leonard bernstein | Caiet de insemnari

S-a încheiat de curând încă un sezon de Oscar și de fiecare dată când mă vă prins în mrejele chibițatului, îmi vin și idei de explorări în fel și chip ale istoriei acestor premii atât de râvnite, dar și atât de controversate.

De data aceasta, m-am aplecat asupra acelor muzicieni de marcă nomnalizați sau câștigători de Oscar.

Se cuvine, însă, să menționez două lucruri.

În primul rând, este vorba despre acele figuri marcante ale muzicii care și-au făurit renumele în afara lumii filmului, nominalizarea sau statueta venind ca un adaos la o carieră deja ilustră.

În al doilea rând, este vorba despre coloana sonoră a unei producții cinematografice, nu cântecul original, unde lista este mult mai vastă.

***

Supranumit ”Decanul Compozitorilor Americani”, Aaron Copland, autor al unor opere inspirate de istoria și întinderile Americii (Appalachian Spring sau Billy the Kid), a fost foarte activ și pe tărâmul muzicii de film, fiind nominalizat la Oscar de multiple ori și chiar a câștigat pentru The Heiress.

***

Neobosit dirijor și educator al celor tineri într-ale muzicii clasice, Leonard Bernstein (cărui Bradley Cooper îi închină un portret sugestiv, deși exagerat în Maestro), a cochetat și cu cinematografia, fiind nominalizat pentru coloana sonoră a capodoperei lui Elia Kazan, On the Waterfront.

***

Un nume de legendă al muzicii clasice, Dmitri Șostakovici, a primit o nominalizare la Oscar pentru creația sa din Khovanschina, versiune cinematografică a unui spectacol de operă care redă povestea din secolul al XVII-lea a boierului Ivan Khovansky, răzvrătit împotriva țarilor minori Petru I și Ivan al V-lea, conduși din umbră de sora lor, temuta regentă Sofia Alexeevna.

***

Colos al jazzului, Duke Ellington n-a fost străin de muzica de film, iar coloana sonoră a peliculei Paris Blues, esențială pentru povestea celor doi americani la Paris (Paul Newman și Sidney Poitier) i-a adus o nominalizare la Oscar.

***

Figură emblematică a muzicii soul, Isaac Hayes este cel care a impus în conștiința colectivă coloana sonoră din filmul Shaft, care i-a adus o nominalizare la Oscar și chiar o statuetă, căci acel cântec original din același film este practic chintensența creației extinse a întregii pelicule.

***

Ravi Shankar, cel care a devenit sinonim cu instrumentul specific indian numit ”sitar”, a fost nominalizat la Oscar împreună cu George Fenton pentru muzica din Gandhi, monumentală frescă a părintelui independenței Indiei și Pakistanului.

***

Artist plurivalent, care s-a remarcat nu doar în calitate de creator de muzică, dar și ca naș al unor albume care au făcut istorie (precum Thriller sau Bad ale lui Michael Jackson), Quincy Jones a fost de nenumărate ori nominalizat la Oscar, poate cea mai importantă creație a sa din acest domeniu fiind coloana sonoră din The Color Purple, al cărui producător a și fost alături de Steven Spielberg.

***

Philip Glass, unul dintre cei de seamă exponenți ai minimalismului în muzică, a primit trei nominalizări la Oscar până acum, poate cea mai interesantă dintre creațiile sale fiind cea din Kundun al lui Martin Scorsese, unde îmbină temele sale specifice cu sonoritatea aparte a Tibetului tradițional.

***

Artist eclectic și dedicat, Jon Batiste a făcut parte echipă cu Trent Reznor și Atticus Ross și a câștigat Oscarul pentru coloana sonoră din Soul, un film Pixar un pic atipic, care se adresează mai mult ca oricând adulților în căutarea sensului vieții.

Gata, s-au anunțat și nominalizările la Oscar pentru 2024, așa că începem formal un nou sezon de comentat și chibițat cinematografic.

Neoficial, am făcut-o de cu vară, după cum puteți vedea în lista de la finalul articolului, însă acum discutăm la obiect.

Și o să încep cu un film despre care am o părere mai proastă decât media generală, care dă puncte lui Maestro din respect pentru subiect, nu neapărat pentru valoarea filmică.

A Star is Born cel din 2018 a fost o revelație din multe puncte de vedere – Lady Gaga actriță, Bradley Cooper cântăreț și tot Bradley Cooper regizor.

În această din urmă ipostază, dincolo de preaplinul stilistic care caracterizează pe orice interpret trecut de partea opusă a camerei, Cooper a vădit reale calități și tot mapamondul, aici incluzându-mă și pe mine, a așteptat să vină cu un proiect și mai meseriaș realizat.

Dar Maestro e, fără înconjur vă spun, un regres în această privință.

Potrivit realizatorului, este un proiect realizat din pasiune, iar aceasta se vede, dar nu e neapărat un avantaj.

Leonard Bernstein a fost o figură marcantă a muzicii secolului XX, însă aș minți, dacă aș spune că știu multe despre el, dincolo de acele strălucite lecții publice.

Bănuiesc că Bradley Cooper s-a documentat temeinic, dar cum ales să îi compună biografia filmică n-a fost cea mai fericită alegere.

Maestro are două părți distincte stilistic.

Prima, însumând cam o treime din peliculă, te ia pe repede înainte prin tinerețea dirijorului-compozitor, perioada în care se pun și bazele relației ambivalente cu soția sa, actrița Felicia Monteleagre. O expozițiune în alb-negru, corect realizată, care se vrea stilată, dar pe care angajamentu-ți de spectator alunecă și nu se prinde deloc.

La un moment dat, Maestro se potolește și devine o dramă familială, în care sărmana soție are de luptat cu dedicarea soțului pentru muzică, dar mai ales cu homosexualitatea sa.

Agitația anterioară lasă locul unor secvențe prelungi, în care Cooper-regizorul vrea să ne arate cât de bine joacă Cooper-actorul et comp.

Cum spuneam, nu sunt expert în Leonard Bernstein, dar, chiar și în condiții de neștiință, tot am simțit că Bradley Cooper a exagerat în a-l portretiza pe marele ecran. Există scene prelungi în care actorul nu face decât să ne atragă atenția ce accent meseriaș sau manierisme fără cusur îi redă. O etalare de abilități interpretative, dar umanitatea nu se întrupează.

Cam la fel procedează și cu egal de talentata Carrey Mulligan. Totuși, în cazul ei, se întrevede o oarece evoluție emoțională, de la toleranță la frustrare, totul culminând cu trăirile dureroase dinspre deznodământ.

Un moment des invocat din Maestro este prelunga secvență a concertului în care Bernstein dirijează o simfonie de Mahler într-o catedrală. E un tur de forță în materie de realizare, recunosc, dar, încă o dată, gesturile lui Bradley Cooper sunt dincolo de limitele credibilului.

Ca să fiu sigur că nu vorbesc cu păcat, am căutat filmarea cu Bernstein cel real. Am avut dreptate.

Una e emfaza autentică a dirijorului, alta e agitația peste măsură a actorului.

Maestro e bine reprezentat la Oscarurile de anul acesta.

Dar, în afară de machiaj, care a suscitat la rându-i mari controverse, nu va câștiga la nicio categorie.