Albastrul, seninătate sau tristețe?

Tracy Chevalier este specializată pe romane de inspirație istorică, bine documentare, care înfățișează vieți, în principal de femei, cu zbaterile, aspirațiile și căderile lor.

Fata cu un cercel de perlă sau Doamna și licornul sunt exemple de povești în care s-a proptit pe opere de artă celebre, cărora le-a construit geneze fictive, dar convingătoare.

Albastru pur, cartea ei de debut, nu mai beneficiază de vreo capodoperă ca sursă și mobil al acțiunii, dar acesta nu e vreun semn de inferioritate, dimpotrivă, autoarea muncește mai mult și cu mai multă gravitate la intrigă și la efectele ei emoționale.

Romanul are două mari fire narative, ale unor femei din epoci diferite, una din perioada războaielor religioase dintre catolici și hughenoți din Franța, cealaltă din prezent, americancă stabilită în Franța.

Cea de-a doua pornește pe urmele descoperirii propriilor origini și, așa cum puteți intui, cele două istorii personale vor sfârși prin a fi convergente.

Cel mai interesantă provocare intelectuală pe care ne-o propune Tracy Chevalier este să comparăm condiția femeii de atunci și de acum.

Fiecare dintre cele două este cumva parte a unui triunghi amoros, din care mai fac parte soțul și un alt bărbat, fiecare dintre ele are de soluționat dilemele maternității, fiecare dintre ele are de înfruntat o condiție marginală.

Însă, dacă în cazul femeii contemporane, dramele sunt interioare și există sprijin extern de tot felul, în cazul celei din trecut lucrurile stau mult aproape invers.

Libertatea de alegere este minimă, mijloacele de revoltă și emancipare sunt aproape inexistente, iar lumea interioară este, în fapt, una dintre singurele căi de evadare.

Dacă aș avea-o în față acum pe Tracy Chevalier, aș întreba-o următoarele:

Doamnă, sunteți conștientă că această dihotomie pe care este construit romanul Albastru pur dă apă la moară vocilor masculine răutăcioase care combat feminismul arătând cât de rău le era urmașelor Evei în trecut, în comparație cu prezentul?

Apoi, vă dați seamă că proverbul ”Femeia, ochi alunecoși, inimă zburdalnică” e alimentat de cele două personaje, în special eroina din prezent?

Nu în ultimul rând, albastrul este culoarea seninătății sau a tristeții?

Nu știu dacă ar fi iritată de aceste întrebări, bănuiesc că nu, mai ales că aș avea să-i adresez niște călduroase felicitări pentru un roman care te ține în priză precum unul de suspans profesionist.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o carte care, printre altele, ilustrează foarte bine ce spunea Lucille Ball:

Odată în viață, fiecare bărbat are dreptul să se îndrăgostească nebunește de o roșcată splendidă.

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.