În noaptea aceasta se vor decerna Oscarurile din 2026, așa că vă aștern în față deja tradiționalul cocktail de previziuni și preferințe pur personale:
Cel mai bun regizor – nu prea cred că are cine să-l bată aici pe Paul Thomas Anderson, care pe lângă faptul că e în spatele filmului favorit la statueta supremă (One Battle after Another), are și avantajul faptului că a mai fost nominalizat de o cătățime de ori și n-a cîștigat niciodată până acum.
Cel mai bun actor în rol principal – până la un punct, Timothee Chamalet parea că aleargă spre victorie detașat față de pluton, dar l-a mâncat undeva să se dea în spectacol în fel și chip, totul culminând cu declarațiile ale stupide despre operă și balet, așa că acum favorit a devenit Michael B. Jordan, ceea ce n-are cum să deranjeze, căci dualitatea lui perfect dozată lui e pilonul principal al extraordinarului Sinners.
Cea mai bună actriță în rol principal – categoria unde câștigătoarea se cunoaște încă de la începutul sezonului, adică Jesse Buckley, care domină Hamnet și care, din câte am auzit, a improvizat toate reacțiile din ultima jumătate de oră aceea a filmului, acea bucată care poate mișca și o stâncă.
Cel mai bun actor în rol secundar – o lungă perioadă de timp, părea că Stellan Skarsgard se îndrepta spre acel tip de Oscar care recompensează un rol mare, dar și o carieră îmbelșugată, însă acum a pierdut suflu față de Sean Penn; personal, înclin spre actorul scandinav, pentru că Penn are deja Oscaruri, însă personajul acestuia din urmă din One Battle after Another e deranjant de amuzant, așa că las lucrurile să își urmeze făgașul.
Cea mai bună actriță în rol secundar – aud că acum în pole position ar fi Amy Madigan din Weapons, mai demult ar fi fost agitata Teyana Taylor din One Battle after Another, iar Wunmi Mosaku, superbă în Sinners, a câștigat recent la BAFTA, așa că facă-se voia Academiei, deși eu unul îi acord o distincție specială Ingăi Ibsdotter Lilleaas, discretă și emoționantă în Sentimental Value.
Cel mai bun scenariu original – blues, vampiri și cultura din Delta Mississippiului, bașca discuțiile alea tensionate și savuroase din pragul ușii, toate fac din Sinners laureatul magna cum laudae al acestei secțiuni, mai ales că în felul ăsta primește un Oscar și Ryan Coogler, omul din spatele acestui film cu record de nominalizări.
Cel mai bun scenariu adaptat – acesta este o statuetă care îi va veni la pachet cu cea pentru regie lui Thomas Paul Anderson, care are șanse mari să ia chiar tripla cu One Battle after Another.
Cel mai bun casting – o categorie nou înființată, despre al cărei deznodământ mi-e greu să mă pronunț, pentru că am văzut patru dintre cele cinci filme nominalizate și toate au distribuții excelente pentru ce își propun; bănuiesc că se dă încă o luptă după alta între cele două pelicule favorite ale sezonului, deja le știți.
Cea mai bună imagine – aici m-aș opri asupra poeticului Train Dreams, pentru că un film de o așa profunzime merită un dram de recunoștință din partea tuturor.
Cel mai bun montaj – în afară de Sentimental Value, despre care nu știu de ce e aici, restul nominalizatelor au argumente solide să câștige, iar dacă ar fi după mine, aș da un premiu ex aequo lui F1 și Marty Supreme.
Cel mai bun sunet – aici e între șcrâșnetul roților din F1 și scrâșnetul caninilor din Sinners.
Cele mai bune efect speciale – Avatar: Fire and Ash n-a mai avut influență să intre la cel mai bun film, dar aici e rege.
Cele mai bune decoruri – aici mă îndur să dau ceva și lui Frankenstein, despre care repet că e filmul cu onoruri exagerat de mari sezonul acesta.
Cele mai bune costume – tot Frankenstein pare favoritul, dar eu sunt tot cu gândul la rochia aia roșie a lui Jesse Buckley din Hamnet.
Cel mai bun machiaj – se întâmplă chestii prin Sinners care n-ar avea efect fără un machiaj specific, așa că statueta să meargă între meseriașii de acolo.
Cea mai bună coloană sonoră – am tropăit și aplaudat de nenumărate ori la Sinners, așa că e limpede că Oscarul merge către Ludwig Goransson, deși merită menționat că atmosfera din One Battle after Another e semnificativ potențată de modul apăsător în care Jonny Greenwood exploatează claviatura pianului.
Cel mai bun cântec – o să câștige Golden, ca reprezentant al suitei senzaționale din KPop Demon Hunters, dar să nu ocolim incredibila voce a lui Miles Caton cu I Lied to You din Sinners sau elegia lui Nick Cave din Train Dreams.
Cel mai bun film de animație – KPop Demon Hunters a cucerit un mapamond întreg, așa că statueta nu va veni decât ca o parafă a valorii sale entuziasmante.
Cel mai bun documentar – n-am văzut decât The Perfect Neighbour, care ar putea fi foarte bine laureat, în special pentru tragismul poveștii reale pe care o relatează, dar și pentru modul cum o face.
Cel mai bun documentar scurt – e greu de bătut durerea vie pe care ți-o provoacă All the Empty Rooms.
Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune – a mai grea alegere dintre toate, căci aici se bat The Singers și Jane Austen’s Period Drama și mai e și Deux personnes échangeant de la salive în ecuație.
Cel mai bun scurtmetraj de animație – nu știu, dar chiar nu știu ce să aleg între Papillon și The Girl Who Cried Pearls.
Cel mai bun film internațional – atârnă greu multiplele nominalizări pe care le are Sentimental Value, dar, în lumina a tot ce s-a petrecut în lume de când a apărut It Was Just an Accident, tot cred că filmul lui Jafar Panahi e cel mai important de la această secțiune.
Cel mai bun film – deși Sinners a recuperat enorm de mult teren în ultimele săptămâni, tot cred că va câștiga One Battle after Another, dar și de-o fi invers, nu o să am niciun motiv de supărare.
Să sperăm că nu va mai fi o bătălie după alta până în 2027 și singurele conflicte pe care le vom avea de gestionat vor fi controversele de la Oscarurile de atunci.
