Ben-Hur inainte de inventarea rotii

Desi le despart vreo trei decenii, exista o asemanare staruitoare intre Ben-Hur si La Guerre du feu: consistenta realizarii, in conditiile lipsei aportului efectele speciale digitale.

La pelicula lui William Wyler absenta acestora este naturala, insa devine cu atat mai laudabila in cazul filmului regizat de Jean-Jacques Annaud, produs in 1981, deci la o data cand se mai putea interveni pe ici, pe colo, prin partile esentiale.

Filmat exclusiv in natura, beneficiind de contributia stiintifica a unor nume grele (Anthony Burgess, autorul lui A Clockwork Orange, s-a ocupat de partea lingvistica, iar Desmond Harris, pe ale carui idei din Zoomenirea le laudam mai deunazi, a ajutat la partea de gestica) si cu o pasiune pentru detalii care uimeste, chiar si cand nu iese prea bine (se vede de la o posta ca mamutii sunt niste elefanti tavaliti prin fulgi, in schimb leii cu colti supradimensionati sunt infricosatori rau), La Guerre du feu spune o poveste inchegata, despre o perioada care in cinematografie a fost tratata fie in stil de blockbuster prost, fie parodic: preistoria.

Un trib de oameni ai pesterii (sa zicem Cro-Magnon) isi duce existenta linistit-promiscua, pana cand sunt atacati de niste reprezentanti ai speciei Homo Erectus (adica avand o alura mai simiana, dar tot bipezi), iar in incaierare pierd cea mai de pret resursa: sursa permanenta de foc.

Trei dintre ei pornesc, astfel, intr-o odisee de a gasi aceasta nepretuita resursa, pe parcursul careia invata nu numai sa rapeasca focul din natura, ci si sa il produca ei insisi, sa foloseasca arme mai complexe, sa faca sex in pozitii mai tandre si sa rada.

Impresioneaza dintru inceput machiajul aplicat actorilor, ale caror interpretari sunt preponderent non-verbala sau constand in sunete guturale sau cuvinte articulate, dar greu inteligibile, dar care raman convingatoare pe intreg cuprinsul filmului. Cel mai expresiv din distributie se distinge a fi Ron Pearlman pe care, hai sa recunoastem, cu riscul de a fi rautaciosi, il ajuta fata sa se plaseze intr-o poveste antediluviana.

Contributia lui Desmond Morris referitoare la comportamentul si gesturile oamenilor preistorici de pe diverse trepte de dezvoltare e vizibila mai rapid si e foarte interesant de observat cum unii inca pastreaza apucaturi de-ale primatelor, in timp ce altii se apropie mai mult de omul in zorii existentei sale propriu-zise; contributia lui Anthony Burgess e mai greu de decelat in raport cu vizualul impresionant al filmului, insa, cu un pic de atentie, se poate simti o subtila diferenta intre racnetele protagonistilor sau ale neanderthalienilor (roscati asa cum se crede indeobste ca au fost) care servesc drept personaje negative si frazele mai ample si mai diverse ale tribului din savana (Homo Sapiens in toata regula).

Meritul cel mai mare al peliculei lui Jean-Jacques Annaud ramane, insa, faptul ca toate ipotezele si elementele stiintifice pe care le reuneste sunt perfect integrate actiunii. Nu devine niciodata o pedanta lectie de preistorie, ci este o naratiune care, fara a fi alerta in sens absolut, tine interesul treaz in mod constant.

La Guerre du Feu este o creatie unica, grandioasa si care a aparut exact cand trebuia: inainte ca efectele speciale computerizate sa schimba fata cinematografiei, asa cum a schimbat revolutia agricola societatea umana.

Lasa un comentariu.