După încă un atac mârșav împotriva Ucraina, de data aceasta asupra unor spitale, inclusiv unul pediatric, se va adânci repulsia opiniei publice împotriva a tot ce vine sau a venit din Rusia.
Pot să înțeleg asta din punct de vedere psihologic, însă, chiar și așa, vă îndemn să nu ocoliți unul dintre cele mai mari filme mute sovietice, Zemlya (Pământ), poate tocmai pentru că este vorba de partea ucraineană a colosului odios de odinioară.
Pelicula a fost comandată lui Oleksandr Dovjenko de autorități, pentru a promova beneficiile colectivizării care, in acea perioadă – 1930 – intrau în contradicție cu metodele și mentalitățile arhaice ale satului tradițional.
Exact asta este și subiectul creației filmice: un tânăr arătos, bine pătruns de ideologia marxistă promovează colectivizarea și mecanizarea, stârnind dezaprobarea propriului tată și ura culacilor din zonă.
Înfruntarea ia o turnură tragică, dar înălțătoare întru idealurile socialismului.
Propagandă, veți spune.
Întocmai, însă Dovjenko nu e un simplu executant al ei, dimpotrivă, chiar mai mult ca Sergei Eisenstein, a împins limbajul cinematografic și poezia acestuia mai departe decât le-a fost pe plac mai-marilor bolșevici.
Zemlya este o suită de tablouri vivante remarcabile, fie prin structură, fie prin frumusețea pură a imaginilor.
Există secvențe memorabile, precum palpitanta deplasare a tractorului către sat, veritabilă cursă a celor două curente de opinie. Montajul de aici e strălucit, ca să nu mai zic de momentul irepetabil al alimentării carburatorului prin micționare.
Da, ați citit bine.
Însă aspectul care m-a impresionat cel mai mult la acest film mut este frumusețea indescriptibilă a chipurilor omenești pe care le înfățișează.
Poate doar la La passion de Jeanne d’Arc al lui Carl Theodor Dreyer să mai fi întâlnit atâta preocupare, ba nu, dragoste, față de figura umană.
Se vede o pasiune rembrandtiană pentru toate cutele și crevasele care brăzdează obrajii și o intensitate a privirii ca a monomanilor lui Gericault.
Tezismul pălește în fața sublimului.
În focul conflictelor tot mai aprige care ne înconjoară, e răcoritor să ne amintim asta.
