Psycho, cel mai influent horror din toate timpurile?
Tot ce se poate.
Însă filmul lui Hitchcock nu a apărut pe un teren virgin, ci pe unul pregătit de varii realizări cinematografice (inclusiv altele ale maestrului) a căror încununare a fost pelicula din 1960.
Între acești predecesori ai lui Psycho se numără și The Spiral Staircase, care datează din 1946 și pornește de la o premisă familiară fanilor genului:
Înspre debutul secolului al XX-lea, un criminal în serie își alege victimele din rândul femeilor care au diferite deficiențe, iar acum a venit rândul blândei cameriste mute jucate de Dorothy McGuire, care se refugiază în conacul stăpânei ei.
De aici urmează o noapte de tensiune și revelații înfricoșătoare.
Filmul regizat de Robert Siodmak a îmbătrânit vizibil în anumite privințe, iar narațiunea nu oferă prea multă logică sau coerență (nici nu prea are cum, la puțin peste o oră de durată).
Însă compensează prin unele momente chiar de efect într-ale meșteșugului înfricoșării, unele deosebit de inventive, mai ales că vorbim de mijloacele sintaxei cinematografice ale anilor ’40.
Scara în spirală este inteligent exploatată, atât ca element de decor, cât și figurativ, ca expresie a modului cum unii indivizi pot coborî spre genuni odioase, iar alții se pot înălța și își pot depăși condiția.
Cu toate limitările scenariului, interpretările sunt meritorii. Dorothy McGuire nu e cu nimic mai prejos decât actorii surdomuți din zilele noastre, din CODA bunăoară, George Brent (o vreme, partenerul preferat de ecran al lui Bette Davis, ceea ce nu-i puțin lucru) e impunător, Elsa Lanchester e amuzantă, însă cea care ia caimacul e Ethel Barrymore.
Ambiguitatea personajului său e admirabilă. Sunt momente când o suspectezi mai abitir ca pe oricine, dar și altele când pare o Cassandră îmbătrânită, care a destrămat voalul întunecat al viitorului și știe când se va întâmpla ceva rău, deși nimeni nu-i dă crezare.
De speriat, nu ne mai speriem la The Spiral Staircase.
Dar avem astfel ocazia să examinăm vestigii arheologice ale modului cum ne este gâdilată cinemografic această ancestră trăire numită frică.
