Sezon de Oscar 2026 – Marty Supreme

Frații Benny și Josh Safdie au făcut mai multe filme împreună, dar anul trecut au hotărât să își încerce norocul pe cont propriu.

Benny a scos The Smashing Machine, un mulțumitor studiu asupra setei de performanță și luptei cu sine, cu un Dwayne The Rock Johnson dovedind abilități actoricești cu mult peste ce-i știa toată omenirea.

Prea sec, totuși, pentru gustul Academiei, pelicula sa n-a prins decât o meritată nominalizare pentru machiaj.

Gloria s-a îndreptat covârștitor către creația fratelui său, Josh, care ne propune un iureș necontenit în Marty Supreme.

Fără a-i scădea meritele acestui din urmă frate Safdie, merită menționat că filmul său este un fel de versiune pe amfetamine a unei producții anterioară a amândurora, Uncut Gems.

Și acolo, și aici, acțiunea îl urmărește pe un protagonist mare gargaragiu, aburitor și jucător, care trece prin fel și chip de pățanii încercând să dea acea lovitură care să îl înalțe peste mediocritatea unei existențe caracterizate de mici ciupeli.

Însă, dacă Uncut Gems se mulează pe aerul flecar, dar și ușor placid al lui Adam Sandler, Marty Supreme ni-l prezintă pe Timothee Chalamet mai bun ca oricând, ceea ce mare lucru, având în vedere că standardele pe care și le-a ridicat singur în ultimii ani sunt sus de tot.

Cu figura șoricească, volubilitatea wolfofwallstreetiană și expresivitatea demiurgică, e Muad’Dib mai dihai chiar decât în seria Dune. Și nu se luptă cu viermi de-alde Shalai Hulub, ci cu viermișorii care îl împing să mintă în dreapta și stânga, ca să facă rost de bani și să câștige trofeul cel mare din tenisul de masă.

Da, acest sport pe care unii nu îl iau deloc în serios (nu și eu, grație prietenului Mihai L., care îl respiră ca pe ozon) poate fi pretextul unei veritabile odisei picarești, cum ar fi scris Daniel Dafoe și Moliere într-o colaborare galatică de secolul XVII.

Timothee Chalamet o să-l bată anul ăsta pe Leonardo DiCaprio cu propriile-i arme.

Personajele cu care interacționează în fel și chip au pitorescul lor, uneori insalubru, și mărturisesc că am fost încântat să o revăd pe Gwyneth Paltrow în revenire de formă, dar și pe Fran Drescher, inubliabila dădacă (Mr. Sheffieeeeeld!), în micul rol al mamei derbedului protagonist.

Cât despre Odessa A’Zion, are momente când îi ține isonul lui Chalamet, dacă vă vine a crede.

Marty ăsta e Donald Trump când era tânăr.

Doar că e mult, mult mai simpatic.

Sinners

Elio

F1

One Battle after Another

The Smashing Machine

Bugonia

It Was just an Accident

Zootopia 2

Avatar: Fire and Ash

Song Sung Blue

Sentimental Value

KPop Demon Hunters

Cuceriri SF (13)

Alte patru romane SF isi asteapta de ceva ocazia sa se arate in fata voastra prin prisma intelegerii mele:

Way Station – fara a fi impresionanta in sens absolut, cartea lui Clifford Simak se remarca prin scriitura care trece fara dificultate de la pagini de science-fiction pursange la descrieri reusite sau profunde meditatii asupra conditiei umane. Altminteri povestea soldatului din Razboiul Civil American, care este contactat de extraterestri si devine administratorul unei halte intergalactice, nu activeaza prea mult adrenalina si deschide cateva fire narative pe care le solutioneaza lapidar sau deloc. Interesant este si cum se poate extrage perceptia contemporana autorului asupra Razboiului Rece (cartea este aparuta in 1963) si a unui potential razboi nuclear si de a o compara cu creatii pe aceeasi tema (cum ar fi A Canticle for Leibowitz).

