octavia butler | Caiet de insemnari

Alte lecturi, ale aventuri pe tărâmul literaturii științifico-fantastice:

The Escape Orbit – ca în multe romane de gen, omenirea s-a aventurat în spațiu și a intrat în conflict cu o civilizație extraterestră. Spre deosebire de altele, însă, aceasta este mai miloasă când capturează nave omenești, trimițând echipajul în captivitate pe diverse planete de unde nu au, teoretic, șanse să mai scape. Acesta este și cazul protagoniștilor acestei cărți, în frunte cu un ofițer de rang înalt. Planeta pe care sunt repartizați are deja o colonie considerabilă de prizonieri, sfâșiați în două ideologii contrare: să încerce orice, chiar și cu șanse mici de reușită, pentru a evada sau să se împace cu soarta și să făurească o nouă colonie. De menționat că rangurile militare rămân valabile și asta influențează relațiile din cadrul acestei societăți formate ad hoc. Noul venit se folosește de prestigiul și experiența sa pentru a unifica diversele grupări și a pune la cale un plan extrem de ambițios. James White balansează cu abilitate între descrierile evoluțiilor tehnologice, cu eșecurile lor inevitabile, necesare evadării, și psihologia diverselor personaje, influențată de coerciția cazonă, dar și de tortura speranței. Deși fictiv, romanul rămâne un ilustrativ studiu de caz asupra chestiunii motivației ca factor de coeziune a unui grup.

The Genocides – oamenii, odinioară stăpâni ai Pământului, au ajuns o specie pe cale de dispariție pe propria planetă. Asta, deoarece forțe extraterestre au transformat Terra într-o plantație a unei singure plante, un fel de arbust gigantic, care produce o sevă dulce și care a acaparat terenurile unul după unul. Civilizația umană s-a prăbușit, iar supraviețuitorii rezistă fie în comunități sedentare mici, cu un nivel de cultură scăzut și cu o disciplină draconică, aproape religioasă, fie în bande migratoare, cele două forme de organizare intrând în inevitabile conflicte. Când unul dintre prizonieri, fost vagabond, dar și fost profesor universitar, deci cu un intelect ridicat, începe să submineze regulile comunității, apar tensiuni cu potențial violent între membrii acesteia. Thomas M. Disch este neîndurător, nu îți dă motive deșarte de speranță, dar reacțiile naturii umane în peisajul deznădăjduit pe care îl creionează sunt credibile. Iar simplul exercițiu de a fi puși în situația opusă, aceea a speciilor care au pătimit din cauza noastră, dă hrană amară, dar sănătoasă pentru reflecție.

iPhuck 10 – cred că titlul va atras deja atenția, dar stați să vedeți cum e romanul în sine! Într-un viitor care nu pare chiar atât de îndepărtat, algoritmii de Inteligență Artificială sunt polițiști, dar și scriitori care redau anchetele în mod livresc, ca să mai facă și forțele de ordine un ban în plus. Mai mult de atât, un astfel de algoritm poate fi închiriat în scopuri secretarial-sexuale de orice doritor, exact ce se întâmplă cu protagonistul nostru virtual, Porfiri Petrovici, care este repartizat unei critice de artă care are niște interese nu foarte legale, pare-se. Delicioasă preț de vreo trei sferturi, cartea lui Viktor Pelevin o ia pe arături existențiale de-alea rusești abisale spre final, dar amuzamentul inițial și hiperbola viitorului ultradigitalizat erau prea haioase, așa că impresia generală rămâne favorabilă. De menționat că dispozitivul care dă și titlul romanului dă posibilitatea, odată conectat la el într-un fel de Realitate Virtuală, să ai parte de cele mai deșucheate experiențe sexuale. Iar dacă nu vă ajută imaginația proprie, stați fără grijă, vă ajută cea a lui Pelevin.

Wastelands – sfârșitul omenirii este o temă recurentă în literatura SF. A nu se înțelege că asta este totuna cu sfârșitul lumii. De fapt, foarte de interes a fost dintotdeauna pentru autorii de gen să își imagineze ce vine după Apocalipsă. Aceasta este tema care leagă toate povestirile din acest volum editat de John Joseph Adams. Iar viziunile sunt de o diversitate stilistică și ideologică greu de bănuit. În unele nuvele, oamenii au dispărut cu totul, în altele s-au transformat în creaturi bizare, iar într-altele supraviețuiesc cum pot. Printre aceia care și-au pus talentul la bătaie pentru a ne da fiori și învățăminte despre ce ne-ar putea aștepta după colț sunt nume grele precum Stephen King, George R. R. Martin, Orson Scott Card, Octavia Butler sau Gene Wolfe, dar ar fi o greșeală să mergeți numai după prestigiu. Cartea merită parcursă povestire cu povestire, iar efectul e hipnotic, copleșitor și antrenant. Sper doar ca totul să rămână la nivel de ficțiune.

