Non-ficțiuni pe care le-am citit (64)

Cum, necum, ocupat, neocupat, am mai parcurs trei cărți de non-ficțiune:

Copilăria la români (1850-2050). Istorie și prognoză – o lucrare monumentală în partea ei documentară, patetică în cea eseistic-predictivă. Autorul Andrei Majuru a adunat un vast material istoric, pentru a compune o frescă fără menajamente a perioadei copilăriei în trecutul românilor, cam din zorii epocii moderne și cu o concentrare masivă pe cea interbelică, aceea pe care mulți încă o văd ca pe o eră paradisiacă și pe veci pierdută. Paginile despre delincvența juvenilă, abandonul la naștere sau alte fenomene care smulg dezaprobarea în prezent sunt menite a ne arăta că românii, ca toți oamenii, nu s-au abătut de la media de drame existențiale a acestei lumi. Deși acele pseudo-propuneri de ameliorare și progres a condiției copiilor și tinerilor nu excelează prin vreun spirit practic, condeiul lui Majuru și erudiția sa fac neuronii să scapere din când în când, precum în formularea preluată de la Ion D. Sîrbu – ”cuantumul de copilărie netrăită”, care se reportează pe mai târziu și influențează viața adultului. Văd asta în jurul meu.

The Subtle Art of Not Giving a F*ck – titlul este greu de ignorat, nu-i așa? Nu e de mirare, pentru că Mark Manson și-a început cariera scriitoricească drept blogger și e, așadar, învățat să răspundă așteptărilor unui public de Internet, adică unul care vrea să fie captivat și să i se servească un ansamblu concis și coerent de sfaturi despre cum să duci o viață mai bună. Sau, ca să îl citez chiar pe autor, mai puțin rea. Traducerea în română a titlului – Subtila artă a nepăsării – denaturează cumva linia ideatică a cărții. Manson nu ne îndeamnă la blazare și indiferență, ci la a renunța la nocivul sentiment de îndreptățire, dar și la frica de a fi judecat de alții doar pentru că încerci. Per ansamblu, acest volum nu vine cu vreun sistem filosofic care să fie amintit în manualele de profil ale viitorului alături de stoicism sau epicureism, însă este scris într-un stil alert, ireverențios și eficient. Așa că hai să mai lăsam văicăreala și să punem mintea pe citit și osul la treabă!

Using Homework in Psychotherapy – inițial, am luat cartea aceasta în mână, doar cu scopul de a o răsfoi, dar n-am mai lăsat-o din mână, odată ce am am constatat cât de coerentă și de bine structurată este. Autorul Michael A. Tompkins, specialist în psihoterapie, construiește cu răbdarea atât de necesară profesiei lui o veritabilă trusă de scule de autocunoaștere și monitorizare a propriilor emoții. Spun autocunoaștere, pentru că, deși formularele pe care le prezintă sunt menite a fi elaborate de psiholog, împreună cu pacientul, pentru uzul acestuia, fiecare dintre noi am beneficia din a le folosi. Ce poate fi mai util decât să te înțelegi, să descoperi care sunt momentele când te simți mai rău, care sunt declanșatorii lor, ca să știi când să îi ocolești sau să te pregătești pentru a le face față? Pe lângă impecabila structură a acestor instrumente de lucru cu tine, m-a impresionat întregul proces prin care un terapeut își înțelege pacientul, negociază cu el, îl convinge de utilitatea adoptării acestei teme pentru acasă, monitorizează realizarea ei și intervine când cealaltă parte nu își îndeplinește angajamentul. Toate, printr-o atitudine care îmbină bunăvoința, preocuparea și fermitatea. Corectați-mă, dacă greșesc, dar cred că este exact ce avem nevoie în relația dintre părinți și copii sau dintre profesori și elevi, nu doar în cazurile clinice de tulburări emoționale. O carte de parcurs de oricine. Da, oricine.

Non-ficţiuni pe care le-am citit

Non-ficţiuni pe care le-am citit (2)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (3)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (4)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (5)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (6)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (7)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (8)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (9)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (10)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (11)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (12)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (13)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (14)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (15)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (16)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (17)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (18)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (19)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (20)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (21)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (22)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (23)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (24)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (25)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (26)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (27)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (28)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (29)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (30)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (31)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (32)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (33)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (34)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (35)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (36)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție de pandemie

Non-ficțiuni pe care le-am citit (38)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (39)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (40)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (41)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (42)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (43)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (44)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (45)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție francofonă

Non-ficțiuni pe care le-am citit (47)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (48)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (49)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (50)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (51)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție ludică

Non-ficțiuni pe care le-am citit (53)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (54)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (55)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (56)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție sportivă

Non-ficțiuni pe care le-am citit (58)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (59)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (60)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție florentină

Non-ficțiuni pe care le-am citit (62)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (63)