine Tonic (pentru o zi sau pentru ambele zile ale festivalului) se pot achiziționa online de aici.

Wine Tonic Festival se întoarce, așa că mă întorc și eu acolo

Anul trecut îmi foloseam toată experiența de gurmand connaisseur pentru a face față evenimentului Wine Tonic Festival.

Un pariu câștigător al celor de la 24H, deoarece intenția organizatorilor de a realiza cel mai mare festival de vin din Oltenia s-a materializat atât de bine, încât anul acesta urmează inevitabila ediție a doua, mai mare și mai bogată.

Deja văd niște ochi sticlind și intuiesc niște papile gustative activându-se, așa că voi purcede numaidecât la a da detalii tehnice.

Wine Tonic Festival 2024 se va desfășura în primul weekend al lui Brumar (2-3 noiembrie), în același loc ca data trecută, Ramada Plaza.

Programul este după cum urmează: sămbătă, de la 12:00 la 20:00, și duminică, de la 12:00 la 18:00.

Pare mult, dar știu din experiența ediției trecute că te fură degustatul și pălăvrăgitul în dreapta și în stânga (în engleză îi spune networking), de nu îți dai seamă când ajungi pe la chindii.

În plus, anul acesta există și posibilitatea de a lua parte la o aventură pasionantă în lumea vinurilor italiene, sub îndrumarea lui Luca Maroni; ca să vă faceți o idee (și poftă), amicul Daniel Botea a enumerat toate vinurile pe care specialistul italian le va utiliza în epopeea sa oenologică.

În cazul meu, festivalul funcționează și o ca o expoziției de artă, a etichetelor mai precis, pe care am descris-o aici și pe care sper să o reeditez.

Detalii despre prețurile biletelor și despre firmele participante se pot găsi pe site-ul oficial al evenimentului Wine Tonic Festival.