Cuceriri SF (15)

Nu, n-am abandonat niciodata preocuparea pentru romane SF, iar ca dovada, iata alte patru:

Tau Zero – o nava paraseste Pamantul cu un echipaj cosmopolit, strabate spatiul si timpul si ajunge chiar la un nou Big Bang. In tot acest timp, oamenii de la bord parcurg vechile povesti de dragoste, fractura si reconciliere care ne caracterizeaza specia de la aparitia ei. Titlul se refera la ceva legat de viteza navei, iar descrierile peisajului cosmic si ale proceselor fizico-astronomice din cadrul sau au fost atat de greu de zgariat la suprafata (nici nu se pune vorba de inteles deplin!), incat cartea lui Poul Anderson, desi scurta, mi-a ocupat mult timp. Recomandata celor care prefera „Hard Sci Fi”, dar hard de tot.

Anvil of Stars – o nava paraseste Marte populata de supravietuitorii de pe Pamant si strabate spatiul si timpul pentru a de urma celor care au provocat evenimentele din The Forge of God (nu va spun mai mult, ca sa nu va vaduvesc de a trai – da, asta e cuvantul – una dintre cele mai mari realizari ale literaturii SF). Si din punct de vedere al peisagisticii cosmice, dar si a micro-universului uman, seamana cu Tau Zero, insa Greg Bear isi acorda mai mult spatiu si timp (v-am facut cu ochiul, sper ca v-ati prins) pentru a a-si desfasura actiunea si conflictele epopeice. Desi ii lipseste aspectul compact si atmosfera cutremuratoare din The Forge of God, aceasta continuare are ritm, momente de inclestari grandioase si personaje pe care ajungi sa le cunosti intim si de care te atasezi. In plus, dupa emotiile abisale din cartea precedenta, eu insumi ravneam la revansa.

The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy – probabil ca va intrebati unde mi-a stat mintea, de nu v-am povestit despre acest roman legendar mai devreme. Banuiesc ca il stiti, asa ca n-are sens sa va plictisesc cu trama narativa, prea putin importanta, oricum, si care se continua pe cuprinsul a alte patru carti. Daca nu il stiti, insa, atunci faceti-va luntre si punte si cititi-l, fie ca sunteti pasionati de SF sau nu, pentru ca va va furniza antidotul suprem pentru orice angoasa existentiala: hohotele de ras. Douglas Adams a fost englez, asa ca mi s-a betonat parerea ca e ceva prin insulele alea, incat sa aiba un asemenea umor. Daca omul va ajunge in spatiu, sper sa aiba parte de situatii, personaje si interactiuni pentru cele din acest roman. Altfel, n-are niciun farmec.

MaddAddam – al treilea si ultimul roman din trilogia care a mai inclus Oryx and Crake si The Year of the Flood si aceea care mi-a dezvaluit-o pe cea mai tare scriitoare a prezentului: Margaret Atwood. Romanul de fata ne mai trece inca o data prin evenimentele care au condus la peisajul post-apocaliptic deja cunoscut, de data asta prin ochii personajului Zeb, dar si solutioneaza toate conflictele si firele narative ramase dezlegate din cartile anterioare. Ca de obicei, autoarea ne ofera prilejuri sa ne cutremuram, sa ne induiosam, sa radem si sa reflectam asupra ce inseamna viata noastra pe acest Pamant. Dupa cum ati observat, aceasta a patra pozitie este intotdeauna rezervata creatiei SF care m-a impresionat cel mai mult dintre cele prezentate. MaddAddam nu este aici pe cont propriu, ci drept exponent al seriei careia i-a imprumutat numele, iar omagiul este ca acele 11 Oscaruri pentru The Lord of the Rings: The Return of the King, adica se refera la trilogia in intregul ei. Mai mult nu-s vrednic a spune in cuvinte decat: Multumesc, Margaret Atwood!

Cuceriri SF

Cuceriri SF (2)

Cuceriri SF (3)

Cuceriri SF (4)

Cuceriri SF (5)

Cuceriri SF (6)

Cuceriri SF (7)

Cuceriri SF (8)

Cuceriri SF (9)

Cuceriri SF (10)

Cuceriri SF (11)

Cuceriri SF (12)

Cuceriri SF (13)

Cuceriri SF (14)

Cuceriri SF (12)

Nu, nu m-am lasat pe tanjala, doar lipsa timpului m-a impiedicat sa va spun despre alte patru romane SF remarcabile:

Consider Phlebas – dupa ce m-a uluit The Player of Games, m-am gandit sa explorez metodic universul Culture imaginat de Iain M. Banks si m-am intors la prima carte din serie, care se petrece in timpul unui razboi galactic pe care aceasta civilizatie cvasi-umana il poarta impotriva uneia extraterestre, foarte belicoase. In slujba acesteia din urma se afla protagonistul, un asasin care-si poate schimba infatisarea si care, in urma peripetiilor in care este implicat, isi vede loialitatea clatinandu-se. Actiunea si personajele nu au savoarea si coerenta capodoperei care i-a urmat, insa peisajele spatiale sau planetare pe care autorul le contureaza fara sa faca rabat de la detalii sunt grandioase. Regasim si aici niste drone, masini zburatoare si pline de umor, care, la cum evolueaza tehnologia, nu mai par doar o gaselnita literara.

