Să zicem că Rain Man intră pe mâna fraților Coen.

Apoi se mută în Danemarca, unde umorul și valorile sunt într-un anume hal.

Cam așa ar rezulta Den Sidste viki (Ultimul viking), dar e simplificare crasă.

Așa cum procedează filmele, de regulă, când vine vorba despre persoanele cu probleme de sănătate mintală.

Fie sunt abominabili, fie sunt adorabili.

Unu-i Joker.

Altu-i Raymond.

În realitate, a avea de-a face în mod constant cu un bolnav psihic (de orice fel, iar spectrul afecțiunilor e larg) e complicat. E obositor, e exasperant, dar sunt și momente când te copleșește înduioșarea, când simți că e datoria ta să îi sprijini pe cei cărora loteria corticală le-a fost nefastă.

Pelicula regizată și scrisă de Anders Thomas Jensen ilustrează două mari principii de relaționare cu cei mai sus menționați.

Trebuie să îi iei ca atare.

Așa și cu filmul.

Cine așteaptă o desfășurare convențională la povestea care începe într-un mod altminteri cunoscut va fi dezamăgit.

Cine vrea să râdă cu hohote va fi dezamăgit.

Cine vrea ca anumite lucruri, îndeobște neplăcute, să fie ocolite, va fi dezamăgit.

Den Sidste viki procedează cum crede el, iar tu n-ai decât să îl urmezi, să te amuzi unde e cazul și să tragi învățăminte în restul timpului.

Cel de-al doilea mare principiu, mai subtil transmis, este că trebuie să avem mare grijă la cei cu probleme psihice.

Dincolo de ideea că trebuie să ne mulăm pe nevoile lor, că așa ajungem la o societate echitabilă, ceea ce e bine și frumos și foarte corect politic, stă mesajul că imprevizibilitatea lor poate fi sursă de violență și necazuri.

E aici o onestitate care, deși pitită, e lăudabilă.

Fiecare va alege ce vrea din Den Sidste viki, în funcție de patologiile proprii sau ale apropiaților.

La fel cum fiecare își va alege formația preferată (de la Beatles la ABBA) sau interpretarea actoricească preferată.

Mads Mikkelsen e capul de afiș, dar prestația sa e rezonabilă, în cel mai bun caz.

Partenerul de ecran Nikolaj Lie Kass reușește să ridice încruntarea la rang de artă, iar mafiotul rotofei Nicolas Bro e curat de Tarantino (într-o versiune româneascî, îl și văd pe Micutzu în rolul ăsta), însă preferatul meu e Lothar cel blond (Lars Brygmann), deși de unii ca el e cel mai greu să te ferești în viața reală.

Ăștia ca el se trecoară în viața ta și îți mănâncă zilele.

Den Sidste viki e un film deștept.

Atât de deștept, încât pune coarne pe coifurile vikingilor.

De ce e asta motiv de înțelepciune, vă las pe voi să cercetați și să deslușiți.