Iată-ne ajunși și la acel film din acest sezon de Oscar care are o contribuție românească.
Că, de, de când Sebastian Stan a început să fie faimos, ni l-am însușit, de parcă și-ar fi făcut începuturile actoricești la Bulandra, iar primele roluri l-ar fi găsit sorbind ciorbă prin peliculele unui Puiu sau Mungiu.
Și, motiv suplimentar de mândrie patriotică, a primit nominalizarea la cel mai bun actor înfățișându-l pe cel mai nașparliu personaj din toată competiția (incluzând aici și pocitania în care se transformă Demi Moore în The Substance) – Donald Trump.
The Apprentice îl prezintă pe un tânăr și mult mai nesigur Trump, intrat sub aripa unui avocat fără scrupule, care îl învață toate cele la care suntem martori acum – distorsionarea adevărului, neacceptarea înfrângerii și, așa cum bine o formulează consoarta Ivana (o excelentă Maria Bakalova), lipsa completă de rușine.
Toate acestea îl propulsează pe blondul mogul către succes și decădere morală și îl fac chiar să uite bruma de recunoștință față de propriul mentor.
Curat cronică unei ucenicii de Lord Sith.
O întrebare legitimă este dacă acest portret se inspiră din Donald Trump de atunci sau îl vizează pe cel de acum, boșorogul prezidențial portocaliu care dă de pământ cu orice formă de stabilitate în America sau lumea întreagă.
Oricum ar fi, Sebastian Stan face o treabă senzațională în a-i reda grimasele pe care, din păcate, am ajuns să i le cunoaștem prea bine, precum și limbajul limitat la superlative ieftine, lăsând pe ici, pe colo, să transpară câte o fractură de regret sau îndoială. Nu vă temeți, momentele astea sunt scurte și trec repede.
Ba, ca o deliberată simetrie, cel care regăsește o brumă tardivă de umanitate este inițial odiosul Roy Cohn, interpretat atât de complex de Jeremy Strong, încât regăsești în el atât autismul lui Raymond al lui Dustin Hoffman, cât și psihopatia lui Gordon Gekko al lui Michael Douglas.
Fără a fi vreo capodoperă, regizat cu mână sigură de Ali Abbasi, The Apprentice e un film care merită văzut acum, cât se mai poate.
Că, la cum evoluează lucrurile în ”țara tuturor posibilităților”, e posibil ca peste vreun an să fim acuzați de lezmaiestate și trimiși în lagărele de muncă din Groelanda, la acel moment deja al 52-lea stat al SUA (Canada fiind al 51-lea, în caz că nu vă iese socoteala).
The Only Girl in the Orchestra