Non-ficţiuni pe care le-am citit (34)

Mi-am zis să nu las să treacă anul şi să nu vă spun despre alte lucrări de non-ficţiune pe care le-am citit:

Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile – într-o eră în care filme precum Joker încearcă să propună o anume perspectivă asupra tulburărilor mintale (în acel caz, din spectrul celor grave), o carte precum a lui François Lelord şi Cristophe André este un instrument util de a conştientiza măcar câte tipuri de comportamente deviante putem găsi în jurul nostru. Un fapt pe care mă simt dator să îl enunţ este că nu cred că astfel de tulburări de personalitate (narcisică, paranoică, histrionică sau schizoidă) se împart atât de didactic pe cât o fac autorii, ci există într-un continuum, care variază de la foarte grav la de-abia sesizabil, iar întrepătrunderile dintre două sau mai multe de astfel de manifestări sunt inevitabile. Însă cei doi specialişti fac o treabă bună în a structura un material atât de complicat şi veşnic supus interpretărilor, atât în rândul lor, cât şi al publicului larg; abordarea lor este o lecţie în sine – pe lângă creionarea comportamentului tipic, indică şi ce să nu facem în preajma unor astfel de persoane, precum şi (o idee demnă de reflecţie) situaţiile în care astfel de personalităţi dificile au rezultate sau sunt de folos. Sunt convins că vă doriţi ca expertul în securitate la care apelaţi să fie un pic paranoic din fire.

Supernormal – ca în destule alte cazuri de cărţi de psihologie provenite din lumea anglo-saxonă, şi aceasta păcătuieşte printr-un subtitlu explicativ un pic prea glorios: Childhood Adversity and the Untold Story of Resilience. Altminteri, este o lucrare amplă şi coerentă, despre feluritele traume pe care mulţi dintre noi suntem condamnaţi să le suferim în copilărie, precum şi despre miracolul unora dintre noi, care depăşesc cele mai acute vitregii şi abuzuri şi ajung oameni de seamă, de succes şi, cel mai important, de foarte bună calitate. N-aş spune că Meg Jay oferă vreo reţetă anume, căci lupta pe care o duce fiecare individ este unică, însă îmbină sugestiv datele statistice cu studiile de caz, pentru a creiona diverse situaţii, dintre care măcar unele îi sunt familiare oricui. Autoarea evită superficialitatea şi nu redă doar poveştile şi sfârşiturile lor cvasi-fericite, ci şi preţul, uneori cumplit de scump, pe care un astfel de luptător îl plăteşte pentru a rămâne funcţional psihic. În final, mi s-a cimentat convingerea că nu trebuie să ma sfiesc să îi judec pe oameni. Până la urmă, de ce să nu îi preţuiesc mai mult pe aceia care care au trecut prin infern şi au scăpat de acolo, ba mai mult, îi şi ajută pe alţii să iasă din abis?

The Screwtape Letters – dacă e cineva pe-aici supărat că scriu despre o carte care, teoretic, este despre religie, atunci îl rog să iasă rapid de pe blogul meu şi să se ducă la dracu’. Nu de alta, dar este victimă sigură a necuraţilor, iar seria de epistole pe care diavolul experimentat Screwtape (în română, Sfredelin) le adresează ademenitorului junior Wormwood (în română, Amărel) explică în detaliu de ce. Pentru mine, C.S. Lewis nu este autorul universului Narnia, care nu m-a atras de loc, ci al acestei simple, dar spumoase şi foarte inteligente radiografii ale păcătoaselor de moravuri cu potenţial autodistructiv ale omului modern. Da, unele scrisori vizează exclusiv trăirea religioasă, iar altele ar contrazice deschiderea matrimonială din prezent, însă, per ansamblu, după ce am citit The Screwtape Letters, mă simt mai luminat în cap şi mai clarificat (curat n-am cum mă numi, că aş fi ipocrit) la suflet. Dacă ar fi să adun vreo juma’ din non-ficţiunile pe care le-am citit până acum, să le toc mărunt şi să le fierb, iar apoi să sorb înţelepciunea astfel rezultată, nu cred că ar avea atât efect, cât această carte pe care aş pune-o şi sub pernă, dacă nu m-aş teme că un aşa fetişism mă va duce în ghearele lui Aghiuţă. Nu numai că am şi râs cu hohote de nenumărate ori, însă mi-aduc aminte că, la un spectacol menit a-l omagia pe Ilie Gheorghe, marele actor a declamat cu un patos diavolesc de comic un fragment din Închinarea lui Sfredelin. Ah, aş face pact cu Mefistofel, numai să-l ascult recitând cartea asta în întregime!

Non-ficţiuni pe care le-am citit

Non-ficţiuni pe care le-am citit (2)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (3)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (4)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (5)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (6)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (7)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (8)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (9)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (10)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (11)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (12)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (13)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (14)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (15)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (16)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (17)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (18)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (19)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (20)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (21)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (22)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (23)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (24)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (25)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (26)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (27)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (28)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (29)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (30)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (31)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (32)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (33)