Folosesc termenul genericul ”puștani”, pentru că, pe lângă șase băieți, există și o fată în grupul cu care am derulat aceeași incursiune în misterele minții umane, finalizată cu o vizionare a piesei Toc Toc de Laurent Baffie, pusî în scenă la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova de Alxandru Boureanu și Raluca Păun.
Și lor le-am adresat aceleași întrebări, iar varietatea opiniilor și a reacțiilor este la fel de elocventă și de amuzantă.
Ce ți-a plăcut cel mai mult la piesă și de ce?
Că au reușit să își rezolve problemele.
Fred cel autist pentru că era amuzant (Marian Politic – n.m.).
De Fred pentru răspunsurile amuzante.
De Bob (Claudiu Mihail; aici a fost mezinul grupului, care a fost tot timpul cel mai tranșant în răspunsuri – n.m.).
Cel mai mult mi-a plăcut cât de repede s-au împrietenit personajele.
Cel mai mult mi-a plăcut că a fost o piesă cu mult umor și foarte amuzantă.
Mi-a plăcut că a fost amuzantă.
Ce ți-a plăcut cel mai puțin la piesă și de ce?
Faptul că n-a venit doctorul.
Când nerdul s-a pupat cu fata dublă (Claudiu Mihail și Constinela Ungureanu – n.m.).
Că era să termine doamna în alb (Romanița Ionescu – n.m) sticla de Fairy (aici am râs bine de tot).
De frizura lui Bob, era perfectă și m-a făcut invidios (aici am râs și mai mult).
Cel mai puțin mi-a plăcut limbajul personajelor.
Cel mai puțin mi-a plăcut la piesă faptul că a fost o piesă proastă și dificilă pentru copii (nu, nu mezinul a glăsuit aici – n.m.).
Nu sunt un adept la limbajului vulgar.
Ce personaj ți-a plăcut cel mai mult și de ce?
Mi-a plăcut cel bun la calcule, pentru că se comporta cel mai normal.
Fred cel autist pentru că era amuzant (știu că e exact ca un alt răspuns de mai sus, unul dintre puștani a făcut economie de neuroni – n.m.).
Bob, pentru că e gamer.
Bob, deoarece era cel mai amuzant.
Cel mai mult mi-a plăcut de taximetrist, deoarece era cel mai amuzant și îi ajuta cel mai mult pe ceilalți.
Taximetristul, se comporta cel mai normal.
Ce personaj ți-a plăcut cel mai puțin și de ce?
Cea care repeta de două ori (Costinela Ungureanu – n.m.), pentru că era enervant s-o asculți.
Nerdul (Claudiu Mihail – n.m.), pentru că era ciudat.
Lili (Costinela Ungureanu – n.m.). E ENERVANTĂ (chiar așa a scris, cu majuscule n.m.).
De Maria (Raluca Păun – n.m.), pentru că ocupa prea mult din scenă (incorect politic, da, fat shaming, da, dar mi-a zburat foia din mână când m-a pufnit râsul citind asta – n.m.).
Cel mai puțin mi-a plăcut de Maria, pentru că era și puțin răutăcioasă.
Cel mai puțin mi-a plăcut de doamna obsedată de dezinfectat, pentru că acest tic te face să fii absent în momente speciale.
Fred, deoarece era enervant.
Care dintre probleme psihice din piesă ți se pare cea mai gravă și de ce?
Cel cu înjurături, pentru că unii oameni nu își pot da seama de ce face semne obscene.
Cea a fetei izolate, pentru că nu poate mânca un buger de la McDonald’s pe care a pus mâna altcineva (practic, nu? – n.m.).
A lui Lili, pentru că e destul de rar să se întâmple asta.
Cea mai gravă mi se pare cea cu spălatul pe mâini, pentru că e enervantă.
Cea mai gravă problemă mi se pare a lui Fred.
Cea mai gravă problemă mi s-a părut a lui Fred, deoarece nu puteai avea o conversație cu el, iar oamenii se depărtează de el.
Tourette-ul lui Fred.
Cum reușesc personajele să-și depășească problemele?
Personajele, într-un final, reușesc să se oprească din obiceiul lor prost (am lămurit ulterior că problemele nu dispar în sine, dar personajele capătă un dram de speranță – n.m.).
Când uită de ele.
Personajele reușesc să-și depășească problemele ajutându-se reciproc și concentrându-se pe ceilalți.
MUNCA ÎN ECHIPĂ! (tot mezinul a fost așa tranșant – n.m.)
Sunt atenți unii la ceilalți.
Personajele își depășesc problemele în mai multe feluri, cea mai folosită metodă fiind să uite de ele.
Prin lucru în echipă.
Concluziile sunt ușor de extras.
Copiii din ziua de azi au o apetență mai mică la înjurături. O fi bine, o fi rău?
Dincolo de faptul că e nevoie de un dram de educație în ceea privește termenul de ”autist”, pe care puștanii îl folosesc în sens mai lax, toți au înțeles desfășurarea piesei și, mai ales, mesajul ei.
În privința interpretărilor, am confirmarea că un grup, chiar și format din copii, dă verdicte apropiate și de ale unui spectator experimentat.
Marin Politic, cu Tourette-ul și reacțiile lui, n-avea cum să treacă neobservat, într-un fel sau altul.
Apropo, când am intrat în foaierul teatrului, am fost avertizat cu un aer dojenitor de către doamna de acolo că piesa nu e pentru copii de vârsta lor.
Nu mă temeam prea mult în privința asta, însă l-am ținut pe mezin lângă mine, ca să gestionez potențiale reacții pe care le-ar fi avut la cuvintele murdare.
Când colo, la primele înjurături ale lui Marian Politic, mi-a zis foarte serios:
– Iuli, nu mi se pare amuzant, aud de-astea tot timpul în jurul meu la școală.
Și e clasa a patra, așa că problema nu e la teatru, ci în viața reală.
Nu e de mirare că Alex Calangiu a fost simpatizat, pentru că, spre deosebire de data trecută, când am fost cu fetele, a părut mai senin și cu mai multă poftă de interpretare.
Iar dacă Romanița Ionescu a atras atenția, chiar și în mod negativ, a fost pentru că și-a dozat mai bine manifestările de ipohoandră.
De cealaltă parte, Raluca Păun nu mi-a părut că s-a strofocat prea mult și n-a mai avut aplombul ei comic obișnuit.
Costinela Ungureanu a regăsit o parte din candoarea de odinioară, dar nu toată, iar Claudiu Mihail, ca Bob gameru’ și nerdu’, a fost în mod explicabil pe sufletul lor.
Cât despre mine, m-am pomenit că râd din nou cu poftă la Toc Toc, ceea ce nu-i de ici, de colo, pentru că o vedeam a treia oară.
Hai, TNC, mai faceți de-astea, lăsați adevărurile tenebroase ale existenței!
Sursă imagini: www.tncms.ro.