Despre alte remarcabile creații ale literaturii SF puteți citi aici.

Lecturile pe tărâmul SF sunt o constantă, iată alte patru:

The Big Time – în Univers se desfășoară un război între Șerpi și Păienjeni (nume convenționale pentru două tabere despre care nu prea știm mare lucru). Războiul are loc în trecut, prezent și viitor. Undeva în partea de Univers dominată de Păienjeni, există un spațiu de odihnă și relaxare pentru combatanți și aici își plasează Fritz Leiber microcosmosul populat de personaje neverosimil de haioase, variind de la un fel de creatură cu tentacule și cu sarcasm la un nazist simpatic sau o luptătoare din Creta minoică. Tot acest aparent talmeș balmeș se complică și ia o turnură de suspans când o bombă atomică dintr-un cufăr se activează, lăsându-le protagoniștilor doar jumătate de oră pentru a-l găsi pe singurul care putea să o dezamorseze și care s-a dematerializat fără urmă. Lucrurile sunt încurcate și uneori exagerat de abstracte, însă autorul reușește cumva să o scoată la capăt, ajutat de naratoare, care nu e obiectivă, e angajată afectiv, dar are un umor foarte sănătos. Iar printre rândurile cărții este una dintre cele mai frumoase definiții ale manifestării iubirii pe care le-am întâlnit vreodată în literatură.

Klara and the Sun – încă un roman magistral de la unul dintre cei mai mari scriitori contemporani – Kazuo Ishiguro. Nu încetează să mă uimească modul cum autorul britanico-nipon se aventurează discret pe tărâmul științifico-fantastic, fără a abandona o subtilitate psihologică fără egal. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, probabil, copiii din familii cu dare de mână pot beneficia de compania unui AF, adică Artificial Friend, practic un android înzestrat cu capacitatea de interacționa direct și nelimitat în tematică. Povestea este spusă din perspectiva AF-ului eponim, Klara, de la existența în magazin și până la integrarea în viața unei fetițe suferinde. Drame existențiale sau drame sociale ni se dezvăluie treptat, filtrate prin conștiința crescândă a ființei artificiale, care, țineți-vă bine, își construiește un întreg ansamblu de euristici și superstiții. Nimic din toate acestea nu pare forțat sau nenatural, iar aici Ishiguro s-a întrecut pe sine. Cartea e deosebită, iar finalul, sfâșietor.

Six of Crows – Leigh Bardugo a construit un întreg univers fantastic – Grisha – în care, într-o lume vag medievală, dar cu accente victoriene, anumiți indivizi sunt înzestrați cu puteri care variază de la modela natura și elementele la a manipula mințile celorlalți. În romanul de față, un echipaj pestriț, cu reprezentanți din cam toate facțiunile existente, are de dat o spargere într-o fortăreață inexpugnabilă, unde un om de știință confecționează un drog care potențează puterile Grisha și amenință să strice echilibrul de puteri din această lume și așa violentă. Deși scriitoarea își acordă timp să creioneze personajele și traumele cu care vin, precum și să descrie societatea fantastică, dar suficient de familiară, mai ales prin tarele ei, reușește cumva să păstreze acțiunea antrenantă și plină de suspans. Viziunea ei literară este vădit influențată de cinematografie (Ocean’s Eleven sau Mission Impossible îmi vin minte instantaneu), iar relațiile sentimentale dintre anumite personaje au ceva adolescentin, însă recunosc: e o carte care m-a prins în așa hal, că n-am putut să o las din mână.

Parable of the Sower – o carte tulburătoare, care îți relevă ce e mai înălțător și mai înfiorător în natura umană. Într-o Americă lovită de secetă și tulburări sociale acute, există o comunitate mică, care supraviețuiește cu greu privațiunilor și asalturilor declasaților din exterior. În sânul ei este o tânără care este înzestrată (sau blestemată) cu darul hiper-empatiei, adică simte toată suferința celor care îi ies în cale și cu care interacționează. Supusă unei crize de conștiință, firești, dat fiind tabloul dezolant al lumii în care trăiește, începe să nutrească planuri de a pleca să-și încerce norocul în zone mai pașnice, dar și să elaboreze nu crez religios nou, care pune în centru schimbarea ca permanență. Romanul Octaviei Butler are două secțiuni semi-distincte, la fel de bine și fără menajamente scrise. În special a doua parte m-a trimis cu gândul spre The Road al Cormac McCarthy, în special prin brutalitate, prin deznădejdea pe care o trăiești deseori, dar și prin modul cum te agăți de personaje, așa cum ele se agață unul de altul pentru supraviețuire. Infernul sunt ceilalți, așa este. Dar mântuirea nu se poate afla de unul singur.