The Mote in God’s Eye – rod al colaborarii dintre Larry Niven si Jerry Pournelle, acest roman este de o complexitate si amploare incantatoare. Intr-un viitor indepartat, un imperiu uman galactic (care aduce vag a cel Austro-Ungar la apogeul stratificarii) initiaza o expeditie intr-un sistem solar indepartat si descopera o civilizatie misterioasa si aparent avansata, dar care nu ajunsese sa stapaneasca tehnologia calatoriei printre stele. Impresionant este cum, in doar cateva sute de pagini, traim emotia saltului in necunoscut, fiorul primului contact, uimirea descoperirii, socul ciocnirii civilizatiilor si tensiunea conflictului care inclina de ambele parti. Pe langa toate acestea, mai avem si o idila, personaje care se creioneaza consistent si multe descrieri stiintifice, plasmuite, ce-i drept, dar atat de detaliate, incat sunt credibile. Literatura SF a dat rar dovada de mai multa generozitate ca acum.

Stand on Zanzibar – poate ati observat ca in aceasta serie romanele SF sunt aranjate in ordine crescatoarea impresiei pe care mi-au produs-o; in cazul de fata, aceasta carte a lui John Brunner a depasit magnificul The Mote in God’s Eye nu pentru ca mi-ar fi placut mai mult, ci pentru ca i-am recunoscut autorului doua calitati: incredibila diversitate stilistica si faptul ca a infatisat acum cateva decade fenomene de o frapanta actualitate pentru anul care sta sa se incheie – 2017. La primul punct as avea de mentionat ca romanul nu are o actiune liniara sau care sa suscite prea mare pasiune, fiind mai mult un mozaic de voci si personaje de mai mica sau mai mare importanta, care traiesc si incearca sa caute un sens intr-o lume ultra-tehnologizata si lipsita de suflet; Brunner jongleaza fara nicio dificultate cu texte de diverse lungimi si registre, de la reclame la dialoguri, insa capitolul petrecerii se distinge ca varf al scriiturii sale precum muntele Kilimanjaro in savana africana. La al doilea punct, avem pe asa-zisii „muckers”, adica descreieratii care dau iama in multime, cu intentia de a face rau (vezi atentatele de la Nice, Barcelona sau Charlottesville), apelul la o inteligenta virtuala, care in roman are un nume pitoresc – Shalmaneser, realitatea virtuala care substituie calatoriile reale (Mr. and Mrs. Everywhere) si jucatul cu genele umane. Stand on Zanzibar este un fel de Back to the Future ingrijorator de precis.

The Forge of God – pana sa citesc acest roman de Greg Bear, Childhood’s End a lui Arthur C. Clarke detinea doua superlative: cea mai deprimanta carte SF pe care o lecturasem vreodata si cea mai intensa viziune asupra sfarsitului Pamantului pe care cuvintele scrise mi-au plasmuit-o vreodata in minte. Ca in viata si in istorie, e timpul ca liderul sa predea stafeta, insa aceasta tranzitie este incontestabila. Entitati extraterestre sunt descoperite in diverse parti ale lumii sau intra in contact discret cu diversi indivizi, tranformand Terra intr-un camp de batalie al vietii si mortii, al deznadejdii si sperantei. Descrierile geologice sau stiintifice sunt impecabile, insa si ele palesc in fata laturii umane a cartii, a multitudinii de reactii pe care le manifesta diversele personaje, care cad prada fatalismului sau se prefac ca ignora semnele apocalipsei sau se agata orbeste de orice farama de sansa se intrevede. Exista sau nu incalzire globala? Este planeta noastra in pericol? Nu stiu sigur, insa nu ne permitem sa gresim in aceasta privinta. The Forge of God ne arata intr-un mod coplesitor ce se poate intampla daca o facem.

Cuceriri SF

Cuceriri SF (2)

Cuceriri SF (3)

Cuceriri SF (4)

Cuceriri SF (5)

Cuceriri SF (6)

Cuceriri SF (7)

Cuceriri SF (8)

Cuceriri SF (9)

Cuceriri SF (10)

Cuceriri SF (11)