Reversal of Fortune este un film care functioneaza dupa un dublu paradox. Are idee si executie bune, insa m-a lasat rece. M-a lasat rece, insa m-a entuziasmat.
Si acum sa luam cele doua paradoxuri pe rand. Povestea este un caz celebru din America anilor ’80, in care o doamna de neam se prabuseste in coma, iar sotul ei este pe rand, condamnat pentru tentativa de asasinat, si apoi achitat, gratie contributiei unui pasionat profesor de drept si a echipei pe care o aduna in jurul sau.
Partea cu procedurile avocatesti este cea care se supune primului paradox. Este inchegata, prezinta niste dileme interesante asupra rolului legii si a limitelor ei in raport cu dreptatea, iar actorii joaca onorabil, condusi fiind de un pasional Ron Silver in rolul profesorului Dershowitz.
Cu toate acestea, nu m-am putut sustrage senzatiei de platitudine care strabate toata aceasta trama narativa. N-am simtit suspans, n-am simtit tensiune, iar secundarul fir narativ pseudo-amoros al profesorului si fostei neveste este un fel de balast care iti mananca din timp.
Trebuie sa fiu obiectiv si sa recunosc ca nu imi dau seama clar daca aceasta lipsa de interes a fost generata de realizarea cinematografica in sine sau de contrastul cu cel de-al doilea paradox, intrupat in Jeremy Irons.
Un rol de Oscar, pe care il validez si eu cu a mai apasata stampila virtuala de care sunt in stare. Irons este aristocratul decadent, politicos pana la afectare, cu vorba masurata si distanta, alunecos si concupiscent. Insa impune subtil – exista o scena in care sta in fata intregii echipe de avocati si studenti intr-ale legii, fara a fi simpatizat de vreunul dintre ei, insa ii domina intr-un mod pe care numai o educatie seculara a superioritatii o poate emana. Adaugati la asta si vocea sa inconfundabila, cu acel vag accent german metalic, si aveti imaginea completa a unui personaj putin spus memorabil.
Insa, ca si in cazul marelui nedreptatit al Oscarurilor de anul acesta, Michael Keaton, si la Jeremy Irons micile variatii dau adevarata masura a interpretarii. Filmul se bazeaza mult pe flash-back-uri, asa ca avem parte de versiuni diferite asupra a ce s-a intamplat. Vedem, asadar, fie un Claus von Bulow abominabil si calculat, fie unul un pic umil si chiar panicat.
Imaginea care ruleaza cateva minute bune la inceputul filmului e sugestiva pentru mesajul de ansamblu al acestuia: conace aratoase, peluze frumos ingrijite, deci bani multi si fast pe masura. Insa, inauntru, colcaie de vicii si secrete murdare.
Parca e bine sa stai si la bloc.
