Schimbările climatice sunt vizibile în fel și chip, inclusiv la Craiova, însă, dacă nu am avut parte de fulgi de nea dintr-aceia reali și fractalici, a nins peste noi cu muzică.
Acest fenomen sonoro-meteorologic s-a intitulat Festivalul Internațional Craiova Muzicală și a constat în mai multe episoade de precipitații armonioase abundente.
Primul dintre acestea ne-a condus, paradoxal, în zonele aride și pitorești ale Orientului, prin intermediul unui program izvorât din pasiunea dirijorului Vladimir Lungu, ușor transmisibilă și nouă, spectatorilor.
Marșul turc de Ludwig van Beethoven, Uvertura operei ”Abu Hassan” de Carl Maria von Weber, Rapsodia ”Marea Neagră” de Bujor Hoinic sau Suita de balet ”Belkis, Regina di Saba” de Ottorino Respighi ne-au purtat pe dune, prin bazare și prin grădini cu havuzuri, toate filtrate de estetica muzicii clasice, care e o alma mater, care primește în sânu-i instrumente precum tâlvul, un fel de cimpoi, sau kemence, un instrument tradițional din acel continuum cultural geografic și cultural care este Levantul.
Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră, op. 56 al aceluiași înnourat lui Beethoven a avut în prim-plan trei artiști tineri, Petre Abraham Smeu la vioară, Jan Sekaci la violoncel și Izabela Voropciuc la pian, iar asta mi s-a părut o ideea foarte inspirată, pentru că această compoziție adună acele zbateri cu care se confruntă fiecare dintre noi la ieșirea din copilărie și la contactul cu gloria și oroarea existenței.
Ați simțit vreodată cum se lipește un fulg de zăpadă de piele, mai ales în zone nu des expuse, precum gâtul sau spatele?
Inițial e o senzație aproape șocantă, dar apoi înveți să o apreciezi, să înțelegi ce minunată lucrare e natura, atât cea din exterior, cât și cea proprie.
O senzație similară am încercat la următorul episod din Festivalul Craiova Muzicală la care am ajuns – spectacolul Cealaltă voce.
Compoziții la pian de Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Maurice Ravel, Adela Dumitrescu sau Cătălin Crețu au alternat cu lectura unor scrisori de curând scoase din arhiva CNSAS și aparținând unor virtuozi români ai acestui nobil instrument, Dinu Lipatti, Mândru Katz sau Radu Lupu.
O idee care a redus factorul divertisment, dar l-a potențat masiv pe cel emoțional, mai ales că aceste epistole erau adresate părinților artiștilor, iar vocea pe care au căpătat-o a fost a unui Marius Manole mai expresiv ca niciodată în tristețe și melancolie.
Prin aceste scrisori, am pătruns în cotloanele și chinurile condiției de artist, uneori la antipozi față de arta însăși.
Poate de aceea am simțit și am apreciat în mod deosebit deferența pe care Mihai Ritivoiu și Marius Manole o arătau față de momentele celuilalt.
Nu mai erau colegi de scenă, ci părți ale unui întreg.
Over snow by winter sown spune Gandalf în The Lord of the Rings, unul dintre multele momente de grație revărsate asupra noastră în cadrul spectacolului Muzică din filme și jocuri video al lui Ivano Guagnelli (dirijor) și Riccardo La Chioma (proiecții și efecte vizuale), deja o tradiție a toamnei târzii, pe care mă forțez să o urmez neabătut an de an de când a debutat.
Ediția aceasta a venit cu o grandoare sporită, căci orchestrei Filarmonici ”Oltenia” i s-a alăturat și Corala Academică (avându-l drept maestru din umbră pe Pavel Șopov).
Așa s-au putut desfășura în toată splendoarea compilații din trilogia de legendă a lui Peter Jackson, din Pirates of the Carribean, având echivalente pe măsură din universul jocurilor video, precum Civilization, Baldur’s Gate 3 sau Skyrim.
Foarte simpatic a fost aranjamentul din Minecraft, acest fenomen cultural pe care l-am văzut luând amploare sub ochii mei și cuprinzând generații succesive de copii cu care am lucrat.
De fapt, murmurele de încântare ale celor mici din toată sala la apariția acelor forme pătrățoase recognoscibile instantaneu au constituit al doilea cel mai frumos moment al acelei seri.
Vă întrebați care ar putea fi cel dintâi?
Acesta nu putea fi decât Duel of the Fates, compoziția epopeică a lui John Williams din Star Wars: Episode I: The Phantom Menace, preferatul meu din toate producțiile cinematografice care stau sub acest titlu de patrimoniu universal.
