Parerile pe care le-am auzit/citit imediat dupa Carmina Burana se intreceau in a lauda respectivul spectacol, asa ca m-am hotarat sa ma erijez in ciufut, avand convingerea ca este in interesul cetateanului si al adevarului sa apara si alte perspective.
Exista o teorie in management, enuntata de Frederick Hertzberg, conform careia exista doua tipuri de factori care ii influenteaza pe angajati: factorii de igiena si factorii de motivare. Cea dintai categorie se refera la bifarea unor conditii de baza (salariu dat la timp, conditii umane de lucru, stabilitatea locului de munca), a caror indeplinire nu aduce vreo satisfactie de ordin superior, insa a caror lipsa duce automat la neplacere.
Aceasta teoria mi s-a relevat pe deplin in timpul spectacolului. Nu poti sa gusti o realizare artistica in fum de mici si de fripturi, printre oameni care nu au venit special pentru asta, ci pentru ca e ceva, fratica, hai si noi, dar dupa ce bagam cateva bericioaice, nu poti sa cuprinzi maretia spectacolului vizual cand esti impins din toate partile si trebuie sa dai din coate sa gasesti un loc acceptabil.
Spunea un critic de arta ca un Rembrandt pus intre niste mizerii devine o mizerie, iar o mizerie pusa intre mai multe tablouri valoroase ramane o mizerie.
Si despre spectacolul in sine as avea cateva obiectii. Nu mi s-a parut organizat in mod organic, ci fracturat, cu cele doua scene aproape separate. Ce-i drept, atentia era atrasa de partea dansanta, insa de ce atat tam tam despre orchestra si despre numarul colosal de oameni implicati in acest eveniment?
In ceea ce priveste componenta coregrafica a Carminei Burana, in mintea mea exista o distinctie clara intre efort si realizare. Dansatorii au depus eforturi sustinute si laudabile, dar nu le-au lipsit desincronizarile, vizibile chiar si de pe bordurile fantanii foste muzicale.
La aceste probleme de fond se adauga o mostra de iresponsabilitate crasa din partea organizatorilor, care au adus cai aproape de zona cu scaune, pentru ca apoi sa dea drumul la artificii (am marturii de la o persoana care a stat acolo ca a simtit o spaima reala vazand un exemplar cabalin agitat la doar doi metri distanta). Ati vazut vreodata un cal lovind cu picioarele din spate o masina? Eu da, si desi eram la o distanta mai mult decat sigura, tot m-au trecut fiorii.
In final, nu pot sa nu amintesc formularea sinistro-amuzanta a oficialului care a luat cuvantul la inceput si care, cuprins de exaltarea momentului, a declarat (citez din memorie) ca orasul Craiova s-a angajat pe un drum fara intoarcere. Adica, daca n-ajungem capitala europeana, gata, s-a zis cu noi?
Pana sa sariti cu gura: Bravo, ba, se face ceva in Craiova si tot nu-ti convine! va spun ca eu, unul, am pretentia sa se faca si bine.
Multumesc Danei pentru imagini.
