Aţi simţi vreodată durerea de a constata ce importantă era o persoană pentru voi, de-abia după ce a plecat pentru totdeauna?

Eu da şi mărturisesc că nu credeam să trăiesc asta şi din punct de vedere literar, însă s-a întâmplat.

La scurt timp după ce a murit Toni Morrison, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, mi-am adus aminte că aveam la dispoziţie cel mai cunoscut roman al său, Beloved.

Dincolo de incredibila profunzime psihologică şi meşteşugitul mozaic narativ, cartea te poartă în resorturile cele mai intime ale traumelor colective şi individuale la care au fost condamnaţi membrii populaţiei de culoare din SUA în perioada sclaviei într-un mod care depăşeşte mult prea lăudatul 12 Years a Slave de zece ori la puterea a zecea.

Am simţit o tristeţe cumplită, o revoltă surdă, o deznădejde pe care cred că am şi somatizat-o, însă, cea mai puternică a fost părerea de rău că nu am apucat să aduc acest prinos unei mari scriitoare, când încă mai era în viaţă.

Nu mai zăboviţi, spuneţi-le celor care înseamnă ceva pentru voi ce e de spus, până nu e prea târziu.

Iartă-mă, Toni Morrison!