Multă vreme am privit Bollywood-ul cu condescendență, dacă nu chiar dispreț.

Umil îmi cer iertare. Nu doar pentru Lagaan, care singur ar putea spulbera o astfel de prejudecată, ci pentru întreaga atitudine care mi-a afectat karma sigur.

Filmul realizat de Ashutosh Gowariker are darul să hrănească entuziasmul contagios cu care istoricul Michael Wood, în superbul său documentar, The Story of India, prezenta abilitatea acestei civilizații de a absorbi influențe exterioare, fără a-și pierde substanța care dăinuie din vremuri imemoriale.

Lagaan are loc în perioada Raj-ului britanic și povestește pe larg cum niște săteni oropsiți acceptă provocarea stăpânitorilor de a-și juca sistemul de taxe la un meci de cricket.

Privit dintr-un anume unghi, pelicula bifează unul după altul clișee hollywoodiene și forme stilistice indiene inevitabile – iubire, dans, interpretări caricaturale și situații cam ridicole.

Dar, dacă te muți un pic cu optica, descoperi o superbă sinteză a acestor două școli de cinematografie, rezultatul fiind un spectacol grandios (filmul durează aproape patru (!) ore), antrenant și înălțător.

Mai mult, chiar din punct de vedere ideologic, Lagaan oferă o echilibristică spectaculoasă, pe care aș vrea să văd vreodată și în cinematografia românească.

Localnicii sunt ăi buni, iar unii britanici sunt ăi răi, însă excepții sunt și într-o parte și într-alta. Stăpânirea străină e împilătoare, însă grație unei domnițe din Albion (exponenta tuturor europenilor care s-au îndrăgostit de India și au oferit-o lumii), indigenii învață un sport de care au rămas obsedați până în zilele noastre. Există și câteva scene, deloc forțate, care demonstrează că noțiunea de ”fair-play” a fost inventată de englezi (am și fost martor la un exemplu personal, la semifinala Anglia – Croația).

Dar Lagaan n-are de reglat, chiar și amical, răfuieli doar cu ocupanții străini, ci și cu proprii demoni.

În echipa de cricket indigenă sunt hinduși, musulmani, un Sikh impunător, precum și un paria, adică un impur diform, expresie a unei inegalități încă persistente în țara-subcontinent a contrastelor.

De fapt, ca unul care a simțit acea ieșire din corporalitate pe care numai o victorie a echipei favorite o poate genera, m-am emoționat profund (și mi se întâmplă și acum, când mi-aduc aminte) la imaginea celui de neatins felicitat și îmbrățișat de toți ai lui, fără discernământ.

Cultura clasică indiană e dominată de figuri eroice, iar Lagaan nu face excepție. Filmul este construit în jurul superstarului Aamir Khan, care se distinge în orice moment, fie prin înfățișare, fie prin postură, fie prin realizări.

El e vârful triunghiului amoros, cel îmbrăcat aparte și căpitanul echipei.

Dar generozitatea ideatică a filmului se manifestă și prin diversitatea și pitorescul figurilor care îl înconjoară. E imposibil să nu le îndrăgești, ba chiar ajungi să îi cunoști un pic și pe britanici, cu toate apucăturile lor.

Somptuoasă și realizată fără cusur, pelicula curge agreabil timp de două treimi și explodează în ultima parte, aceea a meciului propriu-zis.

Începând din noiembrie 2017 și până în aprilie 2018 am trăit aventura sportivă supremă a vieții mele:

Am fost alături de la fetele de la echipa de handbal SCM Craiova în tot traseul lor către câștigarea Cupei EHF.

Am aplaudat, am suferit și am simțit un extaz greu de descris în cuvinte.

Ca urmare, înfruntarea de cricket, în care realizatorii și actorii pun cel mai mult suflet, mi-a mers și mie tot acolo.

Nu numai că am reușit să deslușesc subtilitatea unui sport pe care îl consideram infantil, însă am și uitat că deznodământul era vizibil de la o poștă și am urmărit disputa de parcă ar fi fost în direct.

V-am mai tot spus că musical-ul este expresia supremă a cinematografiei.

Mi-o confirmă și Bollywood-ul.

Când o să ajungă și un film românesc să îmi întărească încrederea în bunătate și solidaritate și să îmi arate partea frumoasă a vieții, mă voi considera împlinit.

Nu, Miami Bici nu se pune.