Greu de dat Oscarul pentru animație în 2025

By Iulian in Filme 0 Comment

După ce am văzut Inside Out 2, eram sigur că știu cine o să câștige Oscarul pentru animație în 2025.

Acum, că am văzut și The Wild Robot, mă bucur că nu sunt în pielea votanților de la categoria respectivă, pentru că vor avea o sarcină a naibii de grea în a alege între aceste două producții.

Ambele excelează la capitolul realizare, ambele au idei generoase, tipic hollywodiene, dar redate proaspăt, iar dacă cea de-a doua poveste a emoțiilor impresioneză prin modul cum reușește să țină sus țtacheta ridicată de un predecesor strălucit, aceasta are de partea ei avantajul ineditului.

O roboată (știu că nu au gen, dar așa ni se spune) multifuncțională, proiectată să rezolve problemele andrisanților (nu sunt agramat, e din O scrisoare pierdută), ajunge printr-un accident într-o pădure de zonă temperată și se vede în situația de a se integra ecosistemului, în primul rând prin ipostaza de mamă adoptivă pentru un puișor de gâscă sălbatică.

Urmează o complexă parabolă despre depășirea limitările impuse de condiționare naturală sau programare artificială, despre solidaritate și despre prietenie, chiar sfidând constrângerile unui lanț trofic bine stabilit.

Da, știm, s-au mai făcut, dar o să uitați de toate ce au propovăduit alte filme, tocmai pentru că The Wild Robot este incredibil de bine făcut.

Regizată cu impecabil meșteșug de Chris Sanders, care ne-a oferit și minunatul How to Train Your Dragon, pelicula de față exploatează cu mare efect comic și dinamic proprietățile deux ex machina ale roboatei protagoniste, dar și particularitățile zoologice ale bogatei faune care populează pădurea cu pricina.

Parcă ai privi România sălbatică, varianta de animație.

Orice producție de acest gen are nevoie de voci actoricești adecvate, iar the Wild Robot le are, ba chiar ne rezervă câteva suprize în privința asta.

Lupita Nyong’o are o subtilă transformare vocală, de la timbrul impersonal al unei alte Siri la o ființă duioasă și independentă, deși cred că au lucrat-o și din computer, mai ales la începutul filmului.

Remarcabil de expresiv este Pedro Pascal ca vulpoiul Fink, cu toate că personajul său, prin manifestări și înfățișare, aduce nepermis de mult cu omologul anterior din Zootopia.

Ving Rhames, Bill Nighy sau Catherine O’Hara contribuie la deliciul declamativ al filmului.

Stephanie Tsu, insidios de odioasă în Everything Everywhere All at Once, face același lucru aici, dar doar prin modulații de intonație.

Cât despre Mark Hamill, da, Luke Skywalker însuși, Forța e puternică în el. Vedeți voi ce și cum.

Între tehnologie și natura s-a căscat un hău în care suntem atrași noi, oamenii.

The Wild Robot ne arată că nu e nevoie să fie așa.

Prăpastia dintre Noi şi Ei

By Iulian in Filme 0 Comment

A apărut la un moment dat un roman foarte provocator, Băgău de Ioana Bradea, care a făcut furori în critica literară românească. Dan C. Mihăilescu, cu imensa-i cultură şi formidabilul-i fler, enunţa următoarea rezervă:

E bun romanul, acum îl aştept pe al doilea.

Aceasta a fost şi atitudinea mea faţă de Jordan Peele, care a dat lovitura cu Get Out şi a încercat să reediteze isprava cu Us.

Să o spunem dintru început: acest nou film nu are nici prospeţimea şi, deseori, nici subtilitatea predecesorului, fiind proiectul inevitabil mai ambiţios al unui cineast cu reale călităţi şi cu o linie ideatică limpede.

Cunoaşterea faptului că Jordan Peele are această preocupare pentru temele sociale este cheia care m-a ajutat să savurez (da, ăsta e cuvântul) Us la adevăratul său potenţial, spre deosebire de un amic din sala de cinema, care a bombănit şi pufnit contrariat de destule ori.

Mari detalii nu vă dau despre esenţa filmului, vă spun doar că este mai aproape de noi decât credeţi, nu la un nivel atât de sinistru, dar fără îndoială la nivel de indiferenţă şi suferinţă umană.

Chiar şi fără acest filtru al socialului, Us tot oferă destule, graţie abilităţii regizorului-scenarist de a recicla şi exploata nenumăraţi tropi ai filmelor de suspans şi horror (atât Alfred Hitchcock sau Henri-Georges Clouzot, cât şi John Carpenter ar surâde aprobator), într-un mod dinamic, închegat şi presărat cu umor, cu atât mai meritoriu, având în vedere că apare în momente de violenţă extremă.

Familia protagoniştilor şi echivalenţii lor malefici beneficiază de patru interpreţi cărora dedublarea le-a ieşit minunat, indiferent de vârstă. Lupita Nyong’o beneficiază de mai multe nuanţe, aparent îngroşări inutile, dar, de fapt, foarte relevante în contextul revelaţiilor din partea finala a acestei parabole.

Care parte finală demonstrează că, şi dacă îi negăm lui Jordan Peele originalitatea în sens absolut, tot îi rămâne meritul de a pune în scenă un spectacol grotesc, tulburător, de la care nu-ţi poţi dezlipi privirea şi gândul. După The Favourite, iată încă un film în care pufoşii şi simpaticii iepuraşi îţi dau fiori.

Spuneam că Get Out este cumva superior acestei pelicule, însă există un aspect prin care aceasta din urmă provoacă mai mult: titlul.

Acest Us (traducerea în română îi atenuează cumva multivalenţa) poate fi interpretat in multe feluri, privit din multe direcţii şi extins în felurite moduri, dintre care vă las doar cu unul, pe care poate îl ştiţi:

They don’t really care about Us.