trilogia maddaddam | Caiet de insemnari

Nu, n-am abandonat niciodata preocuparea pentru romane SF, iar ca dovada, iata alte patru:

Tau Zero – o nava paraseste Pamantul cu un echipaj cosmopolit, strabate spatiul si timpul si ajunge chiar la un nou Big Bang. In tot acest timp, oamenii de la bord parcurg vechile povesti de dragoste, fractura si reconciliere care ne caracterizeaza specia de la aparitia ei. Titlul se refera la ceva legat de viteza navei, iar descrierile peisajului cosmic si ale proceselor fizico-astronomice din cadrul sau au fost atat de greu de zgariat la suprafata (nici nu se pune vorba de inteles deplin!), incat cartea lui Poul Anderson, desi scurta, mi-a ocupat mult timp. Recomandata celor care prefera „Hard Sci Fi”, dar hard de tot.

Anvil of Stars – o nava paraseste Marte populata de supravietuitorii de pe Pamant si strabate spatiul si timpul pentru a de urma celor care au provocat evenimentele din The Forge of God (nu va spun mai mult, ca sa nu va vaduvesc de a trai – da, asta e cuvantul – una dintre cele mai mari realizari ale literaturii SF). Si din punct de vedere al peisagisticii cosmice, dar si a micro-universului uman, seamana cu Tau Zero, insa Greg Bear isi acorda mai mult spatiu si timp (v-am facut cu ochiul, sper ca v-ati prins) pentru a a-si desfasura actiunea si conflictele epopeice. Desi ii lipseste aspectul compact si atmosfera cutremuratoare din The Forge of God, aceasta continuare are ritm, momente de inclestari grandioase si personaje pe care ajungi sa le cunosti intim si de care te atasezi. In plus, dupa emotiile abisale din cartea precedenta, eu insumi ravneam la revansa.

The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy – probabil ca va intrebati unde mi-a stat mintea, de nu v-am povestit despre acest roman legendar mai devreme. Banuiesc ca il stiti, asa ca n-are sens sa va plictisesc cu trama narativa, prea putin importanta, oricum, si care se continua pe cuprinsul a alte patru carti. Daca nu il stiti, insa, atunci faceti-va luntre si punte si cititi-l, fie ca sunteti pasionati de SF sau nu, pentru ca va va furniza antidotul suprem pentru orice angoasa existentiala: hohotele de ras. Douglas Adams a fost englez, asa ca mi s-a betonat parerea ca e ceva prin insulele alea, incat sa aiba un asemenea umor. Daca omul va ajunge in spatiu, sper sa aiba parte de situatii, personaje si interactiuni pentru cele din acest roman. Altfel, n-are niciun farmec.

MaddAddam – al treilea si ultimul roman din trilogia care a mai inclus Oryx and Crake si The Year of the Flood si aceea care mi-a dezvaluit-o pe cea mai tare scriitoare a prezentului: Margaret Atwood. Romanul de fata ne mai trece inca o data prin evenimentele care au condus la peisajul post-apocaliptic deja cunoscut, de data asta prin ochii personajului Zeb, dar si solutioneaza toate conflictele si firele narative ramase dezlegate din cartile anterioare. Ca de obicei, autoarea ne ofera prilejuri sa ne cutremuram, sa ne induiosam, sa radem si sa reflectam asupra ce inseamna viata noastra pe acest Pamant. Dupa cum ati observat, aceasta a patra pozitie este intotdeauna rezervata creatiei SF care m-a impresionat cel mai mult dintre cele prezentate. MaddAddam nu este aici pe cont propriu, ci drept exponent al seriei careia i-a imprumutat numele, iar omagiul este ca acele 11 Oscaruri pentru The Lord of the Rings: The Return of the King, adica se refera la trilogia in intregul ei. Mai mult nu-s vrednic a spune in cuvinte decat: Multumesc, Margaret Atwood!

