De ceva timp, cinematografia sud-coreeană a preluat stindardul de la cea japoneză.

Asta nu înseamnă că aceea din arhipelagul nipon nu mai produce filme de calitate (vezi Drive My Car), însă ce erau Akira Kurosawa, Yasujiro Ozu sau Kenji Mizoguchi sunt acum Bong Joon Ho sau Park Chan-wook.

Creatori puternic ancorați în cutumele și specificul societăților lor, dar ale căror filme suprind atât de bine zbaterile condiției umane moderne, încât sunt recunoscute pretutindeni.

Dovadă stă salba de Oscaruri câștigate de Parasite și nu cred că greșesc cu nimic când spun că No Other Choice (Eojjeolsuga eobsda) e o continuarea naturală a sa.

Ambele demonstrează cum, din cauza inechităților și presiunii socio-economice, un om altminteri de treabă este împins la acte de fărădelege dintre cele mai rele.

Acesta este un aspect remarcabil al peliculei lui Park Chan-wook care poate fi ușor pierdut din vedere – chiar și după ce întreprinde cele mai abominabile fapte, protagonistul tot nu ni se pare un monstru, ba chiar are destule scăpărări de umanitate.

După ce își pierde slujba la o fabrică de hârtie, personajul principal din No Other Choice, pater familias cu doi copii, are așa dificultăți în a-și găsi o alta în domeniu, încât, pentru a-și spori șansele la o prinde un ultim post apărut, hotărărăște să își suprime concurenții.

Ceea ce e o doar crasă simplificare a spectacolului amuzant, grotesc și inteligent pe care cineastul sud-coreean îl desfășoară cu un deplin control al coerenței și al efectului scenic.

Râzi, te înfiori, reflectezi și apoi ciclul se tot repetă în varii forme până la final.

Lee Byung-hun, cunoscut întregii omeniri din Squid Game, duce acțiunea cu acea combinație de expresivitate și angajament fizic pentru care nu mai prididim să îl firitisim pe un Leo DiCaprio, bunăoară. Actorului asiatic îi iese cu o ușurință care ne demonstrează, încă o dată, că Hollywoodul nu mai este vârful, ci maxim primus inter pares în ceea ce privește calitatea în film.

Lee Byung-hun nu e singur, ci are și o consoarta de mai mare dragul, jucată irezistibil de Son Ye-jin, iar dinamica relației lor este atât de complexă și savuroasă, că ar putea fi subiectul unei pelicule separate.

Cu macabru hitchcockian, umor coenian și o coloană sonoră mozartiană, No Other Choice ar fi putut fi noul Parasite, dacă n-avea ghinionul să nimerească într-un an foarte spornic cu candidați cu pretenții la Oscar.

Dar cred o să-l vedem acolo, măcar la categoria Film internațional.

Are Park Chan-wook grijă să le dea la gioale contracandidaților.