Expresia de mai sus nu se aplica noului Parlament al Romaniei care a reusit performanta (ideea nu-mi apartine, am auzit-o la televizor) sa faca pana si Casa Poporului neincapatoare.
Ciudat sau nu, exact o situatie similara petrecuta in America din timpul celui De-al Doilea razboi Mondial a generat un film hollywoodian atipic: The More the Merrier (1943).
Atipic in anumite privinte, pentru ca, daca ii rezumi povestea, pare o screwball comedy standard. In Washington e criza de locuinte si trei personaje simpatice (o functionareasa, un ofiter si un pensionar, veteran din Primul Razboi Mondial) ajung printr-un haios concurs de imprejurari sa imparta acelasi apartament. Intre primii doi incolteste inevitabila idila, fertilizata si de batranel, care, mai din intamplare, mai intentionat, ii impinge unul spre altul, in conditiile in care ea e deja logodita cu un tip pedant, insipid, deloc potrivit. Asadar, nimic prea departe de ce facuse Hollywood-ul pana atunci si de ce urma sa mai tot faca.
Caracterul aparte al acestei pelicule e dat de modul cum e infatisata atractia barbat-femeie. In Casablanca, un film contemporan cu acesta de fata, amorul e de asemenea cheia, dar e platonic si idealizat. In The More the Merrier, chimia, feromonii, atractia carnala sunt infatisate mult mai clar, gratie unor interpretari foarte reusite ale lui John McCrea si Jean Arthur, carora li se scurg ochii unul dupa altul inca de la primele contacte vizuale. Partea simpatica e ca nu e nimic imoral in aceasta abordare, ba chiar contextul o face sa para naturala; e perioada de razboi, deci masculii sunt in numar mai mic si, potrivit mecanismului capitalist al cererii si ofertei, sunt la mare cautare.
Exista o scena unica prin senzualitatea ei, dar care se incadreaza in film ca unsa: cei doi sunt pe punctul sa finalizeze o plimbare sub clar de luna, se asaza pe niste trepte, ea ii tot da inainte cu vorbaria care ascunda placerea de a fi cu el; el incepe sa o atinga delicat, pe par, apoi pe obraz, apoi pe mana, apoi ii saruta un obraz, apoi merge un pic mai jos la incheietura gatului… Usor, fratilor, nu va descheiati la camasa, ca nu mai zic si nici nu mai urmeaza prea mult. Am mentionat aceasta scena, ca sa va exprima mirarea si incantarea mea cand am vazut ca intr-un film hollywoodian din anii ’40, cand Codul Hays era in plina vigoare, exista o imagine atat de sugestiva si indrazneata a cuceriri amoroase, incat volumul cu acelasi nume de la Nemira o include sigur, in caz contrar necesitand o reeditare urgenta.
Cupidonul venerabil care se amesteca subtil in aceasta idila este de asemenea atipic. Corpolent, haios, dar si agasant pe alocuri, personajul lui Charles Coburn influenteaza desfasurarea actiunii intr-un mod foarte uman, nu ca vreun deux ex machina al erosului, ci doar cand i se iveste ocazia de a da un imbold sentimentelor reale, prilejuri in care da impresia ca, daca s-ar fi nascut in Romania, ar fi fost tipul de sforar care, din ’90 incoace, se tot alege in Parlament, ba pe listele unora, ba pe ale altora, ba la redistribuire.
The More the Merrier. Cei 500 si cati or mai fi de parlamentari romani sunt de acord cu asta, pun pariu.
Daca as fi in locul acestor simpatici amorezi, m-as premia cu o vacanta in Cuba sau m-as aranja cu un sejur in Bahamas.
1 Comments