Un miracol

Domnule Aronofsky,

Nu ma cunoasteti si, probabil, nu ma veti cunoaste niciodata. Sunt un om simplu, cu o slujba simpla, cu o viata simpla. Ma duc dimineata la birou, scriu niste cifre pe un monitor, apoi le tiparesc si ma intorc seara acasa. Prieteni am cativa si nu ma intalnesc foarte des cu ei. Singura mea pasiune este sa privesc filme. Singura mea bucurie este sotia mea. Era. Destinul a vrut sa mi-o rapeasca prea devreme. Intr-o seara, a fost lovita de o masina, a ajuns in coma la spital si a murit la cateva ore dupa.

Din acel moment, viata mea s-a rupt. Nu a mai insemnat nimic. Nu am putut sa mai muncesc, sa mai zambesc, aproape nici sa mai mananc. Asa ca, la un moment dat, m-am hotarat sa imi pun capat zilelor. Am cumparat niste otrava pentru soareci, pe care voiam sa o presar in ultima mea cina.

In acea seara, un prieten, care mi-a suportat toate starile si care a incercat, cum s-a priceput el mai bine sa imi insufle din nou pofta de viata, m-a invitat la un film. Am acceptat, ca sa nu dau de banuit. Filmul se numea The Fountain.

Mi-au atras atentia imaginile de la inceput, apoi povestea din ce in ce mai ciudata m-a prins, iar muzica a facut sa vibreze ceva in mine. Nu prea tin minte nume de actori, dar nu o sa-i pot uita pe Hugh Jackman si Rachel Weisz care m-au emotionat prin daruirea cu care joaca. Dar nu pentru asta va scriu acum.

Tot filmul nu am priceput nimic. Decat la final. Atunci am inteles ce inseamna sa lupti pentru dragoste si tocmai asa sa te indepartezi de ea, sa iti dai seama prea tarziu, sa traiesti cu regretul si sa te bucuri ca exista totusi memoria care te tine aproape de cel drag. Am simtit ca e bine sa iubesti, oricum ar fi. Si am inteles ca, pentru sotia mea, trebuie sa traiesc, sa muncesc si sa fac bine celor din jur, pentru ca ea va fi intotdeauna alaturi de mine.

M-am intors acasa, am luat otrava si am aruncat-o cat mai departe, ca sa nu ajunga in mainile altcuiva din greseala.

Va multumesc,

Un om

7 Comentarii

  1. N-am mai fost atat de curioasa de la Titanic incoace.. pe care nici pana azi nu l-am vazut tot. Ar fi interesanta o poveste de dragoste chiar emotionanta de vreme ce sentimentul a cam cazut in banal in ceea ce priveste filmele.. Si, serios, daca nu veniti pana sambata.. 😀 oricum poate, cine stie, plang. si n-am mai facut asta de la godzilla incoace. I’m seeing this movie with or without you!

    Reply
  2. Bisogna che voi gente impariate a rispettare e ad amare la morte: e la nostra sola e unica alleata, la nostra via di fuga da questo mondo dove si vive di uno sguardo indellungato da parte di una faccia amica, dove si prende e perde coraggio in un battito di ciglia, dove siamo terribilmente soli e tristi. Lei e solo lei puo introdurci al dolce ed eterno oblio.

    Reply

Lasa un comentariu.