In mers de rac

Scarabeul in musuroi. Pelerinii nu pot fi deasupra lui Dumnezeu. Aceste doua sintagme au parafat dragostea iremediabila pe care am ajuns sa le-o port fratilor Arkadi si Boris Strugatki.

Motivele sunt clare: desi imaginatia le zburda nestingherita, te invaluie si te nauceste, n-ai cum sa le ratezi mesajul. Sau macar dilema pe care ti-o prezinta. Scarabeul in musuroi este inrudit tematic cu romanul Valurile linistesc vantul, ba mai mult, chiar il preceda, ca moment al aparitiei. N-am avut habar de asta si, avand in vedere ca si aceasta carte are o predecesoare, Insula locuita, pe care, de asemenea, intentionez sa o citesc, se pare ca destinul mi-a rezervat un traseu de rac in privinta acestei trilogii.

Ca si Valurile linistesc vantul, suntem plasati intr-un viitor nu se stie cat de indepartat, iar acelasi personaj principal, mai tanar, evident, are de luat urma unui tip cu reputatia unui om serios si de treaba care, dupa ce isi omoara un apropiat, vine pe Pamant pe nevazute si cu scopuri necunoscute.

Sub indrumarea superiorului sau, un tip morocanos, misterios, dar, pare-se, animat de bune intentii, agentul nostru futuristic intra in contact cu diversi apropiati ai urmaritului si desluseste itele unei povesti in care sunt implicati aceiasi Pelerini, o rasa foarte putin cunoscuta si mult mai avansata, care se amesteca subtil in treburile pamantenilor, fara sa se stie catusi de putin de ce.

Valurile linistesc vantul este mai contemplativ si se concentreaza pe o perspectiva mai larga. Scarabeul in musuroi are un aer de roman de spionaj, este mai dinamic si are un umor mai fin, cadrul general, cu evidentul sau iz socialist, contribuind la asta.

Tratamentul aplicat cititorului este insa acelasi; in ambele cazuri exista o abundenta de termeni si obiecte care sunt introduse de parca acela care ar parcurge cartile le-ar sti de cand lumea. Asta nu inseamna insa ca fratii sunt incoerenti ca stil; dimpotriva, iar asta imi place cel mai mult la ei – te forteaza sa completezi masivele bucati lipsa din puzzle.

Iar in efortul de a umple aceste gauri, mesajul se strecoara mai usor si se lipeste mai consistent: un ajutor din partea cuiva mai puternic este mana cereasca sau cal troian?

Dificilul drum spre singuratate

Partea enervanta si atractiva la fratii Arkadi si Boris Strugatki este ca te arunca in mijlocul unui univers pe care numai ei stiu cum l-au imaginat si te lasa pe tine, cititor, sa te descurci cu intregirea puzzle-ului din care ei iti dau numai o parte.

In Valurile linistesc vantul avem un puzzle chiar dificil. Cartea incepe brusc, cu motivatia unei persoane de vaza, dupa cate pare, care argumenteaza de ce a hotarat sa descrie evenimentele si propria perspectiva asupra Marii Revelatii. Negru la inima sa fii si tot n-ai putea sa nu recunosti ca tertipul de a arunca o astfel de formulare in debutul unui roman este stralucit si garanteaza mentinerea curiozitatii celui care il parcurge la un nivel inalt pe tot cuprinsul lui.

Fratii autori nu se marginesc insa la asta; cartea este structurata sub forma unor documentele oficiale, provenite din diverse surse (rapoarte, inregistrari, studii), reprezentand piese de puzzle neregulate, care nu se imbina de la sine si pe care cititorul trebuie sa le adjusteze si sa le prelucreze mental, pentru a-i oferi ceva raspunsuri.

Naratorul se dezvaluie ca fiind seful unei institutii care are drept obiect de activitate Evenimentele Exceptionale, adica toate manifestarile iesite din comun ale indivizilor umani, si are un colaborator mai morocanos care sustine ca o rasa extraterestra pe care o numeste Pelerini monitorizeaza omenirea, pentru a identifica specimene speciale si a le indruma spre un alt stadiu al dezvoltarii. Peisajul tehnologic este foarte vag schitat, dar lasa impresia ca se refera la o perioada in care oamenii au cucerit spatiul cosmic, au colonizat alte planete si chiar si-au extins abilitatile psihice.

Avalansa de denumiri si imagini futuriste este insa doar un mijloc pentru Arkadi si Boris Strugatki de a potenta drama profund umana care se contureaza in subtext. Cu greu, dar sigur, intelegem ca acel salt minunat al oamenilor care isi depasesc conditia este si un blestem, care ii separa de familie, dragoste si societate.

Valurile linistesc vantul este un puzzle dificil, dar care, odata intregit, dezvaluie un mesaj simplu, trist si plin de intelepciune, pe care il regasim chiar in subtitlul sau: Esti altfel decat ceilalti? Esti mereu singur.