Periplul prin creatiile cinematografice care poarta semnatura romanului hollywoodizat Jean Negulescu imi releva lucruri pe care le stiam, dar si unele noi.
Din punct de vedere al scenariului, Phone Call from a Stranger este cel mai indraznet dintre filmele lui Negulescu pe care le-am vazut pana acum (Johnny Belinda, The Mask of Dimitrios, Titanic). Firul narativ il urmareste pe un avocat (Gary Merrill) care isi ia lumea in cap, suparat fiind de o infidelitate a sotiei; in aeroport, in avion si in escala pe care acesta o face fortat interactioneaza mai strans cu alte trei personaje: un doctor apasat de trecut, un comis-voiajor fanfaron si obositor prin glumele nesarate pe care le face permanent si o starleta de cabaret care are probleme cu soacra. Protagonistul este unul dintre putinii care supravietuieste teribului accident aviatic care urmeaza si isi asuma obligatia morala de a ii contacta pe apropiatii fiecaruia dintre cei trei tovarasi de drum.
De aici, filmul se desface precum un boboc de floare, in trei petale diferite, dar remarcabile. Din nou, Negulescu isi dezvaluie abilitatea de a lucra cu actorii, care au interpretari excelente. Avem doua nume mari in distributie: Shelley Winters, expresiva si hazlie, si Bette Davis care, surprinzator, apare doar intr-un rol episodic, dar care se constituie in cel mai emotionant al intregii pelicule. Prestatii meritorii mai vin si din partea lui Merrill insusi, mai ales in a doua parte a filmului, cand figura sa usor arida (amintindu-mi de cea a lui Humphrey Bogart) se potriveste de minune sarcinii de a regla postum relatiile companionilor cu ceilalti, precum si de la Michael Rennie, Keenan Wynn sau Beatrice Straight.
Din punct de vedere tehnic, Jean Negulescu este extrem de priceput in a starni senzatii de iminenta a dezastrului, ca in scenele accidentului rutier (nu va spun mai multe, vedeti voi ce si cum) sau ale celui aviatic care, in ciuda unor stangacii inerente perioadei (filmul e facut in 1952), da un pic de frisoane celor care au calatorit cu avionul si au simtit turbulente. In rest, regizorul nu are alta treaba decat sa isi urmareasca impecabilii actori in scene de interior sau prim-planuri.
Ce am constatat, totusi, este ca lui Jean Negulescu i-a lipsit o viziune organica, o capacitate de a concepe unitar un film, asa cum o facea un William Wyler de pilda. Creatiile romanului sunt curajoase ca idee, dar fragmentate si inegale ca executie. In plus, uneori sunt excesiv de picturale, aici vadindu-se aplecarea pe care Negulescu a avut-o de mic catre aceasta arta.
Dar, ca si in cazul celorlalte filme amintite mai sus, si despre Phone Call from a Stranger pot sa afirm ca nu regret niciun moment ca l-am vazut.
Bonus – imagine rara cu Jean Negulescu pregatind o scena cu Bette Davis si Gary Merrill, gasita pe site-ul www.acertaincinema.com
