Nu, n-am abandonat niciodata preocuparea pentru romane SF, iar ca dovada, iata alte patru:
Tau Zero – o nava paraseste Pamantul cu un echipaj cosmopolit, strabate spatiul si timpul si ajunge chiar la un nou Big Bang. In tot acest timp, oamenii de la bord parcurg vechile povesti de dragoste, fractura si reconciliere care ne caracterizeaza specia de la aparitia ei. Titlul se refera la ceva legat de viteza navei, iar descrierile peisajului cosmic si ale proceselor fizico-astronomice din cadrul sau au fost atat de greu de zgariat la suprafata (nici nu se pune vorba de inteles deplin!), incat cartea lui Poul Anderson, desi scurta, mi-a ocupat mult timp. Recomandata celor care prefera „Hard Sci Fi”, dar hard de tot.
Anvil of Stars – o nava paraseste Marte populata de supravietuitorii de pe Pamant si strabate spatiul si timpul pentru a de urma celor care au provocat evenimentele din The Forge of God (nu va spun mai mult, ca sa nu va vaduvesc de a trai – da, asta e cuvantul – una dintre cele mai mari realizari ale literaturii SF). Si din punct de vedere al peisagisticii cosmice, dar si a micro-universului uman, seamana cu Tau Zero, insa Greg Bear isi acorda mai mult spatiu si timp (v-am facut cu ochiul, sper ca v-ati prins) pentru a a-si desfasura actiunea si conflictele epopeice. Desi ii lipseste aspectul compact si atmosfera cutremuratoare din The Forge of God, aceasta continuare are ritm, momente de inclestari grandioase si personaje pe care ajungi sa le cunosti intim si de care te atasezi. In plus, dupa emotiile abisale din cartea precedenta, eu insumi ravneam la revansa.
The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy – probabil ca va intrebati unde mi-a stat mintea, de nu v-am povestit despre acest roman legendar mai devreme. Banuiesc ca il stiti, asa ca n-are sens sa va plictisesc cu trama narativa, prea putin importanta, oricum, si care se continua pe cuprinsul a alte patru carti. Daca nu il stiti, insa, atunci faceti-va luntre si punte si cititi-l, fie ca sunteti pasionati de SF sau nu, pentru ca va va furniza antidotul suprem pentru orice angoasa existentiala: hohotele de ras. Douglas Adams a fost englez, asa ca mi s-a betonat parerea ca e ceva prin insulele alea, incat sa aiba un asemenea umor. Daca omul va ajunge in spatiu, sper sa aiba parte de situatii, personaje si interactiuni pentru cele din acest roman. Altfel, n-are niciun farmec.
MaddAddam – al treilea si ultimul roman din trilogia care a mai inclus Oryx and Crake si The Year of the Flood si aceea care mi-a dezvaluit-o pe cea mai tare scriitoare a prezentului: Margaret Atwood. Romanul de fata ne mai trece inca o data prin evenimentele care au condus la peisajul post-apocaliptic deja cunoscut, de data asta prin ochii personajului Zeb, dar si solutioneaza toate conflictele si firele narative ramase dezlegate din cartile anterioare. Ca de obicei, autoarea ne ofera prilejuri sa ne cutremuram, sa ne induiosam, sa radem si sa reflectam asupra ce inseamna viata noastra pe acest Pamant. Dupa cum ati observat, aceasta a patra pozitie este intotdeauna rezervata creatiei SF care m-a impresionat cel mai mult dintre cele prezentate. MaddAddam nu este aici pe cont propriu, ci drept exponent al seriei careia i-a imprumutat numele, iar omagiul este ca acele 11 Oscaruri pentru The Lord of the Rings: The Return of the King, adica se refera la trilogia in intregul ei. Mai mult nu-s vrednic a spune in cuvinte decat: Multumesc, Margaret Atwood!
