Viața e fragilă.

Nu ne dăm seamă de asta până nu pierdem pe cineva drag într-o clipită și apoi ne întrebăm cum de s-a întâmplat așa ceva.

Acesta este demersul literar al lui Brigitte Giraud în Viața la viteză maximă.

Naratoarea și-a pierdut soțul într-un accident de mașină în urmă cu douăzeci de ani și încă îl jelește.

Încă nu poate să accepte că viața i-a răpit ce avea mai de preț și procedează la un vast ansamblu de ipoteze contrafactuale.

Dacă aș fi…

Dacă n-aș fi…

Dacă n-ar fi…

Dacă ar fi…

Fiecare dintre aceste scenarii alternative este detaliat, este întors pe toate părțile, este îngrămădit cu detalii tehnice aparente inutile.

Doar aparent, pentru că mintea umană chiar așa operează.

Caută un dram de logică, oricât ar fi de crudă, chiar și în cele mai absurde evenimente.

Vocea din roman explică această trăsătură foarte omenească mai bine ca oricine:

Când nu survine nicio catastrofă, mergi înainte fără să te întorci, te uiți țintă la linia orizontului, drept înainte. Când se produce o dramă, faci cale-ntoarsă, revii să bântui locurile, faci reconstituirea. Vrei să înțelegi originea fiecărui gest, a fiecărei decizii. Dai filmul înapoi de o sută de ori. Devii specialist în relația cauză-efect. Urmărești, diseci, autopsiezi. Vrei să știi totul despre natura umană, despre resorturile intime care fac să se întâmple ceea ce se întâmplă. Sociolog, polițist sau scriitor, nici tu nu mai știi, delirezi, vrei să pricepi cum ajungi o cifră în statistici, o virgulă în marele tot. Deși te credeai unic și nemuritor.

Proza Brigittei Giraud nu este dureroasă doar pentru că se referă la o tragedie, ci și pentru cum accelerează traseul spre aceasta.

La început la pas, după aceea la trap și apoi la galop, te vezi prins în suita de evenimente care ar fi putut să nu fie, dar au fost, îți dorești cu ardoare ca istoria să se rescrie și suferi pentru că finalul e inevitabil.

Iar lectura cărții mi-a adus aminte de o simetrie sinistră la care am fost martor fugitiv.

Eram în mașina condusă de cumnatul meu și mergeam pe o autostradă cum mai multe benzi pe sens.

La dus, am văzut în treacăt pe sens opus traficul oprit, motocicletă dărâmată, câteva resturi și o ambulanță lângă un corp în sac.

La întoarcere, pe aceeași autostradă, dar în alt loc, o scenă similară.

M-am cutremurat.

Motocicletele sunt periculoase.

Unora le place viața la viteză maximă, dar ar trebui și să citească romanul cu același titlu.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru încă un Goncourt de mare efect.