Jean Negulescu a fost supranumit ”regele melodramelor”, poreclă îndreptățită, dar incompletă.
”Regele melodramelor de o varietate uimitoare” ar fi cea care ar reda pe deplin gama de provocări pe care și le-a asumat.
Între acestea, Three Came Home nu se remarcă doar prin calitatea execuției, ci și prin gravitatea subiectului.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, insula Borneo este ocupată de japonezi, iar personalul civil britanic este plasat în lagăre de concentrare, bărbații fiind separați de femei și copii.
Povestea se bazează pe relatarea autoarei Agnes Newton Keith a caznelor îndurate în timpul acestei captivități, iar rolul protagonistei este asumat cu extraordinară dăruire de Claudette Colbert, interpreta de neuitat din It Happened One Night.
În jurul ei, Negulescu construiește o atmosferă atât de densă, atât ca veridic al detenției, cât și din punct de vedere psihologic, încât nu mă sfiesc să spun că, dacă ar fi continuat pe această cale artistică, ar fi devenit poate și mai mare în istoria cinematografiei.
A preferat, însă, orientarea către pelicule ușurele și cu mare succes la public (How to Marry a Millionaire, Three Coins in a Fountain, Boy on a Dolphin), argumente care i-au servit, totuși, în a-și câștiga o stea pe Walk of Fame.
Ca și în producțiile ulterioare, și aici Jean Negulescu a filmat cât a putut de mult la fața locului, iar pentru restul scenelor a uzat pe deplin de posibilitățile oferite de era de aur a studiourilor hollywoodiene.
Rezultatul este că nu sunt puține momentele când simți aproape palpabil umiditatea și extremele tropicale, cu tot disconfortul pe care îl provoacă și care îl dublează pe cel al deținutelor, sortite a trăi într-o apăsată precaritate.
Cu multă migală sunt lucrate și secvențele de înfruntare a voințelor, din care reies atât asimetria de putere (gardieni vs. prizonieri, bărbați vs. femei), cât și rezistența mută, dar glorioasă a celor din urmă.
Realizat în 1950, Three Came Home are, inevitabil, și o latură destinată preamăririi spiritului american triumfător, însă lasă loc și pentru destulă reflecție asupra a ceea ce ne desparte și ne unește față de cei pe care îi numim inamici.
Acestea reies cel mai mult din interacțiunile protagonistei jucate de Claudette Colbert cu ofițerul japonez întruchipat cu tușe complexe de Sessue Hayakawa (rămas celebru pentru încleștarea cu un alt prizonier de marcă, Alex Guinness în Bridge over the River Kwai).
Pe rând arogant, politicos, impunător sau rece, acest actor japonez care și-a făcut loc în cinematografia americană când compatrioții săi erau încă detestați în SUA, își are propriul moment de cutremurătoare umanitate spre final, când filmul dă dovadă de modernitate nebănuită a asumării unei orori, sperăm, irepetabile.
Până să văd Three Came Home, aș fi avut probleme mari să aleg trei filme esențiale ale lui Jean Negulescu.
Acum lucrurile sunt și mai complicate.
Să tot ai astfel de dileme.
Tușe românești la Hollywood (Începutul)
Tușe românești la Hollywood (Lacrimile)
Tușe românești la Hollywood (Speaker for the Dead)
Tușe românești la Hollywood (Musical-ul)
Tușe românești la Hollywood (Bella Italia)
Tușe românești la Hollywood (Preafrumoasa Sophia)
Tușe românești la Hollywood (Muzică și nevroze)
Tușe românești la Hollywood (Dezastrul)