Hoinările prin sălile Muzeului de Artă al României, am remarcat două picturi, înrudite ca tematică și care mi-au atras atenția printr-o senzație de deja-vu.
Prima se intitulează Portret de țărancă și a fost pictată de Aurel Băeșu (1896-1928), înzestrat artist din perioada Primului Război Mondial, plecat prea devreme dintre noi din cauza tuberculozei.
Cea de-a doua se intitulează Răzeșoaica și a fost pictată de Nadia Grossman-Bulighin (1891-1930), și ea cu o viață și carieră scurte, dar fecunde, caracterizate de apropierea de avangarda bucureșteană și de o blândă adeziune la formele cubismului.
Deși cei doi autori nu mai sunt printre noi, modelele lor, da.
Eu, unul, le văd de fiecare dată când merg la cumpărături de zarzavaturi prin Piața Mare din Craiova.
Sunt țărăncile, mămăițele, cumetrele, cum vreți să le spuneți, care vând verdețuri și alte roade ale pământului.
Sunt femei cu care viața nu a fost blândă, Se vede asta pe chipurile lor, așa cum vedem și pe ale celor două personaje de mai sus.
Dar au o dârzenie și o tenacitate admirabile.
Mi-aduc aminte cât de aprig a negociat o astfel de bunicuță cu broboadă, astfel încât i-am plătit dublu de cât făceau, cred, pentru o pereche de botoșei împletiți.
Sunt truditoarele pentru care expresia ”talpa țării” nu e o insultă, ci un titlu de glorie.
