Să privim pictura! (CIII)

Răstignirea

Dată fiind semnificația sărbătorii pe care numim Vinerea Mare, merită să ne aplecăm asupra unei picturi având ca tematică Răstignirea, acesta fiind, de fapt, și titlul său.

Ce m-a atras încă de la început la acest tablou al flamandului Pieter de Kempeneer (mai cunoscut sub numele hispanizat de Pedro Campana), găzduit de Galeria Națională de Artă din Praga, au fost siluetele alungite, apoape giacomettiene, ale siluetelor de pe cruci, ba chiar și ale crucilor însele.

Efectul este de spiritualizare a unor ipostaze cât se poate de fizice (vezi carnația celor trei personaje supuse supliciului), iar asta contribuie și spațiul imens care le desparte de grupul de jos, redat cu minuțiozitate aproape sculpturală.

Se spune că ”Natura abhorret vacuum”.

Nu este cazul și al artei.

Din acest vid voit se naște emoția.