Acest episod din The House of Oscars incepe cu o nedumerire: Cum se poate ca un film care mai are o singura nominalizare si aceea la cel mai bun cantec (!) – Selma – sa fie si pe lista pentru premiul suprem, in timp ce Foxcatcher, care a bifat actor principal, actor secundar, regizor si scenariu, nu?

Nedumerirea mea e vecina cu revolta pentru ca pelicula regizata de Bennett Miller (in al carui CV mai gasim Moneyball sau Capote) este extraordinara, devastatoare in precizia ei si e singura care i-a zdruncinat lui Boyhood pozitia de favorit de la aceasta sesiune a Oscarurilor.

Modul cum e rezumat de obicei subiectul din Foxcatcher nu are darul de a atrage atentia: doi frati din bransa luptelor greco-romane (cunoscute la anglo-saxoni drept „wrestling”) sunt sponsorizati de un miliardar excentric si asta are niste rezultate neasteptate. Nimic nou, mai deunazi mi-a cazut in mana un ziar de o infernala proasta calitate care povestea cum un bogatas mioritic a mancat o groaza de bani cu „fetitele”.

Va spun, insa, ca Foxcatcher este o veritabila tragedie greaca si asta nu doar datorita naturii sportului care ii slujeste drept pretext si care, gratie regiei si montajului, este excelent pus in valoare si se arata mai complex decat mi-am imaginat vreodata. Ca orice opera a unui Eschil sau Sofocle, Foxcatcher are personaje putine si marcante si conflicte puternice.

Channing Tatum este un sportiv redus la vorba, poate si la minte un pic, si e animat de dorinta de a realiza ceva.

Mark Ruffalo este fratele sau, e mai dezghetat, mai abil si mai echilibrat.

Steva Carell este un om cu posibilitati militare practic nelimitate, aparent amabil, insa animat de o vanitate si de alte tare pe care o sa le descoperiti singuri si care mi-au explicat fara cusur psihologia unui Nero sau Caligula.

Intre cei trei au loc interactiuni redate subtil, care captiveaza prin eficienta, in care tacerile sunt la fel de semnificative precum cuvintele. Ca sa va faceti o idee, am ajuns in stadiul in care simpla prezenta scenica a miliardarului cu veleitati de antrenor imi inspira disconfort fizic; daca n-ar fi fost tumultoasa interpretare stratificata lui Michael Keaton in Birdman, mi-as fi pariat toate firavele economii pe un Oscar pentru Steve Carell, care e terifiant, desi vine, culmea, din zona comediei.

Vreti un motiv sa vedeti Foxcatcher? Va raspund tot cu o intrebare:

Va place libertatea?

Previously on The House of Oscars:

Ep. 1 – The Grand Budapest Hotel

Ep. 2 – Gone Girl

Ep. 3 – The Theory of Everything

Ep. 4 – Boyhood

Ep. 5 – The Imitation Game

Ep. 6 – American Sniper

Ep. 7 – Birdman