Despre frică și alți demoni

Eu și omenirea întreagă ne-am exprimat admirația față de A Separation al lui Asghar Farhadi.

Dar apariția unei asemenea capodopere n-a fost o întâmplare.

Cinematografia iraniană este una de tradiție și de o foarte bună calitate, iar exemple aș avea nenumărate.

De fapt, numărul lor a sporit cu unul, odată cu Under the Shadow, o producție din 2016, scrisă și regizată de Babak Anvari.

Nici acest cineast nu ocolește drama condiției umane, așa cum strălucit o ilustrează un Asghar Farhadi sau Abbas Kiarostami, însă calea aleasă acum este a horror-ului cu tentă supranaturală.

Într-un Teheran asupra căruia planează amenințarea rachetelor lui Saddam Hussein în timpul războiului din perioada 1980-1988, o mamă singură (după plecarea soțului pe front) și fiica ei au de înfruntat forțe stranii și malefice din blocul în care locuiesc.

Personajul principal feminin nu este un simplu vehicul narativ. Fire periculos de independentă pentru societatea în care trăiește, muncită de fantomele trecutului, evoluează de la scepticism la groază pură în raport cu evenimentele oniric-apăsătoare care au loc.

Această alunecare pe panta credinței în dictonul că ”There are more things in heaven and earth, Horatio, than are dreamt in your philosophy” este ceea ce diferențiază și ridică acest film față de peliculele omoloage hollywoodiene. Acestea din urmă propun oroare a prioi, pe când Under the Shadow poate fi decodat și într-o cheie pur psihologică.

A nu se înțelege că filmul doar mimează intenția de a smulge reacții viscerale. Dimpotrivă, deși nu inovează cu nimic, Babak Anvari folosește cu o claritate aproape de brutalitate toate mijloacele specifice genului, astfel încât, deși nu sunt novice în vizionarea de horror-uri, tot m-am surprins zgâlțâindu-mă dintr-o dată la unele scene, mai ales după ce tensiunea insidioasă se cuibărise deja în mintea mea.

Actorii sunt aleși impecabil pentru ce au de făcut, în special cele două protagoniste, Narges Rashidi, un pic nevrotică și cel puțin la fel de colțoasă precum Leila Hatami în A Separation, și micuța Avin Manshadi, cu o figură care capătă dimensiuni înduioșătoare sau terifiante, după cum ne manipulează sintaxa cinematografică în a le resimți.

Dacă te uiți numai la știri și ai o viziune preponderent NATO-istică, Iranul apare ca o oaie neagră a geopoliticii mondiale.

Dacă te uiți prin filtrul artei filmului, însă, Iranul e un superstar veritabil.

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.