Strecurat la randu-i, precum I, Tonya, printre cateva categorii de la Oscarurile din 2018, suficient de importante, incat sa il bagi de seama, este si Mudbound.
Provenind din acelasi filon al discriminarii populatiei de culoare din America precum Get Out!, filmul regizat de cineasta de culoare Dee Rees pierde duelul inovativitatii cu pelicula lui Jordan Peele, dar pluseaza cu o componenta tulburatoare si inaltatoare prin mesaj.
In preajma debutului Celui De-al Doilea Razboi Mondial, intr-o zona rurala traiesc doua familii, una mai instarita, de albi, si alta, mai nevoiasa si mai numeroasa, de negri. Fiecare dintre ele trimite pe un reprezentant de sex masculin pe front, iar la intoarcere amandoi se confrunta cu manifestarile stresului post-traumatic si cu discriminarea ferventa a celor ramasi. Intre cei doi se leaga o prietenie condamnabila in ochii celorlalti, sudata de amintirea ororilor pe care numai ei le-au trait.
Am accentuat in mod deliberat acel ceva prin care Mudbound a reusit sa iasa din plutonul filmelor de gen: solidaritatea celor care au trait ceva ce numai ei pot intelege, solidaritate care nu tine cont de culoarea pielii. Scena in care cei doi fac cunostinta in masina si impartasesc farame de povesti din razboi are o frumusete sublima, egala oricaror momente din Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, ceea ce nu e putin lucru.
Altminteri, filmul se remarca prin cadre construite cu mestesug si prin modul cum isi acorda timp din belsug pentru a contura personajele si a ne familiariza cu lumilor lor interioare. In mare, Dee Rees reuseste ce isi propune, dar aluneca pe alocuri pe panta melodramaticului.
Din distributie, Mary J. Blidge a fost gratulata cu o nominalizare la categoria actrita in rol secundar, suprinzator, stiind ca artista vine din zona muzicii. Interpretarea ei este satisfacatoare, dar sunt altele care o depasesc net: Jason Clarke ca fermier cu vorba putina si inca tributar conceptiilor rasiste, desi estompate; Carrey Mulligan, impecabila ca sotie educata, obligata sa se adapteze vietii rurale; Jonathan Banks ca odios reprezentant al celor care sustin suprematia albilor; Rob Morgan ca maiestuos pater familias de culoare.
Cei doi actori carora le sunt destinate partiturile cele mai complexe – Jason Mitchell si Garrett Hedlund – au prestatii in nota restului distributiei, dar beneficiaza de acele scene impreuna, care, asa cum am insistat si mai sus, impresioneaza, nu prin individualitate, ci prin coeziune.
Deloc preocupat sa distreze, Mudbound este acel tip de film care impune prin gravitatea tematicii si estetica fara greseala a realizarii.
