Nu, n-am uitat SF-ul, rămâne una dintre laturile literaturii pe care o explorez în mod constant, cele mai recente destinații fiind acestea
The Goblin Reservation – dacă e să dezgolesc acest roman de toată savoarea, aș spune că este e unul de suspans tipic Războiului Rece și plasat într-un mediu universitar. Dar asta ar însemna să omit că în universul imaginat de Clifford D. Simak se poate călători în spațiu și timp, că personajul principal este dedublat prin mijloace tehnologice obscure, că are un amic Neanderthalez, iar altul fantomă, iar că instituția academică este situată lângă o rezervație în care sălășluiesc goblini, trolli, zâne, fiecare cu personalitățile, idiosincraziile și vocabularul lor. Acțiunea are logica ei deșucheată, însă mai presus de toate e plăcerea pe care autorul trebuie să o fi resimțit scriind toate acestea și care se transmite și cititorului. Știu că par bătrân spunând asta, dar pe vremuri Science-Fiction-ul era mai distractiv. Mai naiv, dar mai distractiv.
Grass – atingerea feminină în SF este una aparte, iar Sheri S. Tepper nu face excepție. Planeta eponimă este gazda unei ecologii complexe, iar autoarea își acordă timp și pagini pentru a o contura și a o popula cu preocupări și psihologii diverse. Imaginea cailor infernali și ritualurile la care își supun călăreții umani aristocratici (da, direcția gramaticală este corectă) domină narațiunea, dar nu e singura direcție pe care aceasta o dezvoltă; în ea mai încap o metaforă a chingilor sociale impuse femeii sau diatribă la adresa unei organizații religioase cu iz de Biserică Catolică, nelipsind niște pagini tulburătoare despre impactul unei epidemii asupra destinului unei familii. Actul final al poveștii are prea multe de gestionat, așa că soluționarea multitudinii de conflicte apelează la varianta ajutătoare deux ex machina. Nu-i bai, experiența intelectuală până la acel punct este atât de bogată, încât suportă și un astfel de deficit. O carte pentru aceia care au un buget consistent de atenție și de deschidere mentală.
VALIS – Philip K. Dick n-a fost doar un mare scriitor, ci un veritabil cadou pentru oamenii așa-ziși normali; mintea sa tulburată într-un mod genial, imaginația halucinantă și imensul talent literar ne-au împins limitele înțelegerii și acceptării și ne-au oferit incursiuni captivante în meandrele psihice ale celor pe care îi considerăm disfuncționali. Cartea aceasta este scrisă la persoana a treia și ne prezintă zbaterile unui schizofrenic, care încearcă să regăsească sensul existenței după o traumă, angajându-se în diverse chestii (credeți-mă, mai bine de atât nu pot fi descrise) și elaborând un tratat teosofic în care amestec, budism, creștinism, misticism, zoroastrism, continuum spațiu-timp, cosmologie Dogon, Platon, Aristotel, Pascal, Paracelsus Mircea Eliade (mândrie patriotică!), extratereștri, iar eu mă opresc aici și renunț aici la pretenția de exhaustivitate, pentru că n-are rost. V-am spus că e scrisă la persoana a treia, da? Ei bine, aflați că naratorul și protagonistul sunt de fapt una și aceeași persoană. Lectura îți provoacă migrene și hohote de râs, inseparabile, dar pe mine m-a impresionat cel mai mult că Philip K. Dick nu pierde niciodată frâiele propriei nerozii. Epuizat, dar încântat, la final am înțeles care este rostul vieții. Cred.
I Am Legend – alături de Ciuma de Albert Camus, nu-mi pot imagini vreo operă literară mai adecvată acestei perioade decât acest scurt, dar strălucit roman al lui Richard Matheson. Omenirea a fost lovită de o epidemie care i-a transformat pe toți în zombi. Pe toți mai puțin pe protagonist, care duce o existență pe muchie de cuțit, împărțită între supraviețuire și explorare, între solitudine infernală și speranța trezită de mici evenimente zilnice și hrănită de căutarea unui leac. Povestea a beneficiat de-a lungul timpului de mai multe ecranizări (cu Vincent Price sau cu Charlton Heston sau cu Will Smith), dar niciuna nu poate reda profunzimea abisală a izolării pe care o resimte personajul și pe care am trăit-o fiecare dintre noi în decursul pandemiei. Aceasta este menirea marii literaturi: să îți pună în față oglinda propriilor sentimente. Iar I Am Legend este mare.
Becoming Jane este un fel de Shakespeare in Love despre Jane Austen, adica o fictiune cu trimiteri la realitate si, ca un facut, diferenta dintre cele doua filme este si cea dintre cei doi scriitori.