Cartografierea structurilor puterii și imaginile sale tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrângerii individului.

Motivația juriului Nobel pentru acordarea premiului către Mario Vargas Llosa poate constitui și descrierea demersului artistic realizat de Paul Negoescu în multilaureatul film Oameni de treabă.

Pelicula are o structură americană, impecabil adaptată stilistic și caracterologic la universul rural românesc (în cazul de față în Botoșani), unde factorii de putere sunt primarul, popa și șeful de post și unde Omerta e lege.

Ilie (zis și Iliuță, pentru apropiați) e un polițist care se târâie prin viață și mai are un singur dor: să-și cumpere o livadă.

Când e aproape să își vadă amărâtul de vis împlinit, se vede prins în ițele unei crime, pe care partenerul lui tânăr și zelos de la oraș se încăpățânează să o elucideze, deși semnalele de la mai marii comunități sunt să bage totul sub preș.

Suntem martorii deja familiarului proces prin care se fac aluzii, amenințări și oferte voalate, cu toate consecințele nefaste pe care le știm.

Din punct de vedere al realizării, Oameni de treabă uzează de vechiul mecanism al cadrelor prelungi în care îi urmărim pe actori fumând sau mâncând sau pur și simplu șezând. Meritul regizorului este că a învățat din excesele iluștrilor înaintași și a dozat procedeul suficient de bine, încât nu e supărător și e mai mult o cale de a ne apropia de povară sufletească pe care protagonistul o duce pe umeri, aproape literal.

Adus de spate, obosit de viață, obosit de moarte, Iulian Postelnicu își asumă o interpretare foarte dificilă, de placiditate punctată de excelente momente de expresivitate, ceva de genul creației care i-a adus lui Cassey Affleck Oscarul pentru Manchester by the Sea. Deznădejdea și rebeliunea care se deșteaptă treptat în sufletul său țin filmul închegat și interesul treaz în ciuda mizei sale deloc glorioase.

Distribuția are accentul moldovenesc și prestația necesare, însă nu cred că a fost, este și va fi vreun spectator din generația mea sau mai în vârstă care să nu fi fost impresionat de prezența scenică a lui Vasile Muraru.

Ca unul care a crescut cu scheciurile ușurele care îl aduceau împreună cu răposatul Nae Lăzărescu, personajul său de aici este un monument de subtilitate. Fără artificii actoricești, Vasile Muraru reușește să redea un ipochimen respingător, chiar dacă nu îl vezi întreprinzând nimic abominabil.

Este însăși fața samavolniciei care le-a adus în pragul disperării și ale cărei efecte se văd în explozia de la Crevedia sau în crima din Grădina Botanică din Craiova sau în tragedia de la 2 mai.

Tocmai pentru că Oameni de treabă reușește să surprindă asta cu lăudabilă eficiență artistică, îi rog pe realizatori să nu mai catalogheze filmul drept comedie și să schimbe afișul ăla oficial, care e o minciună sfruntată.

Filmul nu e amuzant decât prin ciclicitatea unui scene minore.

În rest e amar, cu un dram de umanitate.

Așa cum e viața în România în general.

***

Am vizionat această producție cinematografică pe un tăpșan de la Cernăteștii de Dolj, sub cerul înstelat, zgribulit un pic din cauza frigului nocturn de vară târzie, în cadrul proiectului Film în sat, inițiat de inimosul Toma Cuzin, care a înțeles că arta poate fi un liant între rural și urban, o mână întinsă către semeni care nu au atât de mult la acces la ea, dar care o pot aprecia la fel de mult.

Remarcabil este și spiritul de festival autentic pe care l-a generat acest proiect, o vibrație de care purcoiul de bani cheltuit cu Craiova Intencity e încă departe.

Imaginile suprinse de amicul Daniel Botea sunt elocvente în acest sens.