Iată că a apărut și al treilea film din universul Avatar.

Nu mai e un eveniment epocal, dar, o spun fără opreliști, e unul binevenit.

Într-un fel, acum, deja cunoscându-i SWOT-ul cinematografic, reușești mai bine să te bucuri de ce are James Cameron de oferit și să treci mai ușor peste scăderile de care e limpede că nu se va dezbăra cât o trăi.

Povestea din Avatar: Fire and Ash e continuarea celei din The Way of Water, dar mai puțin contemplativă și mai orientată spre acțiune și secvențe de anvergură.

Jake Sully, consoarta Netyri și toți ai lor au de înfruntat, pe lângă cohorta de dușmani umani anteriori, și pe unii din neamul lor, un clan cu apucături escatologice, care venerează focul, practică distrugerea și omorurile, nu se dau în lături de la a le comite cu arme moderne și sunt conduși de o șămăniță de o senzualitate demoniacă, pe nume Varang.

De fapt, câtă vreme filmul o are în prim-plan, mi-a suscitat interes și din punct de vedere emoțional, iar scena dintre ea și colonelul afurisit, personaj negativ încă din prima peliculă, are o intensitate de-a dreptul macbethiană.

Altminteri, ni se servesc aceleași conflicte morale și interpersonale cu care cei din generația mea au crescut încă din perioada generoasă și optimistă a Hollywoodului de ani ’90, atât de previzibile, încât, deși se soluționează după vreo două ore de narațiune, le știi dezodământul de cum apar.

Sunt practic, timpi de așteptare și repaus între porții din ceea ce regizorul e neîntrecut în a oferi – acțiune fulminantă și grandioasă.

Orice se poate spune despre Avatar: Fire and Ash, dar și că nu e spectaculos. Ba chiar aș zice că, din acest punct de vedere, e vârful de până acum al seriei.

Pe apă, în aer sau pe uscat, filmul explodează cu adrenalină, culoare și coregrafie, iar Cameron demonstrează că, deși nu a atins nivel de artă în tridimensional, precum Ang Lee sau Alfonso Cuaron, rămânul meseriașul suprem al acestei tehnologii.

Am verificat chiar acum și am văzut că Avatar al patrulea e în faza de post-producție, iar al cincilea e la rându-i în lucru.

Să îmi acorde un an, doi, să mă dezmeticesc și o să revin pe Pandora, căci nu-i rău acolo.