Oltenia dintre pământ și cer

Eram odată ca niciodată la Crama Avincis din preajma Drăgășaniului.

Și, pentru că mai fusesem acolo cu un an înainte, am ales că nu urmez traseul clasic al vizitei prin cramă și facilități de producție, ci să hoinăresc prin vie.

Și am găsit o bortă (de mistreți lucrată) în gard.

Și am pășit dincolo de ea, pe o costișă cu brusturi și alți arbuști.

Și am luat-o la vale.

Și am tot mers, până am ajuns în sat, despre care știam că adăpostește Schitul Dobrușa, unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Oltenia, datând de la 1500.

A fost o plăcere când l-am găsit, într-un final, atât ca ispravă de explorator, cât și pentru senzația spirituală de a fi parcurs un mini-El Camino.

Stând și hodinind pe treptele micii biserici a schitului, mi-am dat seama, încă o dată, de importanța lor pentru patrimoniul nostru material și imaterial.

Acestea fiind spuse, e de înțeles de ce m-a bucurat vestea apariției volumului Oltenia mânăstirilor – istorie, iconografie și arhitectură, cu texte de Liana Carina Tătăranu, care a renunțat la o frumoasă carieră de bloggeriță, ca să se dedice uneia și mai frumoase, și cu fotografii realizate de Nicolae Coșniceru.

Iată ce spun autorii despre acest amplu demers cultural:

Dorind să aducem în actualitate mai bine de 600 de ani de istorie spirituală semnificativă a Olteniei, am urmărit cu precădere temele universale care rezistă în timp. Ansamblurile monahale nu constituie simple clădiri care au rezistat de-a lungul veacurilor și care însumează elemente istorice, ci sunt locuri vii, încărcate de memoria imperfectă a oamenilor și sfinților care au viețuit sau au trecut pe acolo, de povestirile personalităților care și-au legat, cumva, numele de acestea și, nu în ultimul rând, de obștea de monahi sau monahii care le continuă cu devotament povestea la momentul actual. Arta mănăstirească însăși este un subiect viu, interpretabil, metamorfozabil, (auto)biografic pe alocuri. Înțelesurile ei se arată fiecăruia în mod diferit, cel mai adesea în straturi profunde. Iar întreaga semnificație a unei mănăstiri ți se arată atunci când te afli în interiorul ei, când participi în mod activ la slujbele religioase și la viața obștii.

Lansarea cărții Oltenia mânăstirilor – istorie, iconografie și arhitectură va avea loc sâmbătă, 17 decembrie 2022, la ora 10:00, în foaierul Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova.

Mai multe detalii despre acest volum puteți găsi pe www.olteniamanastirilor.ro.