Am citit un roman câștigător de Goncourt și mi-a plăcut.
Am mai citit un roman câștigător de Goncourt și din nou mi-a plăcut.
Așa că m-am hotărât să îmi compun o listă a unor titluri astfel laureate (puse la dispoziție de prietenii de la librăria online Libris), pe care să le explorez, să văd dacă parafa de calitate a acestei prestigioase distincții literare franceze își păstrează validitatea.
***
Am început cu o carte scurtă, dar cu un demers deloc simplist.
Există două moduri de a scrie istoria.
Unul este ”Sine ira et studio”, cum spuneau anticii.
Un stil necesar pentru a avea la dispoziție un volum cât mai mare de fapte și evenimente, din care poate deslușim ceva.
Un al stil este subiectiv, dar care pătrunde mai adânc în suflet.
Un Stefan Zweig, de pildă, ia mumiile de manual și le face transfuzie de sânge, dându-le viață, pasiun, defecte și tot ce caracterizează pe actorii istoriei, oamenii.
Acest flux sanguinar vine cu percepții, concluzii și idei subiective, dar, pentru ca istoria să fie materie pentru reflecție, e nevoie și de ele.
Este ceea ce face Eric Vuillard în Ordinea de zi.
Fără să se sinchisească prea mult de vreo structură narativă sau logică standard, autorul compune o frescă a ansamblului de lașitate, complezență sau ipocrizie care au însoțit ridicarea regimului nazist și a ororilor sale.
Nimeni nu scapă neșifonat de aici, nici industriașii germani, care au cotizat la partid și au beneficiat de munca silnică a deținuților în lagăre, nici austriecii pămpălăi care l-au lăsat pe Hitler să le ocupe țara, ba chiar l-au invitat să o facă, nici politicienii englezi sau francezi, de-a dreptul impotenți sau robi ai păstrării aparențelor.
Toată această narațiune istorică subiectivă curge neabătută, grație scriiturii impecabile, care reușește echilibristică aproape neverosimilă de a fi atât informativă, cât și poetică.
E periculoasă o astfel de istorie spusă cu partizanat, dar e necesară.
Din cultul fals al eroilor se nasc anomalii gen Călin Georgescu, care a inspirat admirație unei cohorte întregi de cetățeni cărora nu li s-a spus istoria așa cum o vede Eric Vuillard:
Copleșim istoria, pretindem că i-ar suprinde întotdeauna într-o postură demnă pe protagoniștii tulburărilor noastre. N-am vedea niciodată tivul murdar, fața de masă îngălbenită, cotorul carnetului de cecuri, pata de cafea.
P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o mostră de istorie scrisă altfel.