50 de ani de comunism sunt un masiv os de ros pentru realizatorii de film romani, cel putin pana, biologic vorbind, vor disparea cei capabili sa mai simta vreo legatura afectiva cu aceasta perioada.
Cum, insa, metehnele endemice societatii socialiste multilateral dezvoltate sunt mai vii ca oricand si in varianta sa capitalista, un film ca Amintiri din Epoca de Aur are un fond de succes din oficiu.
Nu ma apuc acum sa detaliez fiecare povestioara din cele doua parti ale seriei (insumand 7 scheciuri), o sa va spun doar ca placerea cu care le-am privit a fost distribuita inegal.
Prima parte, dupa un inceput sovaielnic, a accelerat ritmul, umorul m-a napadit fara sa ma pot impotrivi si eram mai sa accept ce zicea un tip de la Academia Catavencu, ca perioada aia era chiar misto.
A doua parte are un inceput promitator, cu o subtila pastisa romaneasca de Bonnie si Clyde, dar isi pierde repede suflul, nu-mi dau seama daca involuntar sau nu, si nu m-a facut nici macar sa ma intristez, daramite sa schitez vreun zambet.
Exact ca la Morometii, romanul. Te desfeti cu fiecare cuvant in primul volum si te iei cu mainile de cap la al doilea (sau, asa cum a facut un coleg de-al meu, nu foarte mare amator de lectura, dar constiincios in ceea ce priveste programa pentru bacalaureat – citesti numai unde scrie numele lui Moromete, ca sa ai ce scrie, daca iti cade caracterizarea personajului).
P.S. S-ar putea ca titlul sa nu fie chiar original, pentru ca am impresia ca l-am citit undeva si mi-a ramas pe fundul memoriei; daca totusi e al meu, cinste mie!
