Am avut parte de destule lecturi solicitante anul care tocmai s-a încheiat, dar, printre ele, am strecurat și câte una mai lejeră.
Lejeră, dar nu lipsită de provocări.
În vasta operă pe care ne-a lăsat-o, 13 probleme este o carte pentru la care Agatha Christie mai degrabă și-a făcut mâna, decât a muncit în mod serios.
Volum însumează numărul respectiv de povestiri, relatate de participanți la diverse reuniuni, în stilul Decameronului, iar restul audienței are sarcina să rezolve fiecare dintre enigme.
Cu această ocazia Miss Marple își face intrarea discretă, dar grăitoare în universul ficțiunii. Domnișoară bătrână și perspicace, mai puțin savuroasă decât Hercule Poirot, dar la fel de eficientă în a da de cap misterelor pe care le plăsmuiește scriitoarea.
Arma ei este cunoașterea profundă a naturii umane, ceea ce o apropie cumva de Maigret al lui Georges Simenon.
Fiecare dintre enigmele din 13 povestiri este construită în așa fel, încât mintea mea rula pe două benzi în timpul parcurgerii lor: una era a lectorului, alta a detectivului, care, bazându-se pe atenție și flerul de cititor cu ștate vechi al Agathei Christie, încerca să intuiască răspunsul înainte de dezvăluirea finală.
Mi-a ieșit de patru din treisprezece ori; poate că nu pare un KPI strălucit, dar satisfacția chiar și la una dintre ele a fost imensă, comparabilă cu aceea de câștiga la Cluedo, clasicul joc de deducție, care, după zeci de ani, este încă neegalat în privința modului cum redă ludic atmosfera dintr-un roman de Agatha Christie.
Mircea Eliade spunea că națiile superficiale citesc cărți siropoase, iar cele serioase cărți polițiste.
Nu știu cum stă cea română per ansamblu, dar eu încerc să îi mai dreg un pic scorul.
Mă aplec din nou către un domeniu anume al cărților de non-ficțiune, de data aceasta unul care mă pasionează, și nu doar pe mine, ci pe omenirea întreagă, după cum veți constata – jocurile.
Ancient Egyptians at Play – o lucrare de istorie pură, impecabilă scrisă, despre jocurile care au însoțit viața și religia Egiptului antic, dar și discuții despre modul cum altele provenit din arii culturale și geografice diferite au fost absorbite și adaptate specificului locului. Autorii – Anne-Elizabeth Dunn-Vaturi, Walter Crist și Alex de Voogt – nu se lasă seduși de ipoteze fanteziste și lucrează strict cu dovezi arheologice sau corelații cu mărturii din acele vremuri. Astfel, pe lângă fascinantele și încă misterioasele povești ale unor jocuri precum Senet, Mehen sau Men, ni se oferă și o lecție neprețuită despre cum se realizează o investigație istorică, mai ales când dovezile sunt pe sponci. Cât de departe suntem în această carte de superficialitatea analizelor de Facebook pe care unii le iau drept surse de documentare!
Board and Table Games from Many Civilizations – un efort titanic și aristotelic al unui îndrăgostit de jocuri, altfel n-am cum îi spune. Dovada: multe dintre ilustrațiile care însoțesc capitolele și subcapitolele volumului sunt ale unor piese din însăși colecția lui R. C. Bell. Așa cum chiar el propune în prefață, această lucrare monumentală prin ambiție, dar și prin realizare, poate fi lecturată în două moduri: primul, lapidar, pentru o panoramă a jocurilor care au umplut timpul oamenilor, dar le-au și golit buzunarele, acoperind spațiu și timp imense, al doilea, focalizat pe orice joc de interes, pentru care autorul oferă explicații detaliate. De menționat că dublul volum de față a apărut în jurul anului 1960, așa că, pentru practici ludice mai recente e nevoie să vă îndreptați către cartea de mai jos. Însă și aceasta mi-a relevat că un joc este expresia lumii din care în provine, iar transformările pe care le suferă de-a lungul timpului sunt transformări ale societății înseși.
It’s All a Game – o superbă încununare a epopeii pe care am început-o în Egiptul antic, o istorie a unor jocuri emblematice, începând de la deja familiarele Senet sau Jocul Regal din Ur și ajungând până la Pandemic (poate cel mai necesar titlu de încercat acum, dată fiind tematica, dar și pentru că este un joc de colaborare, nu competitiv). Autorul Tristan Donovan are condei, se documentează temeinic și, mai presus de toate, are pasiune pentru subiect. Prin intermediul lui am descoperit, printre multe altele, detalii extraordinare despre șah sau table, dar mi s-a oferit și prilejul de a mă minuna cum a evoluat Monopoly, care se voia a fi un protest împotriva capitalismului sălbatic, nu o stimulare a practicilor lui. De acum încolo, când o să deschid cutia de la Cluedo sau de la Coloniștii din Catan, o să simt o plăcere suplimentară, știind că sunt părtaș la o aventură care durează de când lumea și care nu se va sfârși decât odată cu ea.
