Cui dam Oscarul in 2018? – Phantom Thread

La anuntarea candidatilor la Oscar, Phantom Thread a fost marea surpriza, prin numarul de nominalizari pe care le-a obtinut, dar si prin importanta lor, avand in vedere ca, pana atunci, statuse cuminte si se bazase aproape exclusiv pe aureola de ultim rol al lui Daniel Day-Lewis.

Dupa ce l-am vazut, declar spalate cateva din multele pacate ale celor de la Academie, pentru ca Paul Thomas Anderson merita recompensat pentru gasirea unui echilibru de ciudatenie, eleganta, umor si sordid, mai accesibil decat There Will Be Blood si mai dinamic decat The Master.

Ca si alte filme ale sale, cu greu se poate vorbi despre o actiune in Phantom Thread; dupa o prelunga expozitiune a dictaturii rutinei creatoare, viram catre metafora dragostei ca lupta pentru putere. Sau invers.

Daca vorbim de creatie, e musai sa avem si un artist, iar Daniel Day-Lewis isi dezlantuie monumentalu-i talent pentru a intruchipa un exemplar emblematic al acestei sub-specii aparte: stralucitor, capricios, obsesiv, distant, nesigur.

Daca intr-adevar se retrage, acest mare artist ne face un cadou de despartire nepretuit.

Ca orice artist, insa, are probleme cu femeile.

Ego-ul sau de vag pradator este zdruncinat cand, din proprie initiativa, o introduce in viata sa pe o creatura de sex opus (intepretata cu egala subtilitate de luxemburgheza Vicky Krieps) ce pare, initial, o victima sigura, dar care se dovedeste pe parcurs de o ambitie aproape sinistra. Metamorfoza ei este infinit mai interesanta decat a lui, pentru ca scenariul nu ne explica nicium daca evolutia sfioasei chelnerite ajunse model si muza este rezultatul actiunilor lui sau este o expresie a abisului latent al psihicului feminin. Barbat fiind, evit sa ma pronunt.

Phantom Thread este un film lucrat cu migala, precum rochiile la care lucreaza protagonistul, insa interesul pe care mi l-a suscitat a fost unul detasat, precum vizita intr-o galerie cu lucrari de arta clasice. Dar am simtit si incantare pura in cateva momente, toate avand-o in prim plan pe Lesley Manville.

Inca una din suprizele anuntate la nominalizari a fost si numele acestei actrite britanice, a carei prestatie in rolul surorii creatorului de moda jucat de Daniel Day-Lewis fusese ignorata de mai toate festivalurile si ceremoniile anterioare (cei de la Bafta nu se pun, pentru ca au o afinitate desantata pentru compatrioti).

Lesley Manville se face remarcata rapid prin economia in manifestarile scenice si pentru modul cum reuseste nu doar sa reziste coplesitoarei prezente a partenerului de ecran, ci chiar sa ii fure scenele. Exista un moment cand actrita si personajul sau sterg pe jos, il fac arsice, il pulverizeaza pe actorul principal si personajul sau. Eu, unul, nu mi-aduc aminte sa-l fi vazut pe Daniel Day-Lewis dominat in halul asta vreodata pe marele ecran.

Pe acesta Lesley Manville din Phantom Thread as vrea-o prim-ministru, indiferent de partidul din care ar face parte.

Daca ar fi sa aleg un film din aceasta serie, care sa fie la polul opus fata de cel de fata, ar fi probabil Lady Bird. Diferente le gasesc cu duiumul, insa exista si ceva care le aduce impreuna: amandoua exagereaza realitatea, facand-o astfel mai inteligibila.

Dunkirk

Blade Runner 2049

Get Out!

Darkest Hour

Lady Bird

Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Call Me by Your Name

The Shape of Water

The Post

Lasa un comentariu.