A fost o mare plăcere, dar și provocare să aleg cele mai bune zece melodii câștigătoare de Oscar, iar aici puteți consulta rezultatul ei.
A fost o plăcere cel puțin la fel de mare, ca să nu mai zic de provocare, de a alege alte zece melodii, de data acesta dintre cele nominalizate la Oscar de-a lungul istoriei acestor premii.
A trebuit să fac tăieturi și mai dureroase decât la precedenta incursiune cinematografico-muzicală, însă viața e plină de alegeri, așa că iată-le pe ale mele:
Cheek to Cheek din filmul Top Hat (1935)
În prelunga documentare pentru acest articol, l-am întâlnit pe Fred Astaire de multe ori, însă niciodată nu a părut atât de simpatic, suav și inspirat ca în acest dans superb dedicat aceleia alături de care a cunoscut consacrarea – Ginger Rogers. Și când te gândești că raportul sumar al primei audiții pe care Astaire a efectuat-o la Hollywood conținea următoarele: Can’t act. Can’t sing. Slightly bald. Can dance a little. Istoria nu l-a consemnat pe evaluatorul lipsit de fler.
What’s New Pussycat? din filmul cu același titlu (1965)
Tom Jones are o voce pe care i-o recunosc dintr-o mie, tunătoare, dar blândă, care poate aborda cântece de mare încărcătură dramatică, precum Delilah, dar și acesta, haios și plin de apropopuri. Interesant de menționat că melodia apare în filmul de debut ca scenarist și actor al lui Woody Allen. De unde și obsesia pentru pisicuțe.
Ghostbusters din filmul cu același titlu (1984)
Anii ’80 au produs o sumedenie de cântece oscarizate și nominalizate memorabile, iar acesta al lui Ray Parker Jr. reușește să se remarce prin faptul că a contribuit decisiv la succesul filmului eponim. Iar repetiția refrenului, căreia nu i se poți sustrage, e ilustrativă pentru modul cum funcționează creierul nostru.
Pi’s Lullaby din Life of Pi (2012)
Când am auzit că romanul lui Yann Martel, una dintre cele mai revelatoare lecturi din viața mea, urmează să fie ecranizat, am crezut că e un pariu pierdut din start. Însă, sub bagheta extraordinară a lui Ang Lee, această poveste despre povești a dobândit dimensiuni nebănuite, sublim întruchipate de acest cântec, pur indian în sonoritate, dar universal prin emoțiile pe care le trezește: duioșie, nostalgie, împăcare.
The Woody Woodpecker Song din scurtmetrajul Wet Blanket Policy (1948)
Ciocănitoare Woody e un personaj binecunoscut, nu în ultimul rând grație râsului sardonic și irezistibil, care redă zgomotul pe care pasărea îl face când prestează activitatea pentru care este renumită. Ascultați numai cât de bine se potrivește ca refren al acestei melodii, care are și niște versuri de tot hazul.
Down Argentine Way din filmul cu același titlu (1940)
Un număr muzical-dansant bilingv, avându-i în prim-plan pe Betty Grable și Don Ameche, doi interpreți pe nedrept uitați acum, dar care au pus umărul la transformarea Hollywoodului din industrie audio-vizuală în fabrică de vise. Instalați-vă confortabil și lăsați melodia să vă transporte într-o lume sclipitoare, colorată și mai bună.
Dust din Under the Western Stars (1938)
Poate cea mai șocantă descoperire pe care am făcut-o în cadrul acestei vaste documentări. Cântecul compus și scris de Johnny Marvin nu vorbește despre dragoste, pisicuțe sau orice altceva veți găsi în această listă. Este povestea secetei numită îndeobște Dust Bowl, care pune în mișcare și tragica frescă a dislocării sociale din Fructele mâniei a lui Steinbeck. Pentru noi, doljenii, care asistăm neputincioși la deșertificarea județului, impactul melodiei e înzecit. Bucata corală este o versiune muzicală de Eli, Eli, lama sabahtani?. O întrebare pe care merită să ne-o punem noi înșine.
Eye of the Tiger din Rocky III (1982)
Nu ar trebui să surprindă pe nimeni că melodia asta se regăsește în acest top. De fapt, ar trebuie să ne mire că nu apare în precedenta listă, cea a câștigătoarele. Cu tot respectul pentru Up Where We Belong, o baladă blues frumoasă din An Officer and a Gentleman, e greu de egalat senzația de entuziasm și adrenalină pe care o simți ascultându-i pe cei de la Survivor împingându-te să duci cea mai dură luptă din toate – cea cu sine. Și când te gândești că Stallone voia alt cântec inițial pentru scena sa cheie.
(Everything I do) I Do It For You din Robin Hood: Prince of Thieves (1991)
Hai să recunoaștem, în afară de Alan Rickman, parodia inspirată lui Mel Brooks și cântecul ăsta al lui Bryan Adams, Robin Hood al lui Kevin Costner nu e cine știe ce. Versuri înălțătoare și o voce legendară, care îți dădeau curaj în liceu să o inviți la un dans lent pe aceea de care îți plăcea. Iar dacă își lăsa capul pe umărul tău, lucrurile puteau evolua neașteptat de bine.
The Bare Necessities din The Jungle Book (1967)
Puteți să puneți la îndoială clasamentul de până aici, dar nu cred că sunteți atât de negri la inimă să contestați locul I acestui cântec, pe care un sondaj l-a declarat cel mai fericit dintre toate de la Disney. Și numai gândiți-vă câte sunt. Da, printre simple necesități ale vieții este și muzica asta din filme, care ne umple sufletele și ne ține de-a pururi tineri.