Din cauza reacțiilor exagerat de negative de la acel moment la adresa acestui film (fanii nu știau că urmează Episoadele VII-IX), nu i s-a acordat aceeași importanță ca bucăților care declanșează reacții pavloviene mapamondului întreg.
Dar timpul a repus-o pe piedestalul care i se cuvine, căci are un dramatism în crescendo și un aer de profeție a marilor încercări care vor vine care te copleșesc și te poartă fără greș în acel basm intergalactic care este Star Wars.
Exact ce s-a întâmplat în sala Filarmonicii din Craiova, sub bagheta Jedi a lui Ivano Guagnelli.
A urmat un front atmosferic de voie bună românească, prilejuită de descinderea în Bănie a doi moldoveni de ambele părți ale Prutului.
Ștefan Diaconu, din Rădăuți, expert în flaut, dar nu numai (vezi încântarea mea de mai jos), și Radu Rățoi, din Chișinău, acordeonist, dar și percuționist cu acest instrument, formează MoldoDuo și, împreună cu câțiva muzicieni ai Filarmonicii din Craiova, ne-au purtat într-un Ocol al Pământului în 30 de Minute, adică prima audiție de pe teritoriul țării noastre a compoziției lui Paul Pintilie, Turistul muzical.
Am fost azvârliți în iureșul exuberanței latino-americane, am străbătut deșertul în legănatul molcom al unei cămile și am tras o bătută irlandeză de pub.
La un moment dat în timpul acestei bucăți muzicale, Ștefan Diaconu ne-a acordat privilegiul deosebit de a asculta un strop de duduk, instrumentul armean făcut celebru de marele Djivan Gasparyan pe coloană sonoră din Gladiator și pe care eu îl consider a emite cele mai frumoase (și mai triste) sunete pe care le-a plăsmuit vreodată creativitatea umană.
Spre deosebire de politică, unde tendințele globaliste se opun celor naționaliste, la acest concert globe-trotting-ul a conlucrat cu creațiile neaoșe, căci MoldoDuo ne-a blagoslovit și cu Rapsodia nr. 1 a lui George Enescu, aranjată inedit pentru flaut, acordeon și orchestră de coarde, precum și niște cântece românești ultra-celebre, transpuse în aceeași combinație a celor doi virtuozi.
Ca oltean, sunt mândru de accentul și perfectul meu simplu, dar acum am simțit nevoie să declar ritos:
MoldoDuo, mai poftiți pi la noi!
Ninsoarea muzicală nu a pătruns doar în sala Filarmonicii “Oltenia”, ci și în alt loc de cultură care poate găzdui muzică – Muzeul de Artă din Craiova.
Holul și sălile sale somptuoase au fost martorele unui proiect superb din trecut – Europa Season – care mi s-a imprimat atât de puternic în memoria afectivă, încât n-am pierdut această ocazie de a retrăi un crâmpei din trecut.
Protagoniști au fost acum Ion-Ștefan Dimitriu la Pian și Ștefan Cazacu la violoncel, iar programul pe care ni l-au așternut către suflet via urechi a fost la fel de bogat decorat precum Palatul ”Jean Mihail.
Am avut Sonata op. 102 a lui Ludwig van Beethoven, despre care se zice că ar fi cea mai blândă a sa, dar care tot a emanat o energie viforoasă.
Am avut Elegia lui Gabriel Faure, o sublimă invitație la a lăsa piciorul de pe accelerație existenței și a ne contopi cu liniștea.
Am avut și Requirebros a lui Gaspar Cassado, din care a răzbătut flamencoul și patimile sale.
Cred că nu o să se supere distinsul pianist pe mine când o să spun că, întrucâtva, violoncelul a fost în prim-planul acestui recital, și nu doar în plan fizic.
Mânuind instrumentul cu aceeași voluptate cu care a fotografiat-o Man Ray pe Kiki din Montparnasse (vezi mai jos), Ștefan Cazacu ne-a etalat toată panoplia uimitoare a combinațiilor și virajelor sonore pe care un violoncel le poate produce.
Materialele didactico-artistice cel mai elocvent în această privință au fost Le Grand Tango al lui Astor Piazzolla și Poloneza de concert a lui David Popper.
Parcă niciodată proverbul Așchia nu sare departe de trunchi n-a avut o ilustrare mai frumoasă.
În final, mă alătur lui Ivano Guagnelli, atât în gest, cât și în mesaj:
Mulțumesc, Filarmonica ”Oltenia” Craiova pentru încă o aventură muzicală de poveste!

















