Povesti foarte crude si deloc insolite

By Iulian in Filme 0 Comment

relatos1Inainte de a continua cu lectura, intrati pe site-ul www.psycentral.com la sectiunea Quizzes, faceti toate testele de acolo si, numai daca iesiti bine de tot la capitolul sanatate mintala, puteti sa va aplecati asupra recomandarilor mele despre Relatos salvajes. Altfel, fugiti ca de foc de acest film si de tot ce voi spune despre el.

Presupunand ca mi-ati ascultat prieteneascul sfat (desi, daca suferiti de narcisism sau tulburare pasiv-agresiva, sigur n-ati facut-o), sa va spun cum e treaba cu aceasta pelicula argentiniana care n-are mila fata de omenire, incluzandu-ne aici si pe noi, privitorii.

Relatos Salvajes consta din sase segmente narative despre manifestari psihotice, dezaxate, grotesti si violente ale naturii umane. Sunt diferite, insa au cateva elemente in comun.

Toate sunt realizate cu mare precizie regizorala, cu o raceala aproape clinica, menita sa ne indrepte atentia spre exact elementele care presupun impact.

Sunt surprinzatoare, mai ales gratie tertipului de a imobiliza privitorul cu orori prezentate fara perdea (defecat, injunghiat, vomitat), pentru a-i servi apoi un moment de rascruce, previzibil altminteri in conditii de calm si detasare.

relatos2

Remarcabil este, insa, ca toate aceste povesti au si scaparari de umor. Sa te pomenesti razand in timp ce unii se strang de gat sau incearca sa musamalizeze un accident cu victime nu e ceva obisnuit. Inca nu m-am hotarat daca umorul infuzat este supremul stigmat aplicat prostiei umane sau este calea de a supravietui intr-o lume in care au loc astfel de lucruri. Ca rumanu’ impartial, inclin catre amandoua.

relatos3

Relatos Salvajes este un test de sanatate mintala in sine: daca la final simpatizati cu vreunul dintre personaje, poate ca e mai bine sa consultati un specialist.

Rapid.

Fundatiile monumentului (Audrey)

By Iulian in Filme 1 Comment

nun1Scriam mai demult despre Humphrey Bogart si despre faptul ca roluri precum cele din The Maltese Falcon sau Casablanca i-au consolidat statuia de star, insa cel din The Caine Mutiny a demonstrat ca a fost un mare actor si se constituie in soclul monumentului sau.

Am avut o revelatie similara in ceea ce o priveste pe Audrey Hepburn. Dincolo de rasfatata ingenua din Roman Holiday sau eleganta frivola din Breakfast at Tiffany’s, exista un rol in care superba filiforma a dovedit o profunzime care ma uimeste chiar si acum, cand o rememorez.

O tanara care provine dintr-o familie cu stare tine mortis sa intre intr-o manastire. Ajunsa acolo, invata caile monahale, apoi studiaza pentru a fi sora medicala, ajunge intr-o napastuita tara africana si se intoarce in cea de bastina in momentul izbucnirii celui De-al Doilea Razboi Mondial.

In tot acest traseu, exista diverse reactii ale protagonistei la constrangerile vietii monahale, dar si la atitudinea celei laice. Pe toate, Audrey Hepburn le reda cu precisa retinere, extraordinara atat ca realizare actoriceasca pura, dar si impecabil potrivita personajului.

nun3

Filmul ca intreg are un ritm lent, insa nicidecum plictisitor. Prima parte suscita un interes special prin modul detaliat in care prezinta ritualurile dintr-o manastire, iar figura lui Audrey se pierde uneori printre ale celorlalte calugarite. Interesant este ca protagonista capata substanta in ochii nostri pe masura ce iese din mediul in care este silita sa se conformeze.

Aici, cred, este cheia: conflictul dintre manifestarea personalitatii individuale, cu toate neajunsurile ei, si adeziunea la norma, cu toate beneficiile ei.

Exista multe filme cu Audrey Hepburn care sunt mai populare decat The Nun’s Story, insa foarte putine sunt mai bune.

nun2

 

Karma is a bitch

By Iulian in Filme 0 Comment

ascenseur1Nevasta unui bogatas se imbarliga cu un angajat al acestuia, iar amorezul hotaraste sa il suprime pe patron si sa fuga impreuna cu ea unde or vedea cu ochii. Vechea schema anti-sociala pe care media a facut-o mai scuzabila decat e.

