Bad Day at Black Rock este un film deshidratat de toate elementele care l-ar fi stanjenit. Intr-un orasel pierdut in pustietatile Americii, soseste un strain cu o singura mana care incepe sa zgandare trecutul si sa deranjeze pe cei cativa locuitori, care nu ezita sa se dedea la sicane si chiar la agresiuni pentru a-si apara secretul murdar.
Pe unde s-ar afla teatrul acestei drame, nu ni se spune. Cand se petrece ea, undeva dupa al Doilea Razboi Mondial. Care sunt motivatiile celor care au comis faradelegea sau ale ciudatului justitiar, aflam cat ne trebuie pentru a pastra naratiunea omogena. Dar toate aceste aparente lipsuri nu deranjeaza, pentru ca Bad Day at Black Rock nu este un film de profunzime, ci unul de efect.
Imaginile contureaza o lume atemporala, cu strazi luminate intens, dar pustii, aproape ca ale lui Chirico, populata cu interpretari de exceptie, care fac din scenariul dibaci alcatuit parabola luptei impotriva nedreptatii si a solidaritatii celor care iau parte la ea. Avem, pe de-o parte, grupul infamilor, condus de un respingator Robert Ryan si secondat cu brio de doi indivizi la fel de antipatici (excelentii Lee Marvin si Ernest Borgnine), iar, de cealalta, pe Spencer Tracy, implacabil, derutant si atipic om al dreptatii.
Personajul pare initial redus la figura aspra si usor cinica a lui Tracy si la gaselnita mainii lipsa, dar nu trece mult si constati ca omul poate fi si obosit sau usor iritat si chiar un pic ingrijorat. Ce e cel mai grozav despre acest personaj este ca, desi uman in manifestarile sale, isi pastreaza cumpatul pana si in momentele cand chiar si tu, privitor deja angajat afectiv, te intrebi pe unde naiba o sa mai scoata camasa.
Justitiarul nostru actioneaza pe toate planurile. Cei care depasesc limita si-o iau in mod usturator sau chiar mai rau (la scena cand Tracy il altoieste pe unul cu O SINGURA MANA cu greu m-am abtinut sa nu chiui de satisfactie). Dar unul impotriva tuturor nu e o ipostaza castigatoare, chiar si pentru Spencer Tracy, asa ca exploateaza faramele de constiinta pe care le mai gaseste la unii locuitori ai oraselului si ii transforma in aliati.
Le doresc dictaturilor de tot felul ca, intr-o buna zi, un strain cu o singura mana sa le viziteze.
pare interesant din descrierea ta, iar imaginea arata si ea bine…
Sa ii viziteze pe dictatori , nu intro buna zi ci cat mai repede 🙂
Stii cum se spune: un dictator este un om calare pe un tigru flamand. Din ce in ce mai flamand.