Cui dam Oscarul in 2018? – Call Me by Your Name

Brokeback Mountain a fost un film extraordinar.

La vie d’Adele a fost un film extraordinar.

Parada a fost un film extraordinar.

Moonlight a fost un film in regula.

Acestei ilustre serii de creatii ce trateaza chestiunea homosexualitatii i se adauga mai nou si Call Me by Your Name, pelicula nominalizata la patru premii Oscar anul acesta si care, va spun dintru inceput, m-a plictisit infiorator, in ciuda unor ocazionale calitati.

Un tanar aflat in vacanta de vara undeva intr-o localitate rurala din Italia are o aventura cu un tip mai mare, aflat si el tot acolo, pare-se intr-un fel de vizita de studiu.

Fiind vorba de dragoste, o sa ma pastrez in acest registru si o sa imi declar atractie platonica fata de modul in care anumite elemente ale culturii grecesti antice sunt aduse la viata in filmul regizat de Luca Guadagnino.

In primul rand, intriga este o recreere a unei practici frecvente in lumea lui Socrate, Pericle et comp., adica legatura dintre un adult („erastes”) si un adolescent („eromenos”). Aici ii avem interpretati de Armie Hammer si Timothée Chalamet, iar diferenta de impresie pe care mi-au produs-o cei doi este precum cea dintre veninul Hidrei din Lerna si ambrozia olimpiana.

Aratos in mod ostentativ, Hammer este de o pedanterie herculeana, iar pantalonasii scurti pe care ii poarta mai tot timpul nu sunt cel mai subtil mod de a ne fi sugerata orientarea-i sexuala. Beneficiaza, insa, de un moment memorabil, cand ascultandu-l pe Chalamet cantand la pian, isi compune o postura leit a unei sculpturi de Praxiteles, o alta tusa a antichitatii care mi-a facut interesul sa tresare putin.

De cealalta parte, Timothée Chalamet impresioneaza prin bogatia expresiva si prin maturitate in abordarea unui rol fara doar si poate complex. Figura si carliontii au ceva dintr-un efeb antic importalizat in bronz sau marmura, iar transformarea discreta din pustan fandosit in amant jucaus e intr-adevar demna de o nominalizare la Oscar.

Nominalizare care l-a ocolit, din pacate, pe Michael Stuhlbarg, simpatic si profund in rolul tatalui. Probabil au fost cativa pe care i-a pacalit falosenia lui Armie Hammer si care i-au dat voturile acestuia, in loc sa le acorde celui care chiar le merita.

Daca in Moonlight vedeam homosexualitatea proiectata pe fundalul zbaterilor claselor defavorizate din America, din Call Me by Your Name reiese ca in Italia anilor ’80 ai secolului trecut oamenii nu faceau decat sa stea, sa manance piersici, sa mimeze munca intelectuala, sa se scalde si sa copuleze cu barbati, femei sau alte regnuri.

Acest dolce far niente si lipsa unei actiuni propriu-zise mi-a indreptat atentia catre detaliile arhitecturale si naturale care compun cadrele acestui film. Si asa mi-am adus aminte si de o mare dragoste a mea, cea pentru Italia, acest dar al naturii si al istoriei pe care nu il voi putea niciodata descoperi indeajuns.

Reputatul James Ivory, cel care a adaptat materialul romanesc initial si i-a dat forma filmica, este favorit la categoria cel mai bun scenariu adaptat. Asta explica afirmatia cuiva care spunea ca, daca anul acesta la scenariu original e o bataie crancena, aici sufla vantul mediocritatii.

Call Me by Your Name vine prea tarziu in peisajul filmelor inchinate homosexualitatii, ca sa mai socheze pe cineva. Se pare ca unii sunt incantati, dar nu si mandea.

Urmatorul, va rog.

Dunkirk

Blade Runner 2049

Get Out!

Darkest Hour

Lady Bird

Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Lasa un comentariu.