Cam asa incepe Ascenseur pour l’echafaud, insa, gratie unei neatentii, se declanseaza o serie de evenimente care demonstreaza ca noi, oamenii, suntem fiinte incapatanate si dominate de impulsuri.

Filmul in sine e departe de a fi palpitant, dar, exact in momentul cand pleoapele dau sa se inchida, mai are loc o lovitura a hazardului care intretine suspansul pana la proxima tentativa a lui Mos Ene, cand iar se intampla ceva si tot asa.

Regia lui Louis Malle e minimalist-frantuzeasca si prezinta cateva momente de virtuozitate stilistica, preferatul meu fiind interogatoriul, desfasurat pe fond negru si cu o superba muzica jazz drept fundal sonor.

ascenseur2

Dintre interpretari, se remarca Lino Ventura, cu figura sa parca daltuita in piatra si impecabilul aer sau judiciar si, bineinteles, Jeanne Moreau, indragostita perseverenta, care strabate noaptea strigandu-si mental iubitul. Nu numai ca vocea ei este insasi intruchiparea unei adoratii al carei obiect fiecare barbat viseaza sa fie, insa, pentru ca, intamplator, pe amant il cheama ca pe mine, am avut parte de o placere suplimentara in a-mi auzi numele astfel invocat.

Ii invit pe toti Iulienii si Iulicii din lume sa vada Ascenseur pour l’echafaud si o sa-mi multumeasca pentru rasfatul auditiv de care o sa aiba parte.

ascenseur3

 

In genunchi

By Iulian in Filme 0 Comment

waltz1

Se spune ca mormantul lui Napoleon se afla la nivel mai scazut decat intrarea in Domul Invalizilor, pentru ca fiecare vizitator sa plece capul in fata Imparatului.

Ceva similar s-ar impune si la vizionarea filmului Vals Im Bashir. Ecranul sa fie cumva montat pe podea, iar privitorii sa stea in genunchi.

Insa, si daca va afundati confortabil in scaunele de cinema sau in pernele de pe pat, tot asa veti ajunge.

In genunchi.

Va garantez.

waltz2

Decandenta are farmecul ei

By Iulian in Filme 0 Comment

reversal1Reversal of Fortune este un film care functioneaza dupa un dublu paradox. Are idee si executie bune, insa m-a lasat rece. M-a lasat rece, insa m-a entuziasmat.

Si acum sa luam cele doua paradoxuri pe rand. Povestea este un caz celebru din America anilor ’80, in care o doamna de neam se prabuseste in coma, iar sotul ei este pe rand, condamnat pentru tentativa de asasinat, si apoi achitat, gratie contributiei unui pasionat profesor de drept si a echipei pe care o aduna in jurul sau.

Partea cu procedurile avocatesti este cea care se supune primului paradox. Este inchegata, prezinta niste dileme interesante asupra rolului legii si a limitelor ei in raport cu dreptatea, iar actorii joaca onorabil, condusi fiind de un pasional Ron Silver in rolul profesorului Dershowitz.

Cu toate acestea, nu m-am putut sustrage senzatiei de platitudine care strabate toata aceasta trama narativa. N-am simtit suspans, n-am simtit tensiune, iar secundarul fir narativ pseudo-amoros al profesorului si fostei neveste este un fel de balast care iti mananca din timp.

Trebuie sa fiu obiectiv si sa recunosc ca nu imi dau seama clar daca aceasta lipsa de interes a fost generata de realizarea cinematografica in sine sau de contrastul cu cel de-al doilea paradox, intrupat in Jeremy Irons.

reversal2

Un rol de Oscar, pe care il validez si eu cu a mai apasata stampila virtuala de care sunt in stare. Irons este aristocratul decadent, politicos pana la afectare, cu vorba masurata si distanta, alunecos si concupiscent. Insa impune subtil – exista o scena in care sta in fata intregii echipe de avocati si studenti intr-ale legii, fara a fi simpatizat de vreunul dintre ei, insa ii domina intr-un mod pe care numai o educatie seculara a superioritatii o poate emana. Adaugati la asta si vocea sa inconfundabila, cu acel vag accent german metalic, si aveti imaginea completa a unui personaj putin spus memorabil.

