Rar mi-a fost dat sa simt adevarul acestui dicton mai dihai decat la Out of Africa, un film rasplatit cu 7 (!) premii Oscar.

N-a contat ca Meryl Streep e excelenta cu accentul ei de daneza si cu trairile variate de femeie energica si usor posesiva.

N-a contat ca, intr-un rol secundar, Klaus Maria Brandauer e, pe rand, simpatic, respingator si, intr-un moment, chiar de admirat.

N-a contat nici Robert Redford, aratosul.

N-a contat nici regia lui Sydney Pollack, care a purtat actiunea, aia firava cat a fost, prin peisaje superbe din Africa.

A contat, in schimb, ca povestea a fost construita astfel incat sa alunge chiar si pe cei mai rabdatori privitori, cei care cauta legaturi afective cu personajele si in piatra seaca, dar care, in cazul de fata, s-au vazut nevoiti sa procedeze precum se specifica la intrarea in infernul dantesc.

A mai contat si ca Out of Africa are trei ore lungi, luuuungi, luuuuuuuuuuungi, in care morbul plictiselii are timp berechet de incubatie.

Restul e tacere. Sau, mai bine zis, somn.

Out of Africa a luat Oscarul, dar, daca ar exista un Champions League al filmelor castigatoare, ar avea un parcurs precum al Otelului Galati.