Ne mai despart câteva ore de decernarea Oscarurilor pentru sezonul 2025, așa că mă grăbesc să vă prezint deja tradiționalul cocktail de pronosticuri și preferințe pentru varii categorii:

Cel mai bun regizor – până mai deunăzi, părea că Brady Corbet era favorit detașat, ca și The Brutalist la cel mai bun film, însă i-a dăunat controversa referitoare la utilizarea Inteligenței Artificiale, ceea ce l-a propulsat în pole position pe Sean Baker, fapt care nu poate decât să mă bucure, pentru că Anora, care pare un haos de reacții și trăiri (dar nu este), rămâne preferatul meu din tot sezonul.

Cel mai bun actor în rol principal – bătălia se dă în momentul ăsta între Adrien Brody și Timothee Chalamet, nu doar pentru statuetă, ci și pentru titlul de cel mai tânăr câștigător al ei (Brody să-l păstreze, Chalamet să-l detroneze), dar, dacă e adevărat că la cel mai bun film se înfiripează o victorie a Conclave, atunci n-ar fi frumos să fie recompensat și protagonistul lui, adică Ralph Fiennes?

Cea mai bună actriță în rol principal – aici e o încleștare ca aceea generată de Eris când a aruncat mărul discordiei: Demi Moore are deja Globul de Aur, Mikey Madison a înhățat premiul la Bafta, dar eu nu o scot din cursă nici pe Fernanda Torres, așa că deznodământul e mai greu de prezis decât următoarele tâmpenii comise de tandemul Trump-Musk.

Cel mai bun actor în rol secundar – am vorbit pe larg despre frauda care îi va aduce, probabil, statueta lui Kieran Culkin, iar dacă ar fi pe drepte, aș oscila între Guy Pearce și Edward Norton.

Cea mai bună actriță în rol secundar – e remarcabil că Zoe Zaldana, a cărei interpretare e meritorie, a reușit să rămână favorită, în condițiile în care Emilia Perez a căzut rău de tot, după ce s-a descoperit că Sofia Carla Gascon a vorbit ca proasta (na, că facem acordul după cum se identifică) pe Twitter mai demult.

Cel mai bun scenariu original – pentru a-i ajuta peliculei mele preferate, Anora, la premiul cel mare îi doresc succes aici, deși nu m-aș supăra să văd distincția asta mergând fie către A Real Pain, fie către September 5.

Cel mai bun scenariu adaptat – Conclave pare a-și fi arvunit premiul, rămânând de văzut cât de mult va atârna în cursa pentru Oscarul ăl mare, însă vă invit să nu ocoliți profunda compasiune care răzbate din Sing Sing.

Cea mai bună imagine – sprintul de final se joacă între The Brutalist și Dune – Part Two, facă-se voia Academiei.

Cel mai bun montaj – aici e, probabil, cheia care va decide întrecerea pentru cel mai bun film: dacă ia Conclave, are prima șansă acolo, deși, personal, prefer secvența aia antologică de pe la mijlocul preferatului meu, Anora, când trei bărbați se dau de ceasul morții să o imobilizeze pe o Mikey Madison ca lovită de streche.

Cel mai bun sunet – văd că tendința se deplasează dinspre Wicked către A Complete Unknown, deși Dune – Part Two e cel mai meseriaș din acest punct de vedere, dacă mă întrebați pe mine.

Cele mai bune efecte speciale – dacă nu ia Dune – Part Two aici, înseamnă că e ceva putred în America (mă rog, e, dar asta e altă poveste).

Cea mai bună coloană sonoră – pe lângă aerul maiestuos și reținut al lui Ralph Fiennes, coloana sonoră e cea care te captivează cel mai bun în Conclave, așa că preferința mea merge într-acolo, dar pot să înțeleg și dacă statueta îi revine lui The Brutalist.

Cele mai bune decoruri – cred că Wicked e cel mai îndreptățit aici, deși probabil că se vor găsi destule voturi și pentru Dune – Part Two.

Cele mai bune costume – tot Wicked.

Cel mai bun machiaj – din câte aud, desfigurările din The Substance sunt greu de bătut (și de suportat).

Cel mai bun cântec – cu toate scăderile lui, Emilia Perez are niște numere muzicale deosebite, așa că merită recunoaștere pentru unul dintre ele, ca reprezentat al întregii selecții.

Cel mai bun film de animație – duelul, asimetric, în ultimă instanță, e între două producții cu mesaje similare, The Wild Robot și Flow, deși îmi pare rău de Inside Out 2, care a fost excelent la rându-i.

Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune – n-am văzut decât Anuja, ala că îi urez succes.

Cel mai bun documentar scurt – idem pentru The Only Girl in the Orchestra.

Cel mai bun film internațional – deși Emilia Perez dă semne că începe să iasă din mlaștina despre care vorbeam mai sus, nu cred că Ainda Estou Aqui poate fi surclasat, pentru că e o creație extraordinară, tulburătoare și înălțătoare deopotrivă.

Cel mai bun film – știu că Papei Francisc nu-i e prea bine, iar Conclave devine cu atât mai relevant (bașca finalul ăla menit a-l enerva pe Trump et comp.), dar parcă îi lipsește ceva pentru a câștiga premiul suprem, așa că sper să fie superba echipă din Anora cea care urcă pe scenă la finalul ceremoniei.

Având convingerea că, deși locatarul vremelnic de la Casa Albă le-ar vrea interzise, Oscarurile vor continua și la anul, vă dau întâlnire în 2026.

Până atunci, pace vouă.

Și nouă.