Insa, ca si in cazul marelui nedreptatit al Oscarurilor de anul acesta, Michael Keaton, si la Jeremy Irons micile variatii dau adevarata masura a interpretarii. Filmul se bazeaza mult pe flash-back-uri, asa ca avem parte de versiuni diferite asupra a ce s-a intamplat. Vedem, asadar, fie un Claus von Bulow abominabil si calculat, fie unul un pic umil si chiar panicat.

reversal3

Imaginea care ruleaza cateva minute bune la inceputul filmului e sugestiva pentru mesajul de ansamblu al acestuia: conace aratoase, peluze frumos ingrijite, deci bani multi si fast pe masura. Insa, inauntru, colcaie de vicii si secrete murdare.

Parca e bine sa stai si la bloc.

 

Bogdaproste, Steven Spielberg!

By Iulian in Filme 0 Comment

jurassic1Cand producatorii lui Jurassic World se uita si exulta cum le cresc milioardele la incasari, ar trebui sa ii adreseze un bogdaproste din toata inima lui Steven Spielberg.

Multi au mers la prezentul film din nostalgie fata de acela din 1993, acea creatie uluitoare din punct de vedere tehnic, care a saltat iremediabil asteptarile pe care le avem de la niste efecte speciale.

Mai mult decat atat, si in ceea ce priveste trama narativa, Jurassicul de acum ii datoreaza mult celui de atunci. Parc de distractii, dinozauri, oameni lacomi si/sau iresponsabili, o lighioana mare si rea care o ia razna, raptorii mai mici, dar cel putin la fel de rai care alearga si inghit ce le iese in cale, personaje schematice, dintre care cele menite sa supravietuiasca o fac, iar cele pe care scrie „dead meat” si-o iau in felurite si grotesti moduri.

Cum asta am rezolvat cu prezentarea subiectului, acum ma pot lasa in voia consideratiilor estetico-intelectuale.

In primul rand, Jurassic World este campionul detasat al ultimilor multi ani la capitolul prim-planuri patetice. Nu e niciun personaj care sa fie iertat de asa ceva. Chris Pratt – virilul de serviciu – se distinge prin faptul ca ii sunt filmate si toate grupele de muschi itite prin camasa taraneasca si vesta aidoma. Tot la el am observat cat se chinuie sa isi tina burta supta. Macar el reuseste, pentru ca Vincent d’Onofrio are un bostan atat de proeminent, incat nici macar nu mai incearca.

Cei doi copii care se pierd si se descurca prin hatisuri si creaturi preistorice se vor a fi amuzanti si de aceea devin enervanti, iar doua figuri exotice, Irrfan Khan si Omar Sy (spumosul actor de culoare din Intouchables, utilizat aici la 10% din potential) au parte de replici si grimase ridicole.

jurassic2

Singura Bryce Dallas Howard pare a-si fi negociat mai bine partitura. O prinde aerul de corporatista feroce la inceput, pentru ca apoi sa dovedeasca in doua moduri formidabile de ce iubim femeile: pentru ca pot sa faca dintr-o simpla bluzita o sumedenie de accesorii vestimentare si pentru ca alearga pe tocuri mai abitir ca Usain Bolt. Intre ea si personajul lui Pratt au loc cateva interactiuni simpatice, singurele momente in care am ras pentru ca asa au vrut scenaristii, nu pentru ca asa am vrut eu.

Dinozaurii au texturi reusit redate si, pentru ca filmul este 3D, isi mai azvarl cate o gheara spre privitor, fara ca asta sa pericliteze vreun moment hazul involuntar de care acesta este cuprins (conditie obligatorie, altfel frustrarea e mare). Mai avem si cateva trimiteri la filmele anterioare, ca pentru conaisseuri, dintre care a lipsit, totusi, o statuie a lui Steven Spielberg, pe fruntea careia producatorii sa lipeasca bancnote cu figura lui Benjamin Franklin.