A trecut cam multisor, dar iata ca inca patru romane SF mi s-au dezvaluit in toata complexitatea lor:

Speaker for the Dead – o creatie de referinta a literaturii science-fiction, dar pe care n-am gustat-o prea mult. Teoretic, este plasata in acelasi univers precum Ender’s Game, dar, in afara de personajul eponim si cateva referiri la sora sa si la matca pe care o ascunde, urmeaza cu totul alte idei. Foarte pe scurt, este o poveste macabra care se intinde pe mai multe generatii si care vizeaza ciocnirea unor specii, a oamenilor colonisti si indigenilor porcusori de pe planeta Lusitania. Modul cum se solutioneaza suspansul care se naste din evenimentele misterioase petrecute in aceasta lume mi s-a parut nesatisfactor, insa am apreciat aceeasi abilitate a lui Orson Scott Card de a creiona conflicte psihologice si pe cea mai noua pentru mine de a reda un ecosistem complex. Cel mai fascinant ramane, insa, conceptul de „vorbitor in numele mortilor”, care, dupa cate marturisea insusi autorul, este inspirat din practici existente in zilele noastre.

sf2

Les seigneurs de la guerre – o carte scrisa de un francez cunoscut in lumea SF-ului, Gerard Klein, care impresioneaza si descurajeaza prin aceeasi caracteristica: complicata urzeala narativa in care exista creaturi care strabat timpul inainte si inapoi, iar actiunea e oricum, numai liniara nu. Desi incurcata ca un ghem de ate care a incaput pe gheara unei pisici, aceasta poveste a unui soldat scapat de pe prabusirea unei nave, pierdut pe suprafata planetei dusmanilor rasei sale si angrenat intr-un conflict care transcende orice bariera temporala are pasionante rasturnari de situatie si momente puternice, preferatul meu fiind inscenarea prin care liderul pasaroilor este detronat din pozitia-i semi-zeiasca. Ca un intreg, Les seigneurs de la guerre este un interesant manifest anti-razboi.

sf1

The Year of the Flood – un demers inedit al superbei scriitoare Margaret Atwood, care prezinta o alta perspectiva asupra acelorasi evenimente din Oryx and Crake, de data aceasta din partea membrilor unui grup eco-hippie numit The Gardeners. Autoarea uzeaza de acelasi mecanism al narativitatii „de atunci si pana acum”, fara a mai reusi, insa, sa redea aerul dezolant si nostalgic din cartea anterioara. Ce mi-a placut in mod deosebit, totusi, este intreaga mitologie a grupului, cu predicile, imnurile si practicile ecologico-religioase, care nu sunt lipsite de umorul fin atat de specific lui Atwood. Remarcabil este si modul cum toate firele narative secundare deschise in Oryx and Crake isi gasesc continuari logice aici, fapt care ma face sa-mi doresc sa citesc candva si ultima carte a trilogiei, MaddAddam.

sf3

The Player of Games – un roman pe care nu ma sfiesc sa il numesc desavarsit, atat in forma, cat si in fond. Este al doilea pe care autorul, Iain M. Banks, il plaseaza in universul Culture, asa ca ar fi trebuit sa am probleme in a deslusi ce si cum, insa, gratie scriiturii impecabile, m-am cufundat in profunzimea lui cu nesat. Un mare jucator, plictist de lipsa de provocari, este convins prin mijloace nu foarte ortodoxe de catre un arhi-serviciu secret al lumii Culture sa se implice in mega-jocul Azad prin care imperiul cu acelasi nume, decadent si agresiv, isi stabileste ierarhiile la toate nivelele societatii, in care exista trei sexe. Intrigi, descrieri, desfasurari de jocuri, toate ii ies lui Banks. Mai mult decat orice, m-au incantat dronele, masini zburatoare inzestrate cu inteligenta, dar si apucaturi si purtatoare ale acelui tip de umor unic si irepetabil numit britanic. Nu voi sta departe de seria Culture prea mult timp.

SF4