The Stainless Steel Rat – versiunea literara a unei povesti care pare plasmuita pentru marele ecran, avandu-l ca personaj central pe un escroc cu nume simpatic – James Bolivar diGriz – si maniere asemenea, care se vede nevoit sa colaboreze cu autoritatile si sa isi infrunte inteligenta cu una cel putin egala, dar mai lipsita de scrupule, a unei adversare de sex opus. Nu stiu daca e o intamplare ca numele acesteia este Angelina, dar duelul celor doi mi-aduce aminte de Mr. and Mrs. Smith; analogia cu lumea cinematografiei este inevitabila, deoarece actiunea are acea naivitate ingenioasa si fermecatoare a anilor ’60, foarte reconfortanta si agreabila, daca manifesti un pic de ingaduinta fata de modul cum autorul Harry Harrison imagineaza tehnologii si situatii fix pentru a-i sluji narativ. Persoana I ca mod a-l urmari pe protagonist a fost o alegere excelenta pentru fluiditatea lecturii.

Altered Carbon – daca romanul anterior era tributar filmelor anilor ’60, acesta mi-a reamintit pregnant de cele ale anilor ’90. Protagonistul are cam acelasi profil cu predecesorul, insa beneficiaza de o doza mai mare de cinism, fiind angajat de un bogatas, ca sa investigheze asasinarea acestuia din urma. Elementul cheie in universul imaginat de Richard K. Morgan este faptul ca oamenii nu mai pot muri in mod definitiv, deoarece constiintele lor sunt stocate intr-un disc amplasat undeva in zona cervicala (care, in prezent, nu ne ofera decat spondiloza) si pot fi transferate dintr-un corp intr-altul. Autorul exploateaza intens aceasta premisa, iar naratiunea astfel rezultata este intortocheata si beneficiaza de doze consistente de violenta, sex, locuri comune si umor. Ca si mai sus, naratiunea la persoana I a contribuit la adancimea la care m-am cufundat in lectura.

The Three-Body Problem – dupa cum poate ati observat, intotdeauna ultimul roman dintre cele patru pe care le prezint este cel care mi-a starnit cel mai aprig interesul, mi-a trezit cele mai vii emotii sau mi-a gadilat cel mai placut inteligenta. Acesta intruneste conditiile de mai sus, dar ofera si cateva argumente speciale. In primul rand, faptul ca un autor chinez – Cixin Liu – a elaborat o poveste de o asemenea complexitate ideatica si consistenta stiintifica este extraordinar, la fel de imbucurator fiind si entuziasmul cu care a fost primita pe toate meridianele lumii. In al doilea rand, am sesizat o  preocupare de a exorciza trecutul zbuciumat si plin de orori al perioadei maoiste, prezentandu-i sechelele ca factor ce influenteaza actiunea in mod decisiv. Nu in ultimul rand, am remarcat si un aspect care poate nu bucura pe multi, dar este o realitate: in carte, initiativa apartine personajelor chineze, iar europenii sau americanii (unii descrisi usor caricatural) sunt cooptati si partasi la amplul teatru de operatiuni ce se dezvaluie treptat, dar niciodata nu sunt pusi in prim-plan; eu, unul, vad in asta o expresie a ambitiei Chinei zilelor noastre de dobandi, daca nu intaietatea in lume, atunci un loc fruntas. Ce se intampla in roman e greu de rezumat in cateva cuvinte, o sa va spun doar ca se intampla si in trecut, si in prezent, si in planul real, si in cel virtual, si pe Pamant, si pe o planeta indepartata. Si mai pot sa va spun ceva: de-abia astept sa citesc continuarea!

Cuceriri SF

Cuceriri SF (2)

Cuceriri SF (3)

Cuceriri SF (4)

Cuceriri SF (5)

Cuceriri SF (6)

Cuceriri SF (7)

Cuceriri SF (8)

Cuceriri SF (9)

Cuceriri SF (10)

Cuceriri SF (11)

Cuceriri SF (12)