Finalul a marcat si o promisiune din partea-mi: nu mai pun botul la productii de gen pana la Star Wars-ul din iarna.

jurassic3

 

Meschinarii in harem

By Iulian in Filme 0 Comment

red-lantern1Stati asa, nu dati navala, ca n-a lansat Kanal D un nou serial!

Da hong deng long gao gao gua (Raise the Red Lantern) se petrece in alta arie culturala, a Chinei de dupa caderea regimului imperial, dar inca inchistata in trecut, judecand dupa stricta ierarhie si ritualurile care insotesc actiunea.

Aceasta este restransa spatial, insa dobandeste treptat amploare prin maiestria regizorala a lui Zhang Yimou si prin exactitatea conflictelor psihologice care se vor naste odata cu sosirea in ansamblul de case ale unui om bogat a unei noi concubine, in persoana unei infipte studente – de-a pururi superba Gong Li.

In calitate de a 4-a metresa, protagonista intra intr-o structurata competitie cu restul de trei, iar prin aliantele si altercatiile care rezulta, filmul proiecteaza cu o precizie care il apropie de raceala o sumedenie de trairi ale acestei fiinte complicate care este femeia.

Si daca vi se pare ca exagerez cand spun ca femeia este subiectul central, am sa mentionez cateva amanunte: stapanul caselor nu apare niciodata in prim-plan, doar din voce intuim ca are undeva pe la 50 si, servitorii sunt aproape depersonalizati, numai fiul se contureaza mai pregnant, pentru ca slujeste la a cataliza cateva reactii feminine (nu cred ca va divulg nimic cand va spun ca privirile pe care cei doi – vedeti voi care – si le arunca prin acel coridor constituie cea mai luminoasa scena a filmului, cea care il salta vremelnic peste nivelul de tragic fatalism).

red-lantern2

Zhang Yimou este un maestru al culorilor si asta se vede si aici. Fara a etala aceeasi exuberanta din Hero sau House of the Flying Daggers, si acest film incanta din punct de vedere vizual. Insa si cromatica, si stricta geometrie a curtilor si camerelor care compun cadrele sunt tinute sub control, astfel incat sa nu abata atentia de la cele mai importante elemente ale povestii: figurile feminine.

Toate cele patru concubine, precum si o servitoare cu aspiratii, au personalitati distincte, insa Gong Li domina, fara doar si poate, fiecare scena in care apare. Scenele prelungi iti dau posibilitatea sa ii admiri frumusetea desavarsita si expresivitatea tipic chinezeasca: niciun muschi al fetei, nicio miscare a ochilor nu se schimba in mod exagerat, insa redau fara greseala cand e rautacioasa, furioasa, surprinsa, terifiata sau vicleana.

O incantare foarte didactica pentru orice barbat.

red-lantern3

Da hong deng long gao gao gua e un film frumos, asa cum numai o opera tragica poate fi.

 

De ce nu o sa iasa grecii din criza

By Iulian in Filme 0 Comment

greci1Am vazut astazi un titlu de ziar serios: Suntem pregatiti pentru iesirea Greciei din zona euro?

Unde le sunt consilierii mai-marilor Europei sa le spuna ca avem dovezi ca grecii nu o sa depaseasca niciodata criza? Si nu e de azi, de ieri. Aceasta peremptorie dovada are peste 50 de ani vechime!

Se numeste Pote tin Kyriaki (Niciodata duminica) si este un film scris si regizat de Jules Dassin, in care un intelectual rasat american (jucat de chiar cineastul in cauza) vine in Grecia si se ambitioneaza sa o aduca pe calea civilizatiei superioare pe femeie care practica amorul tarifat, dar foarte selectiv (jucata de o debordanta Melina Mercouri).

Daca simtiti un iz de idee care se va materializa ulterior in Pretty Woman sau in alte forme de Pygmalion, aveti dreptate, insa in mod cert o sa va inselati in privinta deznodamantului. Care este un esec total.

