Măi să fie!

În era când, dacă tușește cineva într-o parte a globului, într-o jumătate de oră află și ăia din emisfera opusă, Alejandro Gonzalez Inarritu a reușit să țină Digger parțial ascuns.

Filmul ne-a fost vândut ca o satiră apocaliptică la adresa lăcomiei marilor industriași, în speță cei din lumea petrolului, care, în cârdășie cu politicienii, ne fac praf planeta.

Și asta și este.

Dar este mult mai mult de-atât.

E despre percepție și realitate, despre post-adevăr, despre drame individuale, despre obscurantismul liderilor decizionali și despre cum supraviețuim la toate astea.

Inarritu vrea să le aflați pe cont propriu, iar eu îi respect decizia, mai ales că rezultatul său artistic este excepțional.

Nu știu dacă mă considerați parte a tagmei criticilor de film sau nu, dar vă recomand cu tărie să o ignorați, pentru că greșesc amarnic atacând această peliculă cu o virulență care nu e explicată decât de tezism sau de obtuzitate.

Digger este magnific.

Din toate punctele de vedere.

Regizorul știe exact ce vrea și cum să obțină acel ceva.

L-a pus din nou pe Emmanuel Lubezki să-i filmeze niște cadre aiuritoare, dar al naibii de eficace, iar pe Cosmo Sheldrake să îi facă o coloană sonoră de un absurd cuceritor.

Pentru că și scenariul e absurd.

Dar nu absurd pentru că nu are noimă. Dimpotrivă, e absurd pentru că suprinde absurdul lumii noastre, a celei reale.

Poate și de-aia s-au scandalizat criticii în articolele lor prețioase.

Oglinda ținută de Digger e mult prea precisă, nu ne depărtează de propriile defecte, ci ni le arată limpede și fără menajamente.

Iar asta face din film unul important, nu doar captivant.

Și, așa cum deja ne-a obișnuit, Alejandro Gonzalez Inarritu scoate ce-i mai bun din actorii săi.

Despre acest rol al lui Tom Cruise s-a spus că e un nerușinat vehicul către Oscar.

Și asta și este.

Dar e mai mult de-atât.

Spuneau foarte bine cei de la France Culture că multitudinea de cascadorii uimitoare pe care le-a etalat Tom Cruise în ultimele decenii ne-au făcut să uităm ce actor mare e.

Nu-i bai, recuperăm impresia cu vârf și îndesat aici.

În ton cu dorința realizatorilor de a descoperi fiecare pe cont propriu ce este și ce vrea Digger, nu o să spun mai multe despre monumentul pe care și-l desăvârșește actorul aici.

E suficient să afirm ritos că secvența aceea de vrea zece minute a discursului său este, pentru mine, deja unul dintre cele mai mari momente din toată istoria cinematografiei.

Da, toată.

Unde mai pui că Tom Cruise nu e vreun pisc singuratic, ci e înconjurat de vârfuri de carieră actoricești pentru alde John Goodman, Michael Stuhlbarg, Riz Ahmed sau Jesse Plemmons. Sandra Huler nu are mare lucru de făcut, dar e de observat că doamna asta pare a fi peste tot unde e calitate cinematografică zilele astea.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus adevăru-așa, vorba lui Digger:

When all else fails, you hit ‘em with the truth. Hit ‘em with the hard truth. Just bang, bang, bang! Whoo! Whoo!