Catedrala din Bourges este o nestemată gotică în șiragul prelung al Franței, în care se mai găsesc cele din Chartres, Amiens, Reims, Rouen și Notre-Dame din Paris.

Prezintă aceleași trăsături spectaculoase precum suratele ei, dar ce o distinge este că vitraliile sunt plasate foarte jos, astfel încât acele povești pilduitoare, aceste benzi desenate de odinioară sunt accesibile în toată splendoarea lor.

Am ajuns în acest frumos oraș din Centre Val de Loire într-o zi cu cod roșu de caniculă, dar, pe lângă neajunsurile inevitabile pe care le-am suferit pe parcursul vizitei, faptul că soarele strălucea nemilos a potențat impresia pe care aceste opere de artă mi-au produs-o.

Vitraliile Catedralei din Bourges datează din diverse perioade.

Cele mai târzii, adică din secolele XV-XVI, sunt mai complexe, poartă pecetea stilistică a Renașterii, dar, paradoxal, cele care m-au atras cel mai mult sunt cele mai vechi, care ne-au rămas din secolul al XIII-lea.

Dincolo de senzația de uimire că un lucru atât de fragil a străbătut o cale temporală atât de lungă până la voi, aceste vitralii au o expresivitate specifică esteticii Evului Mediu și, în ciuda caracterului lor vag naiv, sunt captivante printr-un naturalismul sui generis.

Redau, evident, scene biblice, dar am remarcat că foarte multe dintre ele au în partea de jos, adică foarte apropiată de privitor, câte o părticică înfățișând oameni ai muncii în plină activitate.

Există o explicație pentru asta.

O catedrală gotică era ridicată prin efortul colectiv al comunității, iar într-un oraș medieval diversele bresle erau parte integrantă și semnificativă a ei.

Aceste ghilde din Bourges au contribuit cu resurse la înălțarea splendidului edificiu, iar membrii ei au vrut să se știe asta.

Din acest motiv de mândrie, interiorul catedralei nu este doar un spațiu al reculegerii și al ritualurilor religioase, ci și o frescă a oamenilor muncii, ai stâlpilor care au susținut societatea să tindă mai sus, tot mai sus.

Și atunci, și acum, nimic nu se clădește fără ei.