Cumva, distributia in sine ar fi un indiciu in privinta asta. Jules Dassin nu e si nici nu vrea sa faca pe Richard Gere, iar Melina Mercouri este veritabila forta a naturii si senzualitatii, o Afrodita expresiva pe care nici Ares, nici Hephaistos, nici Zeus n-ar putea-o incatusa.

greci2

Filmul nu are o actiune anume. As zice ca are momente, dar nici acelea nu par punctate cu prea mare tarie. Cel mai indicat ar fi sa spunem ca are spirit. Spiritul grecesc contemporan, plin de exuberanta si nepasare fata de viitor, de pasiune pentru traditii si lipsa de respect pentru reguli.

Si mai are si muzica, una care te prinde in mrejele ei, de uiti toate default-urile care ar putea destabiliza lumea intreaga.

V-ati lamurit acum de ce nu o sa iasa grecii din criza?

Pentru ca nici macar nu le pasa ca sunt in criza.

greci3

Film cu o recenzie foarte scurta

By Iulian in Filme 0 Comment

hulot1

Despre Les Vacances de Monsieur Hulot n-o sa spun foarte multe, pentru ca nu am ce.

Dar ce o sa spun trebuie luat cu maxima tarie.

Filmul este despre tampeniile personajului eponin in cadrul unei statiuni de vacanta, precum si atmosfera generala, absurda si satirica a locului cu pricina.

Cu greu se poate vorbi despre o poveste, insa sunt nenumarate scene de chicotit, unele presupunand niste gaguri fizice pe care o minte obisnuita nici nu le poate concepe. Farmecul lor este ca se prind de memorie ca scamele si chiar acum rad cand ma gandesc la unul dintre ele.

A fost prima mea intalnire cu Jacques Tati (nu o socotim pe cea postuma din L’illusionniste) si bag mana in foc ca n-o sa fie ultima.

hulot2

Desteptaciune trucata

By Iulian in Filme 0 Comment

quiz_show1E interesant cum Robert Redford-regizorul a reusit chiar sa-l intreaca pe Robert Redford-actorul. Nu ca acesta din urma n-ar fi avut niste creatii stralucite, insa, de partea cealalta a camerei de filmat, aratosul blond a avut o indrazneala anume, care s-a materializat in niste productii care au cochetat serios cu Oscarurile.

Stiu, Ordinary People e contestat, mai ales ca a batut pe Raging Bull al lui Scorsese, insa nu stiu pe nimeni care sa fi obiectat ceva impotriva lui Quiz Show.

M-a intrebat cineva care este noima scenei de inceput, in care unul dintre personajele principale ale filmului examineaza o masina de lux. As indrazni sa-i raspund ca in economia actiunii n-are niciuna, insa te transpune subtil in perioada istorica pe care o vizeaza. In cazul de fata este vorba despre anii ’50 ai secolului trecut, intr-o America in care televiziunea facea si desfacea eroi mass-media in cadrul unui concurs de cultura generala intitulat Quiz Show.

Inlocuirea unui concurent mai din clasa de mijloc spre jos (John Turturro) cu unul cu mai rasarit din punct de vedere intelectual (Ralph Fiennes) si investigatia asupra onestitatii desfasurarii concursului dezvaluie o intreaga retea de interese si fabricatii audio-vizuale, care, desi vechi de o jumatate de secol, au un puternic iz contemporan.

quiz_show2

Regia, scenariul, interpretarile. Toate stralucesc, asa ca mi-e greu sa le tratez separat. Nu pot decat sa va rog sa aveti incredere in mine cand va spun ca se osmoza lor functioneaza atat de bine, incat cele aproape doua ore si jumatate ale filmului trec pe nesimtite.

Din distributia unamim excelenta am sa aleg un anume interpret, pentru ca nu defavorizez pe nimeni, aducand un omagiu unui mare actor. Paul Scolfield, neuitatul Thomas More din A Man for All Seasons, este tatal concurentului interpretat de un tinerel Ralph Fiennes si emana aceeasi integritate din pelicula care i-a adus Oscarul. Figura sa dupa declaratia publica a fiului (daca vedeti filmul, o sa stiti despre ce e vorba) este cea mai cumplita pedeapsa morala pe care acesta o putea primi: dezamagirea si sentimentul acut de dezonoare pe care il traieste parintele.

quiz_show3

Mai sunt oameni care cred ce vad la televizor? Daca da, ii invit sa vada Quiz Show.